Renault face primul pas pentru ZERO EMISII în România

Cu ocazia Zilei Internaționale a Mediului, Renault, Schneider Electric, Siemens și Electrica au semnat primul parteneriat pentru mobilitate electrică în România

Renault România a demarat în data de 05.06.2011 “Programul de Conectare a Vehiculelor Electrice – Parteneriat pentru o mobilitate cu zero emisii”, prin care vizează crearea unui grup de parteneri pentru dezvoltarea infrastructurii necesare vehiculului electric în România. Primele trei acorduri din cadrul acestui program au fost semnate cu Electrica, Schneider Electric și Siemens, cu ocazia Zilei Internaționale a Mediului. În perioada următoare va urma semnarea altor parteneriate similare cu companii implicate în domeniul energetic.

Poza de grup - echipa Renault, Siemens, Schneider Electric
Poza de grup - echipa Renault, Siemens, Schneider Electric

Prima etapă prevăzută în cele trei acorduri (semnate între Renault și Siemens, respectiv între Renault și Schneider Electric și între Renault și Electrica) constă în înființarea unei echipe comune de lucru. Compus din experți din partea Renault și reprezentanți ai celor trei companii, grupul de lucru mixt va dezvolta în următoarele trei luni un plan complet și viabil pentru implementarea și întreținerea rețelei de încărcare pentru vehiculele electrice.

Marcând importanța deosebită a acestei etape, membrii Comitetelor Directoare ale celor patru companii au fost prezenți la evenimentul de semnare a acordurilor de parteneriat. Din partea Renault: Jérôme Olive, Director General Grup Renault România, Fabrice Cambolive, Director General Renault Commercial Roumanie, Sorin Bușe, Director General Renault Technologie Roumanie (RTR), Gabriel Sicoe, Director Afaceri Publice Grup Renault România. Din partea Schneider Electric România: Saulo Spaolanse, Președinte Schneider Electric România și Petre Butu, Director al Diviziei Power. Din partea Siemens România: Cristian Secoșan, Chief Executive Officer Siemens SRL și Petru Rușeț, Director al diviziei Energy Transmission, Distribution, Fossile and Renewable Power. Din partea Electrica: Eugen Brădean, Director Afaceri Corporatiste.

Jerome Olive (Renault), Fabrice Cambolive (Renault0, Sorin Buse (Renault)
Jerome Olive (Renault), Fabrice Cambolive (Renault0, Sorin Buse (Renault)

Jérôme Olive, Director General Grup Renault România, oferă detalii despre implicarea activă a Renault în pregătirea cadrului pentru comercializarea vehiculului electric:

“Renault este primul constructor mondial care propune o gamă completă de vehicule 100% electrice accesibile, fiabile, cu performanțe excepționale. Considerăm că Renault este cel mai în măsură să-și asume poziția de lider în domeniul vehiculului electric și în România, ținând cont de prezența istorică a Grupului Renault în prim-planul industriei auto, cota de piață de aproximativ 40%, precum și sfera largă de activități acoperită: design, inginerie, producție, comerț, post-vânzare și finanțare.”

Fabrice Cambolive (Renault), Saulo Spaolanse (Schneider Electric),  Sorin Buse (Renault), Jerome Olive (Renault)
Fabrice Cambolive (Renault), Saulo Spaolanse (Schneider Electric), Sorin Buse (Renault), Jerome Olive (Renault)

Fabrice Cambolive, director general Renault Commercial Roumanie, explică importanța acestor parteneriate în strategia locală în domeniul vehiculelor electrice:

“Ne-am luat un angajament ferm în domeniul mobilității electrice în România, asumându-ne în același timp responsabilitatea de a susține dezvoltarea unei infrastructuri adecvate pentru vehiculul electric. În acest sens, crearea unei rețele de parteneri puternici, precum Schneider Electric, Siemens și Electrica, cu aceeași viziune sustenabilă, constituie un element cheie în strategia noastră de business în România.”

