Sorin Boros -RECOLAMP: De ce și cum trebuie reciclate deșeurile de echipamente de iluminat

De ce și cum trebuie reciclate deșeurile de echipamente de iluminat

Sorin Boroș este absolvent al Universității Petru Maior din Târgu Mureș, Facultatea de „Inginerie Managerială și Tehnologică”. În ianuarie 2008, el s-a alăturat Recolamp ca director de logistică și în cadrul Asociației a dezvoltat o rețea națională de colectare deșeuri de peste 12.000 de puncte care, până la această dată, a asigurat preluarea și reciclarea a peste 3.000 de tone de deșeuri de echipamente de iluminat. Sorin este, de asemenea, membru al Organizației Naționale Cercetașii României din anul 1995, iar între 2005 și 2008 a deținut funcția de președinte.

Rep.: Care este cadrul juridic european și cel național care guvernează reciclarea lămpilor și a corpurilor de iluminat?

Sorin Boroș: În ultimii 15 ani, cantitatea de deșeuri de echipamente electrice și electronice (DEEE) a înregistrat o creștere spectaculoasă. Dacă luăm în considerare volumul și gradul de periculozitate al acestora, ne putem face o imagine clară a motivului pentru care Uniunea Europeană a decis să ia măsuri de prevenire a generării acestor deșeuri prin Directiva 2002/96/CE, adoptată în data de 2003 și modificată de către Directiva 2012/19/UE, transpusă în România prin OUG 5/16.04.2015.

Prin urmare, producătorii/importatorii de echipamente electrice și electronice sunt direct responsabili să asigure gestiunea deșeurilor, un sistem de colectare și reciclare a acestora, precum și introducerea unor măsuri de reducere a cantității produselor ieșite din uz și a nocivității lor asupra mediului înconjurător. Producătorii din domeniul iluminatului au luat inițiativa de a înființa și în România, în septembrie 2007, la fel cum procedaseră deja în alte state europene, o asociație non-profit care să gestioneze deșeurile de echipamente de iluminat (corpuri și lămpi). Asociația Recolamp are ca membri fondatori pe: Philips Lighting, Osram și General Electric, iar alături de aceștia, reprezintă alți 190 de producători.

Rep.: Care sunt pericolele la care se expun cei care nu colectează lămpile (cele cu descărcare în gaze în special) și care sunt amenzile și penalitățile impuse de legislație?

S.B.: Potrivit legislației naționale de mediu în vigoare, producătorul de deșeuri sau persoana fizică sau juridică ce se află în posesia oricărui tip de deșeu de echipamente electrice riscă amenzi de până la 40.000 lei dacă le abandonează sau nu se asigură că acestea sunt reciclate.

Aceste amenzi au scopul de a atrage atenția asupra faptului că deșeurile trebuie colectate selectiv, în vederea reciclării. Pe de o parte, vorbim de caracterul de periculozitate al acestor produse care, negestionate corect și ajungând la gropile de gunoi în amestec cu alte tipuri de deșeuri, pun în pericol sănătatea oamenilor și a mediului încojurător din cauza conținutului lor periculos (mercur și alte metale grele). Iar pe de altă parte, cele mai multe dintre DEEE-uri, printre care și corpurile de iluminat, conțin elemente reutilizabile de tipul: fier, plastic, sticlă.

Prin urmare, tuburile fluorescente, becurile economice și pentru iluminatul stradal, LED-urile, precum și toate celelalte tipuri de lămpi și echipamente de iluminat devin, când se ard și decideți să le înlocuiți, deșeuri de echipamente electrice. Asociația Recolamp vă pune la dispoziție un sistem național de preluare a deșeurilor, prin oferirea cu titlu gratuit de: containere specializate de colectare; serviciu de preluare deșeuri în maxim 10 zile lucrătoare începând de la cantitățile minime de 20 kilograme pentru surse și 50 kilograme pentru corpuri; documente de gestiune deșeuri pentru dumneavoastră și clienții dumneavoastră; campanii cu premii periodice.

Rep.: Care este misiunea Recolamp, organism înființat de marii producători de lămpi, ce s-a realizat până acum și ce ar fi de realizat în continuare?

S.B.: În cei 9 ani de activitate am dezvoltat o infrastructură națională de colectare cu peste 12.000 de puncte de preluare deșeuri și am gestionat aproximativ 3.000 de tone de echipamente de iluminat care, astfel, nu au mai ajuns la gropile de gunoi ci în instalații de reciclare.

În fiecare an trebuie să colectăm cât mai multe deșeuri, să extindem rețeaua de colectare și de parteneri, să atingem ținta europeană de 40%. Cât timp iluminatul se va realiza cu echipamente electrice ce sunt înlocuite la un moment dat, Recolamp va gestiona deșeuri.

Rep.: Care sunt problemele din România ce țin de nerespectarea/neaplicarea completă a legislației europene și  românești și ce este de făcut aici?

S.B.: Din păcate, sunt încă destui oameni care nu au suficiente informații despre cât de important e să nu mai ajungă la gunoi deșeuri periculoase. De asemenea, sunt și dintre aceia care nu doresc să contribuie la protejarea mediului poate pentru că nu au încredere că efortul lor este important. În ceea ce privește deșeurile de echipamente de iluminat, îi asigurăm că prin parteneriatul cu Recolamp există finalitate, iar contribuția dumnealor este foarte valoroasă. Toate deșeurile pe care noi le gestionăm ajung în instalații de reciclare, iar activitatea noastră este atent monitorizată de autorități, de producătorii pe care îi reprezentăm, de companiile de la care preluăm deșeuri.

