Întreruptoare automate bipolare sau monopolare ?

ÎNTREBARE:

Buna ziua!
Ma numesc Ilie Raducu si sunt electrician. As dori daca este posibil, in limita timpului cat si a articolelor care urmeaza sa fie publicate sa incercati sa lamuriti un „mister”:
– este permisa folosirea sigurantelor 1P+N in instalatiile monofazice din tara noastra? In normativul I7 / 2011, se specifica la 5.3.4.0.3. În circuitele monofazate se prevăd dispozitive bipolare (2P sau 1P+N). În circuitele monofazate din locuinte (cu personal obisnuit) se prevăd întreruptoare bipolare cu protectie la suprasarcină si scurtcircuit cel putin pe conductorul de fază (1P+N).  In teren, intalnim multi reprezentanti ai operatorului care nu sunt de acord cu folosirea sigurantelor 1P+N si ne cer sa le schimbam cu cele 1P motivand ca nu trenuie sa intrerupem nulul. Ori, atat timp cat de la BMPM vin spre abonat trei conductoare separate L, N si PE de ce este ilegal dupa parerea lor sa intrerupem nulul? Sunt sigur ca I7 /2011 nu se contrazice asa ca vor daca se poate sa aduceti dvs „lumina” in acest caz. Cu stima, Raducu Ilie- curentarul@gmail.com

RĂSPUNS:

Bună ziua,

Precizări:
1. În primul rând ar trebui să facem niște eforturi pentru a comunica într-un limbaj comun. Nu există siguranțe automate, ci întreruptoare automate (disjunctoare). Siguranțele nu pot fi decât fuzibile. Mai mult decât atât, nici despre întreruptoarele automate nu putem vorbi la modul general, deoarece există trei mari tipuri: MCB, MCCB și ACB – foarte diferite atât constructiv (standarde diferite), cât și funcțional. Comportamentul lor la suprasarcină și la scurtcircuit este principial același, însă la nivel de detaliu există diferențe semnificative.
Tot în acest context semnalez că N înseamnă conductor neutru (nu nul sau nul de lucru), iar PE este denumit conductor de protecție (nu nul de protecție).
2. Strict pe subiect, orice discuție trebuie facă referire la schema de tratare a neutrului. E un subiect de maximă importanță de la care ar trebui să plece orice analiză serioasă despre dimensionarea instalațiilor electrice de joasă tensiune.
A. În schema TT există următoarele funcțiuni ale aparatelor de protecție pentru N:
PROTECȚIE LA SUPRASARCINĂ+PROTECȚIE LA SCURTCIRCUIT+ÎNTRERUPERE+SEPARARE (1P+N)
Deoarece în instalațiile monofazate secțiunea neutrului este obligatoriu mai mare sau egală cu secțiunea fazei, protecția N este asigurată în mod implicit de elementele de protecție pentru conductorul de fază, adică microreleul termic încorporat în întreruptorul automat – pentru suprasarcină, respectiv microreleul electromagnetic încorporat în întreruptorul automat – pentru scurtcircuit;
În plus, în caz de defect neutrul este întrerupt automat, deoarece contactele fazei și neutrului sunt solidare (ambii poli, de pe fază și de pe neutru, vor fi deconectați simultan –  acesta este unul dintre marile avantaje ale utilizării întreruptoarelor automate în comparație cu siguranțele fuzibile). Conductorul prezintă în mod implicit și funcția de separare.
Concluzie: în schema TT este necesar minimum întreruptor automat 1P+N.
B1. În schema TN-S există următoarele funcțiuni necesare ale aparatelor de protecție pentru N:
i. PROTECȚIE LA SUPRASARCINĂ+PROTECȚIE LA SCURTCIRCUIT+ÎNTRERUPERE+SEPARARE (1P+N)

Discuție identică cu schema TT.

B2. În schema TN-C nu este permisă întreruperea conductorului PEN, deoarece prioritară este funcția PE.
C. În schema IT există următoarele funcțiuni ale aparatelor de protecție pentru N:
PROTECȚIE LA SUPRASARCINĂ+PROTECȚIE LA SCURTCIRCUIT+ÎNTRERUPERE+SEPARARE (1P+N)

Discuție identică cu schemele TT și TN-S.

