Aplicații MagiCAD pentru proiectarea instalațiilor electrice
Aplicații MagiCAD pentru proiectarea instalațiilor electrice
Ing. Silviu GHEORGHE, Ș.L.Univ. – Facultatea de Inginerie a Instalațiilor
MagiCAD este un pachet de programe software al firmei Progman Oy și reprezintă o soluție de proiectare rapidă și eficientă a instalațiilor pentru clădiri, atât cu platforma AutoCAD, cât și cu Revit MEP.
MagiCAD este una dintre soluțiile cele mai utilizate în domeniul BIM (Building Information Modeling) din Europa. Permite proiectarea tuturor instalațiilor folosind cea mai mare bază de date cu produse din Europa, oferind peste un milion de produse reale de la cei mai importanți producători de pe tot globul. MagiCAD oferă localizare pentru standardele specifice fiecărei țări și este folosit atât de firmele mari cât și de cele mici, pentru o mare varietate de proiecte din întreaga lume.
MagiCAD este structurat în următoarele module:
• MagiCAD Ventilation – modul responsabil cu proiectarea/dimensionarea sistemelor de ventilații;
• MagiCAD Heating&Piping – modul responsabil cu proiectarea/dimensionarea sistemelor hidraulice, pentru încălzire/răcire și apă rece/caldă;
• MagiCAD Sprinkler Designer – modul responsabil cu proiectarea/dimensionarea sistemelor de stingere a incendiilor;
• MagiCAD Comfort & Energy – modul de analiză energetică a spațiilor din clădiri;
• MagiCAD Room – este modulul utilizat pentru definirea și realizarea unui model 3D care descrie geometria clădirii și cerințele pentru temperaturi și debite de aer din fiecare spațiu;
• MagiCAD Electrical – modul responsabil cu proiectarea/dimensionarea instalațiilor electrice;
• MagiCAD Circuit Designer – modul ce permite calculul și definirea circuitelor electrice și realizarea tablourilor electrice;
• MagiCAD System Designer – este o aplicație pentru proiectarea diagramelor funcționale și a schemelor pentru instalații de ventilații, hidraulice, precum și a sistemelor electrice.
În cele ce urmează ne vom opri asupra modulelor destinate proiectării instalațiilor electrice.
Principalul modul utilizat la proiectarea instalațiilor electrice este reprezentat de MagiCAD Electrical.
MagiCAD Electrical pentru AutoCAD și Revit MEP este un software 3D CAD pentru desen, rapid și eficient, și pentru proiectarea sistemelor de iluminat, electrice, de telecomunicații și a sistemelor de date în clădirea dumneavoastră. Pentru ușurarea activității de proiectare puteți lucra cu simboluri 2D standard sau create de dumneavoastră. În urma proiectării 2D, softul creează automat modelul instalației electrice în 3D.
Cu MagiCAD electric, paturile de cablu și corpurile de iluminat pot fi plasate rapid cu ajutorul funcțiilor inteligente de economisire a timpului implementate în program. Puteți să conectați aparatele electrice (prizele și comutatoare) unul câte unul sau toate în același timp la un anumit circuit. Cu câteva clicuri de mouse, creați schemele de distribuție, iar dacă efectuați modificări în planul desenului sau în schemele tabloului de distribuție, MagiCAD vă va notifica diferențele. De asemenea, MagiCAD va actualiza aceste schimbări în mod fiabil în schemele electrice și în planuri. Comanda de detectare a coliziunilor din MagiCAD vă permite să identificați cu ușurință locurile în care instalațiile electrice se pot intersecta cu alte instalații sau structuri sau nu respectă distanțele minime din normative.
