Schneider Electric transformă locuințele în Case Inteligente cu soluția preconfigurată KNX

Schneider Electric, specialistul mondial în managementul energiei, a lansat pe piața din România o soluție preconfigurată dedicată sectorului rezidențial, bazată pe controlul consumului de energie prin intermediul standardului KNX, cu scopul de a transforma orice locuință într-o casă inteligentă.

Această soluție asigură un nivel înalt de confort, datorită operării optime și extrem de facile a tuturor funcțiilor clădirii și permite, în același timp, economii considerabile la consumul de energie și, implicit, la facturile de electricitate. Soluția preconfigurată KNX este aplicabilă apartamentelor de trei-patru camere și caselor cu maximum patru camere, fie noi, fie supuse unor lucrări de renovare. În cazul unor proiecte mai complexe, aceasta poate fi ușor extinsă, potrivit nevoilor specifice ale fiecărui client.

Solutie KNX pentru Case Inteligente
Solutie KNX pentru Case Inteligente

„Schneider Electric își dorește să vină în întâmpinarea nevoilor mereu în schimbare ale clienților săi din sectorul rezidențial, oferindu-le o soluție accesibilă, practică și eficientă pentru un management optim al tuturor funcțiilor din locuințele lor. De asemenea, utilizatorii beneficiază de un grad ridicat de flexibilitate, putând efectua cu ușurință modificări asupra acestor funcții oricând doresc”, a declarat Saulo Spaolanse, Președinte Schneider Electric România.

Principalele funcții ale soluției preconfigurate KNX oferite de Schneider Electric sunt:

  • Controlul de la distanță prin intermediul unei aplicații instalate pe smartphone sau tabletă;
  • Pornirea și oprirea consumatorilor (iluminat, aparatură electrocasnică);
  • Controlul jaluzelelor;
  • Controlul temperaturii;
  • Setarea unor scenarii pentru programarea consumului de energie în funcție de anumite situații zilnice (spre exemplu, „Plecare de acasă”, „Sosire acasă”, „Privit la televizor” etc.);

KNX a devenit un standard european și internațional de automatizări de clădiri, fiind utilizat cu precădere în țări precum Germania, Olanda, Anglia, Austria și statele nordice. Combinând toate funcțiile clădirii într-un sistem inteligent, KNX reprezintă una dintre cele mai eficiente metode de reducere a consumului de energie.

www.schneider-electric.com/ro

Share