Încărcare ca prin minune

Bosch şi partenerii săi dezvoltă un sistem de încărcare pentru crearea unei infrastructuri inovatoare pentru reţele electrice regenerabile

  • Conduşi de Bosch, partenerii proiectului BiLawE cercetează un sistem de încărcare inductiv care poate realimenta energia în reţea;
  • Sistemul ar integra vehiculele electrice în reţeaua electrică ca unităţi de stocare inteligente;
  • Scopul proiectului este să asigure o disponibilitate ridicată de stocare mobilă pentru energia regenerabilă.

Sistemele de stocare pe bază de baterii ale maşinilor electrice ar putea deveni în curând pentru reţelele electrice ceea ce sunt acumulatoarele pentru telefoanele mobile: un acumulator extern. În realitate sunt foarte practice – dacă nu ar fi cablurile incomode ale încărcătorului. În prezent, şoferii trebuie să se descurce să conecteze cablul staţiei de încărcare la maşinile lor electrice. Această situaţie s-ar putea schimba: Bosch, în calitate de coordonator al proiectului, colaborează cu Societatea Fraunhofer şi GreenIng GmbH & Co. KG în cercetarea privind un concept inovator de încărcare inductivă a vehiculelor – adică fără contact fizic – prin intermediul unui câmp magnetic, în timp ce maşina este parcată la o staţie de încărcare.

Însă această tehnologie nouă poate face chiar mai multe: cu ajutorul ei, maşinile electrice sunt mai ecologice, iar reţelele electrice mai stabile. O provocare pentru stabilitatea lor este cantitatea de energie obţinută din surse regenerabile, precum vântul, soarele şi apa, care depinde de fluctuaţiile naturale. Din acest motiv, consorţiul, care colaborează în baza proiectului de cercetare finanţat din fonduri publice BiLawE, dezvoltă un sistem de încărcare inductiv pentru stabilirea unei infrastructuri inteligente pentru utilizarea durabilă a energiei din surse regenerabile.

Soluţia lor se bazează pe bateriile maşinilor electrice care permit încărcarea bidirecţională: bateriile utilizează un sistem de încărcare puternic şi inteligent pentru stocarea energiei, dar acestea pot şi realimenta reţeaua electrică cu această energie, în funcţie de nevoi. Atunci când soarele şi vântul puternic ating vârfuri de generare, electricitatea va fi stocată temporar în bateriile maşinii. Atunci când cerul este înnorat şi nu bate vântul, energia va fi realimentată în reţea, pentru a face faţă cererii. „Pentru ca acest sistem să funcţioneze, vehiculele electrice trebuie conectate la reţea cât mai des posibil şi pentru un timp cât mai îndelungat. La rândul său, acest lucru necesită o infrastructură staţionară – respectiv staţii de încărcare inductive speciale, pe care dorim să le conectăm la reţelele electrice publice şi locale, sau chiar reţele izolate care furnizează electricitate numai unei zone limitate”, explică Philipp Schumann, fizicianul care conduce proiectul de la campusul pentru cercetare Bosch din Renningen.

Încărcare wireless în timpul parcării

Avantajul sistemului inductiv este încărcarea sa wireless. Deoarece vehiculele nu mai trebuie conectate manual cu ajutorul cablurilor încărcătorului, acestea se pot conecta la reţea mai des. Aşadar, un alt scop al proiectului este dezvoltarea unui concept pentru producţia economică a componentelor sistemului de încărcare, precum şi un model pentru diversele servicii pentru reţea asociate valorificării energetice. Şi, deoarece staţiile de încărcare bidirecţionale sunt conectate la reţea, acestea pot reduce sarcina şi stabiliza reţeaua chiar şi când vehiculele sunt pe traseu.

Parteneri puternici

Proiectul de cercetare BiLawE (din limba germană, prescurtare pentru sisteme de încărcare bidirecţionale, inductive şi economice în reţeaua electrică) a primit o finanţare de 2,4 milioane de euro de la Ministerul pentru Afaceri Economice şi Energie al Republicii Federale Germania, în cadrul programului ELEKTRO POWER II, fiind susţinut de clusterul de înaltă tehnologie Electric Mobility Sud-Vest. Partenerii proiectului, în afară de coordonatorul Robert Bosch GmbH, sunt Institutul pentru Sisteme de Energie Solară Fraunhofer ISE, Institutul pentru Inginerie Industrială Fraunhofer IAO şi GreenIng GmbH & Co. KG. Proiectul a fost lansat la începutul anului 2016 şi se va derula pe parcursul a trei ani.

Clusterul Electric Mobility Sud-Vest este una dintre asociaţiile regionale cele mai importante în domeniul electromobilităţii. Clusterul are scopul de a impulsiona industrializarea electromobilităţii în Germania şi de a stabili statul federal Baden-Württemberg drept unul dintre cei mai mari furnizori de soluţii de electromobilitate. Reuneşte corporaţii de top şi IMM-uri, pe care le pune în legătură cu instituţii de cercetare locale în patru domenii de inovare: vehicule, energie, tehnologia informaţiei şi comunicării şi producţie.

Share