În acest scop, încercăm să comunicăm cât mai transparent, publicăm în fiecare an rezultatele de colectare, rezultatele financiare, lista partenerilor autorizați de colectare și reciclare, facem audituri la colectori și reciclatori. Toate acestea au scopul de a-i determina pe toți cei care gestionează deșeuri de echipamente de iluminat: firme de mentenanță, electricieni, proprietari de clădiri de orice tip, companii care își desfășoară activitatea în spații iluminate etc. să colaboreze cu noi absolut fără niciun cost pentru ei, dar cu deschiderea de a face efortul de a ne contacta și de a depozita lampa arsă în cutia pe care i-o oferim și nu în amestec cu gunoiul.

Recunoaștem cinstit faptul că, de-a lungul timpului, mai ales în perioada de început a activității noastre, acțiunile Gărzii de Mediu au jucat un rol important în conștientizarea generatorilor de deșeuri. Însă, cu siguranță noi suntem primii care să ne dorim ca aceste controale să se încheie fără amenzi, iar toți cei verificați, prin colaborarea cu Recolamp, să poată dovedi că respectă legislația de mediu.

Rep.: Care sunt elementele specifice pieței românești a lămpilor, unde lampa cu LED pătrunde mai greu și lampa  cu descărcare în gaze este larg răspândită?

S.B.: Recolamp nu cunoaște date de piață ale participanților săi. Nu știm cui și ce produse vând, deoarece producătorii raportează pe proprie răspundere într-un sistem securizat, ce asigură totala confidențialitate a datelor. Singurele informații la care avem acces sunt declarațiile consolidate ale tuturor producătorilor cu privire la cantitățile totale de produse comercializate într-un an. Aceste cifre sunt comunicate de către Recolamp în mod public, în Rapoartele Anuale de activitate disponibile pe site-ul www.recolamp.ro.

Rep.: Este cumva lampa cu LED, ce are și componente electronice, inclusă și în directiva europeană despre deșeurile de natură electrică și electronică (DEE)?

S.B.: Da, produsele LED sunt incluse la categoria 5F în OUG 5/2015, fiind echipamente de iluminat electrice. Și pentru aceste produse producătorii și importatorii trebuie să asigure gestiunea, să aplice Timbru Verde, să le declare atunci când sunt puse pe piață, să îndeplinească ținta de colectare de 40%.

Rep.: Ce trebuie să facă cei care dețin lămpi uzate, în funcție de cantități și de tipul acestor lămpi?

S.B.: Orice companie sau persoană fizică (ce își desfășoară activitatea în domeniul iluminatului) din România poate solicita containere customizate și poate beneficia de infrastructura națională de colectare pe care Asociația a dezvoltat-o. Colaborarea cu Recolamp este gratuită, organizația asigurând preluarea deșeurilor de la cantitatea minimă de 20 de kilograme sau 100 de bucăți de becuri și/sau tuburi fluorescente și 50 de kilograme – pentru deșeurile de corpuri de iluminat.

În momentul în care suntem contactați (la numărul de telefon cu acces gratuit: 0800.888.666) și suntem informați asupra faptului că recipientele de colectare sunt pline cu deșeuri, în maxim 10 zile lucrătoare, un partener Recolamp – colector autorizat – le ridică și lasă, la schimb, noi containere pentru a fi utilizate în continuare. De asemenea, furnizorul de servicii de colectare întocmește și documentația legală pentru managementul deșeurilor, ea fiind obligatorie pentru companii – de stat sau private – care doar în acest mod pot face dovada îndeplinirii obligațiilor legale pe care le au.

Pentru situațiile în care cantitatea de deșeuri de echipamente de iluminat este mai mică decât minimele comunicate de Recolamp, aceste deșeuri pot fi duse la unul dintre cele 1.200 de puncte de colectare „Colț Verde” din retail și magazine de electrice din întreaga țară, în care Recolamp are containere de colectare. Mai mult, orice magazin cu suprafață de vânzare mai mare de 400 m2 este obligat, conform legii, să asigure preluarea de deșeuri electrice de la orice vizitator, fără ca acesta să fie condiționat de a cumpăra din magazin.

Rep.: Care sunt cei mai mari reciclatori de lămpi de la noi și cum derulați colaborarea cu ei?

S.B.: Singurul reciclator de lămpi din România este Greenlamp Buzău, parte a Green Group. Deșeurile colectate de Recolamp ajung la acest furnizor care ne prestează servicii de: sortare deșeuri, reciclare, decontaminare containere etc.

Ceea ce trebuie subliniat în mod deosebit este faptul că, în ceea ce privește deșeurile de surse de iluminat, vorbim de deșeuri cu valoare negativă. Acest lucru se traduce prin faptul că fracțiile rezultate în urma reciclării nu sunt generatoare de venit pentru Recolamp. Toate serviciile prestate de reciclator sunt purtătoare de costuri, pe care Asociația le suportă din veniturile din Timbru Verde pe care le încasează de la producătorii pe care îi reprezintă și în numele cărora acționează pentru a le îndeplini obligațiile de mediu și ținta de reciclare.

Share