Asociația Română pentru Energie Eoliană: „România riscă să piardă investiții de 5 miliarde de euro în regenerabile“

Claudia Pîrvoiu – HotNews.ro

Asociația Româna pentru Energie Eoliană (AREE) se arată nemulțumită de intenția Autorității Naționale pentru Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) de a modifica Legea 220/2008 privind promovarea regenerabilelor, considerând că vor fi puse în pericol investiții de cel putin 5 miliarde de euro. “Schimbările pe care ANRE le vrea în Legea 220/2008 vor face imposibilă exploatarea potențialului imens al României din domeniul eolian. Companiile membre ale asociației, care au în plan investiții de circa 5 miliarde de euro în perioada 2011-2013, pot ajunge să stopeze proiectele din cauza lipsei de predictibilitate și, implicit, de finanțare”, a declarat Dana Duică, directorul executiv al AREE.

turbine-eoliene0

Prin modificările legii, ANRE vrea să introducă monitorizarea producătorilor și reducerea numărului de certificate verzi. Potrivit AREE, schimbarea schemei suport apare mult prea devreme pentru o industrie aflată la începuturile ei în România. Reprezentanții asociației consideră că se va induce o incertitudine care va determina „nebancabilitatea proiectelor regenerabile”. Neavând o bază solidă de calcul pentru planul de finanțare, băncile nu vor putea acorda împrumuturi.

“Mai mult, deși procesul birocratic este greoi și lung și în prezent, ANRE vrea să oblige companiile să notifice individual capacitățile de peste 125 MW, fapt ce periclitează realizarea numeroaselor proiecte mari. Niciun alt stat membru nu mai aplică această prevedere” , a mai spus reprezentantul AREE.

În plus, ANRE intenționează schimbarea regulilor privind accesul prioritar și dispecerizarea în rețea a energiei electrice din surse regenerabile, luând în calcul un “acces garantat” în loc de “acces prioritar și dispecerizare cu prioritate”, prevedere care nu respectă nici litera și spiritul legii 220/2008 și nici Directiva Europeana 29/2009, mai arată AREE.

“Este crucială pentru investițiile din domeniu eliminarea definiției de acces garantat și aplicarea accesului prioritar și a dispecerizării cu prioritate a tuturor producătorilor de energie verde”, a adăugat Dana Duică.

HotNews.ro arăta pe 6 iunie ca Legea 220/2008 privind stimularea investițiilor în sectorul energiei regenerabile va fi modificată pentru a doua oară. Paradoxul este că autoritățile nu au reușit nici până acum să elaboreze normele de aplicare ale legii, deși aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial în 2008. Nu au reușit nici măcar să notifice la Comisia Europeană schema de sprijin prevăzută în Legea 220/2008. Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a supus dezbaterii publice un proiect de ordonanță de urgență privind modificarea și completarea legii, motivând că trebuie respectate „exigențele Comisiei Europene care au rezultat din dialogul cu autoritățile române și pentru a obține cât mai repede autorizarea schemei”.

Legislația a mai fost modifică și anul trecut prin Legea 139.

Potrivit legii, producătorii de energie regenerabilă vor primi un sprijin sub forma de certificate verzi (CV) în funcție de tehnologia folosită. Însă, stimulentele acordate pentru investițiile în energia verde vor fi suportate de toți consumatorii de electricitate. Furnizorii sunt obligați, prin lege, să cumpere aceste certificate verzi care mai departe se regăsesc în prețul la consumatorul final. „Tranzacționarea certificatelor verzi este independentă de tranzacționarea energiei electrice, care se realizează prin mecanisme de piață, pe piața de energie electrică. Prin această schemă de sprijin consumatorii finali suportă, prin prețul majorat al energiei electrice, acoperirea costurilor suplimentare de producție ale producătorilor de energie electrică din surse regenerabile de energie”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de OUG supus dezbaterii publice de ANRE.

La începutul lunii iunie, după o întârziere de peste doi ani, autoritățile române au reușit să transmită Comisiei Europene notificarea oficială a schemei de sprijin prevăzută în Legea 220/2008 referitoare la stimularea investițiilor în sectorul energiei regenerabile, informeaza Consiliul Concurenței. Acest demers reprezintă ultima etapă înainte de punerea efectivă în practică a schemei. „Până în prezent, schema de sprijin pentru producătorii de energie electrică din surse regenerabile, instituită prin Legea nr. 220/2008, nu s-a aplicat întrucât măsurile de sprijin prevăzute sunt de natura ajutorului de stat sau susceptibile de a constitui ajutor de stat, pentru aplicarea acestora fiind necesară autorizarea prealabilă a Comisiei Europene”, precizează Consiliul Concurenței.

Share