Sistemul inovativ de conducte preizolate COOLFLEX va fi expus la Construct Expo / Romtherm

București – 10.04.2011 – Compania Brugg Pipesystems, din Elveția, va prezenta – la ediția de anul acesta a Construct Expo / Romtherm – sistemul de conducte preizolate COOLFLEX, prin intermediul căruia rețeaua termică aferentă sondelor geotermale poate fi operată cu un nivel ridicat de eficiență energetică. Produsele firmei vor fi expuse, în perioada 13-17 aprilie 2011, la standul 76 din Pavilionul C2 al complexului expozițional Romexpo, din București.


De obicei, pentru a racorda consumatorii la instalațiile sondelor geotermale, sunt utilizate conducte din PE (fără izolație termică), ceea ce conduce la pierderi semnificative de căldură. Această situație nu are loc dacă se folosesc conducte preizolate COOLFLEX. Conservând căldura transportată, utilizarea sistemului COOLFLEX la execuția rețelei, asigură eliminarea pierderilor termice, fiind atinse valori excepțional de mari în ceea ce privește eficiența energetică, a declarat Carmen Pavel, reprezentant al companiei.

Sistemul este folosit, în prezent, în cadrul proiectul Elco Park, din Allschwill (zona orașului Basel, Elveția). Aici, societatea EBM, în colaborare cu firma Burckhardt + Partner AG, construiesc un ansamblu rezidențial format din opt blocuri de locuințe și șapte imobile individuale, totalizând 94 de apartamente. Cu această ocazie, EBM (furnizorul de căldură și proprietarul terenului) promovează un concept modern de energie, prin intermediul căruia 75% din energia necesară pentru încălzire și apă caldă vor fi obținute din surse regenerabile. Un număr de 26 de puțuri (situate la aproximativ 250 de metri adâncime) au fost forate, iar în fiecare dintre acestea o sondă geotermală absoarbe căldura din sol și o aduce la suprafață, unde pompa de căldură o transferă sistemului de încălzire prin pardoseală. Patru dintre sondele geotermale sunt echipate cu aparatură de măsură pentru a monitoriza parametrii de temperatură, astfel încât să fie preluată din sol cantitatea corectă de căldură. În cazul acestui proiect, conductele preizolate COOLFLEX au fost selectate pentru realizarea racordurilor dintre sondele geotermale, distribuitor și unitatea centrală.

Țeava de serviciu este izolată cu o spumă din poliuretan fără CFC, impermeabilă longitudinal la infiltrații de apă, fără suduri și protejată în exterior de o manta extrudată, ceea ce asigură sistemului o durată lungă de viață în serviciu și sustenabilitate din punct de vedere economic, a precizat Carmen Pavel. Ansamblul Elco Park se află în a doua fază de execuție, care se va încheia la mijlocul anului curent. Complexul rezidențial necesită un total anual de energie termică de circa 1.000 MWh, din care 440 MWh reprezintă contribuția sistemului geotermal cu pompe de căldură având COP de 3,8 [coeficient de performanță]. Sistemele termice solare amplasate pe toate blocurile de apartamente și pe unele dintre clădirile individuale furnizează suplimentar 125 MWh, folosiți pentru încălzirea apei calde menajere. În perioadele de vârf din timpul iernii, sistemul este ajutat de un cazan în condensație pe gaz natural, cu o producție anuală de energie de 340 MWh.

***

Compania Brugg Pipesystems este membră a holdingului internațional Brugg Kabelwerke AG și produce conducte preizolate pentru transportul eficient al fluidelor și gazelor. Cu facilități moderne în Elveția și Germania, societatea este prezentă în patru mari domenii de activitate: încălzire și răcire centralizată, industrie, stații de combustibili și sisteme integrate pentru energie regenerabilă. Portofoliul include aproximativ 40 de sisteme de conducte și mai mult de 20.000 de accesorii.

Brugg Pipesystems

Carmen Pavel, reprezentant – 0723-588.070

carmen.pavel@brugg.com

http://www.brugg.com

Share