Dintre caracteristicile și funcțiile MagiCAD-ului electric pentru proiectarea instalațiilor enumerăm:
• Modul de lucru cu elemente inteligente de tip „Drag-and-Drop”, trageți ușor și rapid elementele instalației în 2D sau 3D;
• Crearea și modificarea propriilor elemente și simboluri;
• Structura de cablare și paturile de cablu sunt elemente „inteligente” în întreaga clădire;
• Avertizarea automată atunci când cablurile lor depășesc lungimea maximă (setată de dumneavoastră);
• Realizarea ușoară și rapidă a listelor de cablu și de echipamente;
• Manipularea inteligentă a sistemelor de telecomunicații și a conexiunilor de date;
• Selectarea și crearea propriile layer-e standard;
• Definirea și actualizarea automată a schemelor tablourilor de distribuție;
• Actualizarea automată între planul modificat și schemele de distribuție sau/și cele ale tablourilor electrice;
• Calculul complet al sistemelor de distribuție monofazată și trifazată, precum și calculul curenților de scurtcircuit pe rețeaua proiectată;
• Scalarea automată a textelor și simbolurilor;
• Crearea rapidă a listelor de materiale (Bills Of Materials – BOM);
• Conectarea automată a dispozitivelor utilizate;
• Căutarea automată și înlocuirea unor elemente din proiect (de exemplu, corpuri de iluminat);
• Realizarea unei secțiuni transversale în câteva secunde și actualizarea acesteia la fel de repede, în cazul unor modificări ale proiectului;
• Verificarea coliziunilor cu instalațiile și elementele de construcție din clădire;
• Realizarea calculelor pentru aflarea puterii electrice pe circuitele și tablourile de distribuție;
• Conexiunea cu software specializat în calculul sistemelor de iluminare – cu Dialux.
Pentru inginerii care se ocupă cu proiectarea instalațiilor electrice, modulul MagiCAD Room este definitoriu la scurtarea timpului de proiectare a sistemelor de iluminat.
De câte ori nu ați pierdut timp la definirea modelului 3D în softul de calcul Dialux?
Ei bine, cu ajutorul modului MagiCAD Room, puteți exporta direct modelul tridimensional creat prin câteva click-uri de mouse, într-un mediu familiar cum ar fi AutoCAD sau Revit. Exportul datelor se face într-un fișier cu extensia .stf și se importă rapid și corect, atât în versiunea Dialux 4.1, cât și în versiunea Dialux Evo.
În imaginea precedentă se poate observa cum camera principală, este exportată într-un fișier .STF, iar în următoarea se poate observa rezultatul obținut la importul în Dialux.
Modulul MagiCAD Circuit Designer este o unealtă simplă pentru realizarea circuitelor și schemelor electrice de diverse complexități. El reprezintă soluția perfectă pentru proiectanți, inginerii de instalații electrice, contractori sau producători de tablouri electrice.
Sintetizând principalele sale caracteristici și funcții putem enumera:
• Este disponibil numai pentru AutoCAD (momentan);
• Utilizează funcții familiare desen și editare din AutoCAD, menținând în același timp informațiile obiectelor „inteligente” utilizate;
• Realizează o paginare și gestionare eficientă a obiectelor;
• Obiectele „inteligente” utilizate permit actualizarea automată a textelor;
• Funcțiile de tip Wizard vă ajută la crearea automată și rapidă a desenelor;
• Gamă largă de simboluri standard;
• Capacitatea de a crea simboluri proprii.
Modulul MagiCAD System Designer este o aplicație pentru proiectarea schemelor funcționale, a schemelor de distribuție și de automatizare pentru instalații de ventilare, încălzire, răcire și a instalațiilor electrice.
În acest modul, fiecare linie și simbol este un element „inteligent”. Cu un singur click pe orice element component al schemei, puteți obține informații explicative despre acesta.
Man and Machine, subsidiară a grupului german Mensch und Maschine Software SE (M+M), (www.mum.de), Autodesk Platinum Partner, este furnizor unic de servicii de licențiere, training și suport în România pentru soluția MagiCAD, dezvoltată de compania finlandeză Progman Oy.
Peste 15.000 de licențe MagiCAD sunt utilizate în 45 de țări din întreaga lume de companii de consultanță și inginerie precum: WSP, ARUP, Ramboll, Projectus Team Oy, GN Engineering, Norconsult, VERKÍS, COWI Group, Pick Everard, Sweco, beneficiind de biblioteca de peste un milion de modele de produse reale în format inteligent 3D de la cei mai importanți producători, printre care: Lindab, Trox, Kemper, Purmo, Geberit, Grohe și KERMI.
Soluția este disponibilă prin Man and Machine România atât pentru licențiere permanentă, cât și pentru închiriere pe perioade de 1 lună, existând opțiunea ca licența închiriată să fie cumparată, 80% din suma deja platită este dedusă din prețul licenței noi achiziționate.
Studenții au acces gratuit la soluția MagiCAD pentru proiecte specifice necomerciale: proiecte de absolvire (diplomă/disertație), teze, lucrări etc., în baza unei dovezi care să ateste statutul de student.
Specialiștii Man and Machine România vă stau la dispoziție cu soluții de eficientizare a activității de proiectare în construcții, având la bază experiența acumulată în peste 30 de ani de implicare în cadrul comunității CAD din Europa.