Tornado Technology devine distribuitor oficial Schneider Electric România pentru echipamente de securitate

Schneider Electric, specialistul mondial în managementul energiei, anunță încheierea unui parteneriat cu Tornado Technology. În România, Tornado Technology distribuie produse și servicii de securitate și networking ale celor mai importanți furnizori internaționali în domeniu.

schneider_electric

”Întrucât sectorul IT reprezintă o componentă importantă din activitatea Schneider Electric, dorim să facilităm accesul clienților la produsele și serviciile noastre, punându-i în contact cu cei mai buni distribuitori. Prin experiența pe care o deține pe piața românească în domeniul securității, Tornado Technology ne-a convins că este un partener de încredere“, declară Saulo Spaolanse, Președinte Schneider Electric România.

În urma parteneriatului încheiat cu Schneider Electric, Tornado Technology va pune la dispoziția clienților echipamente de securitate, în special soluții CCTV IP de la Pelco by Schneider Electric: gamă largă de camere IP High Definition – Megapixel, Wide Dynamic Range, procesare analitică, detecție termică, carcase și accesorii pentru condiții standard și nestandard de funcționare. Oferta este completată de echipamente de stocare, stații de lucru, monitoare Full HD.

De asemenea, printre produsele și soluțiile care pot fi comercializate se numără echipamentele de cablare structurată (VDI – Voce, Date, Imagine) și accesorii pentru postul de lucru: doze de pardoseală, canale cablu și coloane informatice.

“Pentru Tornado Technology, parteneriatul cu Schneider Electric este o certificare a calității serviciilor de distribuție pe care le oferim. Dată fiind expertiza unui specialist la nivel mondial, această recunoaștere nu poate decât să ne onoreze, oblingându-ne, în același timp, să oferim clienților și partenerilor noștri o experiență din ce în ce mai bună”, a declarat George Florea, CEO Tornado Technology.

Tornado Technology are 16 ani de experiență în domeniul distribuției de echipamente IT, adresându-se unei vaste categorii de consumatori, de la utilizatori casnici, la firme mici, mijlocii, dar și corporații.

Mai multe informații pe www.schneider-electric.ro

Pentru abonament la revista Electricianul accesati: http://www.artecno.ro/abonamente/abon.html

Share