Saulo Spaolanse, Country President Schneider Electric România, prezent la eveniment, a evidențiat expertiza Schneider în domeniul vehiculelor electrice:

”Acest parteneriat se înscrie perfect în strategia noastră de dezvoltare. Transportul urban este în continuă schimbare, drept urmare mașinile electrice devin o alegere de top pentru cei care conduc foarte mult în oraș. Schneider Electric susține această tendință de mobilitate electrică prin infrastructura de reîncărcare, un element cheie pentru buna funcționare a mașinilor electrice. Soluțiile noastre asigură încărcarea completă a unui vehicul electric în orice situație. Stațiile de reîncărcare pot fi instalate în clădiri de birouri, în spații comerciale, în parcările publice sau rezindențiale, fiind ușor de utilizat, sigure, disponibile și eficiente energetic.“

Fabrice Cambolive (Renault), Cristian Secosan (Siemens), Sorin Buse (Renault), Jerome Olive (Renault)
Fabrice Cambolive (Renault), Cristian Secosan (Siemens), Sorin Buse (Renault), Jerome Olive (Renault)

Cu aceasta ocazie, Cristian Secoșan, Chief Executive Officer Siemens, a pus accentul pe viziunea Siemens în domeniul mobilității electrice în România:

„Infrastructura de încărcare a zilei de mâine trebuie să înceapă astăzi. Automobilele electrice sunt o idee veche ce renaște și vor determina noi și interesante alianțe. Cu ocazia Zilei Internaționale a Mediului, pornim pe drumul mobilității electrice la inițiativa Renault, urmărind să devenim pionierii acestui domeniu în România. Siemens combină expertiza sa din domeniile Energie, Mobilitate și IT pentru a contribui activ la dezvoltarea autoturismelor electrice. Mașinile electrice vor funcționa doar dacă infrastructura necesară, adică un sistem de stații electrice de încărcare, va fi disponibilă la scară largă. Pentru aceasta este nevoie de o abordare integrată, care să permită interacțiunea eficientă a mașinilor electrice cu centrele de operațiuni și cu rețelele electrice inteligente.“

Eugen Bradeanu (Electrica), Jerome Olive (Renault)
Eugen Bradeanu (Electrica), Jerome Olive (Renault)

Ioan Folescu, Director General al Electrica precizează:

“Societatea pe care o conduc intenționează să dezvolte, să instaleze și să întrețină o rețea publică de încărcare a bateriilor electrice în România, care să fie compatibilă cu tehnologia Renault și, de asemenea, să dezvolte soluții de încărcare pentru clienții Renault împreună cu partenerii noștri: Renault, Siemens și Schneider Electric, acest element strategic fiind în linie cu strategia Uniunii Europene 20-20-20 în ceea ce privește reducerea CO2 din atmosferă.”

Alianța Renault – Nissan și vehiculul electric

Împreună cu Nissan, Renault are ca obiectiv să devină liderul în mobilitatea zero-emisii, și anume, primul constructor de mașini care să vândă o gamă completă de vehicule electrice la un preț accesibil pentru un număr cât mai mare de persoane. Anul acesta va fi un capitol decisiv din istoria Renault prin lansarea a trei modele electrice, Fluence Z.E., Kangoo Z.E. și Twizy, urmate de Zoe în 2012. Până în prezent, la nivel mondial, Alianța Renault – Nissan a încheiat mai mult de 90 de parteneriate cu orașe, organizații, alți parteneri cheie pentru a pregăti piețele și infrastructura necesară pentru o adoptare de succes a mașinilor electrice în lume. Obiectivul Alianței Renault – Nissan este de 1.5 milioane de mașini electrice vândute la nivel global până în 2016. Începând cu anul 2015, Alianța va avea o capacitate de producție de 500.000 de vehicule pe an.

