Bosch a produs cinci milioane de demaroare pentru sistemele Start/Stop

În 2012, în Hildesheim, Bosch anunță faptul că a produs demarorul cu sistem Start/Stop cu numărul cinci milioane. De la începutul producției, în anul 2007, au fost primite din ce în ce mai multe comenzi pentru această tehnologie care reduce consumul de carburant. Motivul din spatele acestui succes fenomenal este simplu. „Sistemul Start/Stop reprezintă o metodă rentabilă de a reduce considerabil consumul de carburant”, a declarat Dr. Ulrich Kirschner, președintele diviziei Bosch pentru demaroare și alternatoare. „Ne așteptăm ca până în anul 2013 jumătate din autovehiculele noi din Europa să fie echipate cu un sistem Start/Stop”, a declarat Kirschner. Momentan, acest lucru este valabil doar pentru o treime din autovehiculele noi. În prezent, aproape toți producătorii auto europeni integrează tehnologia Start/Stop de la Bosch pe autovehiculele compacte, pe limuzinele din clasa premium și chiar pe autovehiculele sport puternice.

START STOP bosch

În cadrul Noului Ciclu European de Conducere (NCEC), sistemele Start/Stop reduc consumul de carburant și, prin urmare, emisiile de CO2, cu până la 5 procente. În ciclul urban NCEC, economia crește până la 8 procente, potențialul fiind și mai mare în condiții de trafic aglomerat, mai ales în timpul orelor de vârf. Și, cu toate acestea, sistemul Start/Stop nu reduce în niciun fel gradul de confort datorită vastei game de informații furnizate de senzori și evaluate de către sistem. De exemplu, un senzor pentru acumulator determină starea de încărcare a acestuia. Motorul va fi oprit doar dacă este garantată repornirea sa rapidă. Un alt exemplu îl reprezintă temperatura din interiorul autovehiculului. Dacă este încă foarte scăzută sau foarte ridicată, motorul va continua să funcționeze astfel încât să fie atinsă rapid temperatura dorită de ocupanți. Și, în cele din urmă, există un transformator CC/CC pentru stabilizarea tensiunii sistemului electric în timpul pornirilor, pentru asigurarea funcționării fără întrerupere a sistemului audio, a sistemului de navigație sau hands-free pentru telefonul mobil.

Pentru a reduce și mai mult consumul de carburant și emisiile de CO2 produse, inginerii Bosch vor extinde gradual perioadele de oprire ale motorului. Inițial, acest lucru se va aplica atunci când autovehiculele rulează liber până la oprire, iar mai târziu chiar și în perioadele în care șoferul nu mai accelerează. „În funcție de tipul traseului, sistemele Start/Stop îmbunătățite pot asigura o economie de carburant suplimentară de 10 procente”, a declarat Kirschner.

Despre tehnologia Start/Stop

Sistemele Start/Stop opresc automat motorul atunci când autovehiculul se află în staționare, de exemplu la semafor. În momentul în care șoferul acționează ambreiajul pentru a cupla într-o treaptă de viteză, motorul este repornit automat. Pentru dezvoltarea sistemelor Start/Stop, Bosch utilizează experiența acumulată în domenii precum tehnologia starterelor, a sistemelor electrice de propulsie și a gestionării energiei.

Share