Peste 30 de specialiști din patru țări își dau întâlnire la conferința anuală „Eficiență și Inovație prin Simulare Numerică – ANSYS & FLOWMASTER“

București, 20 septembrie 2011. Compania Tensor, alături de partenerii săi Ansys și Flowmaster, organizează Conferința anuală „Eficiență și Inovație prin Simulare Numerică – ANSYS & FLOWMASTER“, care se desfășoară, în perioada 6 – 7 octombrie, la Sinaia, și la care și-au anunțat prezența peste 30 de specialiști din patru țări – Marea Britanie, Germania, Franța și România. În cadrul conferinței vor fi prezentate inovațiile pe care le aduc ultimele versiuni ale programelor Ansys (FEA, CFD și electromagnetism) și Flowmaster (rețele de conducte), vor fi expuse posibilitățile de valorificare a acestor programe de simulare și se va vorbi despre performanțele obținute de clienții din România.

Manageri din Marea Britanie și Germania ai companiilor partenere, Ansys UK și Flowmaster Gmbh, vor avea prezentări despre posibilitățile de calcul multifizice, parametrice și paralele, iar mai mulți utilizatori români vor expune lucrări cu aplicații specifice din diferite medii, industrie și cercetare. La eveniment și-au anunțat deja participarea manageri ai companiilor cu profil tehnic și specialiști în analiză structurală, dinamica fluidelor, electromagnetism și transfer termic, atât din industrie, cât și din mediul universitar.

dr. ing. Cristina Oprea
dr. ing. Cristina Oprea

Directorul companiei Tensor, partener al ANSYS și FLOWMASTER în România, dr. ing. Cristina Oprea, declară: „Conferința este deosebit de interesantă pentru managerii companiilor cu profil tehnic și specialiștii în analiză structurală, CFD și electromagnetism din mai multe perspective. Pe de o parte este o oportunitate de a vedea rezultatele concrete ale aplicării acestor soluții software și de a descoperi aria deosebit de vastă de aplicații a acestor programe de simulare numerică, recunoscute pentru rezultatele precise și eficiente pe care le oferă, precum și modalitățile prin care soluțiile software pot fi implementate în cadrul companiilor. Pe de altă parte, poate fi o unică ocazie pentru specialiștii din domeniile CFD (Computational Fluid Dynamics, FEA (Finite Element Analysis), electromagnetism, precum și pentru managerii de institute sau companii care produc sau optimizează sisteme inginerești de a întâlni și de a discuta față în față cu specialiști de top din cadrul companiilor Ansys și Flowmaster“.

ANSYS reprezintă o suită de programe de simulare inginerească utilizate pentru a estima funcționarea produselor și desfășurarea proceselor de producție în mediul real. Platforma software ANSYS permite inginerilor realizarea unor simulări complexe care implică interacțiunea unor fenomene fizice diverse, iar dezvoltatorii de produse noi pot gestiona rapid rezultatele. Astfel, nu este de mirare faptul că cele mai bine cotate companii din lume apelează la ANSYS – care deține o experiență în acest domeniu de 40 de ani, timp în care a fost mereu lider – pentru cele mai performante soluții software pentru problemele inginerești.

FLOWMASTER este un software 1D CFD de simulare a sistemelor termo-fluidice, utilizat în principalele sectoare industriale. Asigurând o analiză rapidă și precisă a tuturor tipurilor de retele hidro și gazodinamice, precum și generând optimizarea sau dimensionarea lor, utilizarea acestor produse software contribuie la reducerea costurilor și timpului de proiectare și asigură implicit o alocare mai bună a resurselor materiale și umane.

Conferința anuală „Eficiență și Inovație prin Simulare Numerică – ANSYS & FLOWMASTER“ este un eveniment organizat începând cu 2001 de către compania Tensor, împreună cu partenerii săi, Ansys și Flowmaster, la care participă anual zeci de specialiști din țară și din străinătate.

Ansys este o companie britanică, fondată în 1970 și care numără peste 2.000 de angajați specializați în analiza elementelor finite, dinamica fluidelor, electronică și electromagnetică. Publicații prestigioase precum Business Week și Fortune Magazine au recunoscut compania drept una dintre cele mai inovatoare și mai prestigioase din industria de profil.

Flowmaster este o companie britanică, fondată în 1980 care concepe și realizează programe software pentru simularea rapidă a sistemelor complexe termo-fluidice.

Tensor este o companie românească, fondată în 1996, fiind, în prezent, reseller autorizat în România al produselor Ansys software, gama de produse CFD, FEA și Ansoft (low frequency), și distribuitor în România și Bulgaria pentru produsele software Flowmaster.

Pentru informații suplimentare:

www.tensor.ro

Share