Renault Fluence Z.E., Renault Kangoo Z.E.
Renault Fluence Z.E., Renault Kangoo Z.E.

În România, la finalul lunii aprilie 2011, Renault a organizat primul Roadshow 100% electric. Timp de cinci zile, reprezentanții mass-media, liderii de opinie, personalități din domeniul motor-sport și partenerii Renault au avut ocazia să testeze modelele Fluence Z.E. și Kangoo Z.E. printr-o serie de încercări dinamice organizate în zona centrală a Bucureștiului, în condiții de trafic normal. Printre participanți s-au numărat Laszlo Borbely (Ministrul Mediului și Pădurilor), Henri Paul (Excelenta Sa, Ambasadorul Franței în România), precum și vedete locale din domeniul artistic și sportiv. Pe parcursul celor cinci zile de Roadshow, au fost efectuate peste 240 de încercări dinamice.

Despre Schneider Electric

Companie specializată la nivel global în managementul energiei, cu operațiuni în peste 100 de țări, Schneider Electric oferă soluții integrate pentru diverse segmente de piață, deținând poziții de lider în domeniul energiei și al infrastructurii, al proceselor industriale, automatizărilor în construcții și al centrelor de date sau rețelelor. Schneider Electric are, de asemenea, o prezență extinsă și în domeniul aplicațiilor pentru segmentul rezidențial. Cei peste 110 000 de angajați ai companiei lucrează pentru a face energia sigură, de încredere și eficientă, realizând venituri din vânzari în valoare de peste 19.6 miliarde de euro în 2010, prin activitatea lor constantă de a ajuta indivizii și organizațiile «să profite la maxim de resursele energetice».

Despre Siemens

Siemens este cea mai mare companie din România care deține soluții inovatoare complete în următoarele trei sectoare: Industrie, Sănătate și Energie. Cu o activitate de peste 100 de ani în România, Siemens are sediul central în București, și o prezență regională în Brașov, Cluj, Constanța, Iași, Sibiu, Târgu Mureș, Timișoara, aviand este 2.100 de angajați.

La nivel global, compania este deja furnizorul preferat în acționari electrice. Autoturismele electrice vor beneficia în special de pe urma anilor de experiență Siemens în domeniul producției și dezvoltării de motoare electrice și convertizoare. În prezent, peste 1.5 milioane de motoare electrice sunt construite în fabricile Siemens AG anual. În plus față de dezvoltarea de componente pentru autoturisme, alți factori decisivi pentru succesul pieței electromobilității vor include rețelele de distribuție de energie inteligente și soluțiile pentru punctele de încărcare. Portofoliul Siemens include și soluții sustenabile și integrate în domeniul mobilității, care fac posibile existența unei infrastructuri de reîncărcare electrică și soluțiile de software compatibile.

Despre Electrica

Grupul Electrica are o cifră de afaceri consolidată de peste 1.5 miliarde de EURO operând prin 3 filiale de distribuție de energie electrică, 3 filiale de furnizare de energie electrică și o filială de servicii, care asigură mentenanța solicitată de rețele electrice care se afla în gestiunea Electrica. Grupul Electrica deservește aproximativ 3.5 milioane de clienți în ceea ce privește furnizarea de energie electrică, acoperind 18 județe din România, celelalte, inclusiv București și Ilfov fiind gestionate de Enel, EoN și Cez. Strategia Electrica pornește de la strategia Uniunii Europene privind elemente ca smart grids, precum și dezvoltarea de parteneriate pentru dezvoltarea și implementarea vehiculelor electrice, ca o componentă „verde” a strategiei europene și mondiale.

Pentru mai multe informații despre:

Renault vehicule electrice, vizitați www.renault-ze.ro

Schneider Electric, vizitați

www.schneider-electric.com/electric-vehicle

Siemens vizitați

www.siemens.ro sau www.siemens.com/emobility.

Electrica, vizitați www.electrica.ro.

Share