Soluția ce utilizează întreruptoare automate 2P (adică neutrul este protejat la suprasarcină și la scurtcircuit prin microrelee proprii, nu de cele dispuse pe conductorul de fază) este folosită în anumite condiții, și anume dacă întreruptorul protejează/comandă un număr de circuite finale omogene pentru care raportul calibrelor nu depășește 2 și care sunt protejate împotriva unui al doilea defect care s-ar putea produce în altă parte a instalației printr-un dispozitiv DDR de sensibilitate <= 15% decât cea a calibrului protecției circuitului final având cea mai mică secțiune.

Rezumat

Utilizarea unui întreruptor automat monopolar este interzisă și greșită în rețelele monofazate.
Bineînțeles că normativul nu greșește în această privință, el fiind realizat de profesioniști în domeniu.
Singurele zone gri, neinteligibile, care creează probleme proiectanților și executanților, sunt cele în care s-a amestecat ISU (iluminat de siguranță, surse de rezervă).
De altfel aceasta și explicația mea pentru situația aceasta atât de confuză: cu cât politicul (ANRE, MAI-ISU, IGP) se amestecă mai mult în treaba profesioniștilor, cu atât se vor multiplica și agrava problemele.
De fapt proiectanții ar trebui autorizați de societatea profesională la care ar trebui obligați să se înscrie (de exemplu SIEAR, CNRI) și reexaminați periodic.
Acesta nu este un model inventat de noi, ci el există în SUA și în alte țări occidentale și rezultatele sunt cele mai bune.
Cu stimă,
Un nespecialist recunoscut (sau un specialist nerecunoscut) de ANRE, MAI-ISU, IGP și alte organizații politice cu pretenția de acordare de competențe profesionale, care în 23 de ani de activitate didactică a pregătit în domeniul iluminatului și al instalațiilor electrice un număr de aproximativ 5000 de studenți/actuali și viitori ingineri.
Conf.dr.ing. Gabriel Ispas, Facultatea de Inginerie a Instalațiilor , UTC București

Completare ulterioară

Se pune, firește, întrebarea: de ce se mai produc întreruptoare automate magneto-termice 1P?
Răspunsul este următorul: tablourile electrice casnice de acum ceva timp (mai bine zis tablourile – tip pentru apartamente la care protecția circuitelor împotriva supracurenților de suprasarcină, respectiv de scurtcircuit, se făcea prin intermediul siguranțelor fuzibile tip LF, ce aveau prevăzut câte cu un capac de protecție), necesitau prevederea de siguranțe fuzibile atât pe conductorul de fază, cât și pe cel neutru. Aceasta, deoarece nu exista personal instruit sau calificat pentru intervenții. În acest fel, riscul de șoc electric prin atingere indirectă era foarte drastic redus, deoarece la un eventual defect locatarii deconectau ambele siguranțe fuzibile și înlocuiau patronul defect (sau, un obicei extrem de periculos, puneau câte o sârmă de cupru necalibrată, sau, mai rău, chiar câte un cui) și reconectau cele două siguranțe din tablou la locurile lor, repunând în acest fel instalația în stare de funcționare.
În instalațiile industriale și terțiare importante însă, din considerente economice și practice (orice consumator de tip industrial sau terțiar important are în schemă un electrician de întreținere), pericolul de șoc electric prin atingere indirectă nu există în mod normal, iar din acest motiv siguranța fuzibilă (de tip LFi, care nu avea capac de protecție) se prevedea doar pe conductorul de fază (la circuitele monofazate, evident), conductorul neutru nefiind nici întrerupt, nici protejat.
Prin urmare, întreruptoarele magneto-termice 1P se pot utiliza în tablourile industriale și terțiare cu circuite monofazate de lumină, priză și forță, dar noi nu recomandăm acest lucru – măcar funcțiile de întrerupere și separare ar trebui asigurate chiar și în aceste cazuri, deci și în acest caz noi propunem utilizarea cel puțin de întreruptoare 1P+N.
Share