Spre senzorul universal

Zilele trecute un mare producător de senzori de prezență, Steinel  a anunțat că va oferi și în România un senzor de prezență care înglobează și alte funcții. Senzorul respectiv, denumit TrueSensor este vârful tehnologiei detecției persoanelor și detectează omul folosind mișcările imperceptibile ale pulsațiilor inimii. Această tehnologie ce folosește unde radio cu frecvențe ridicate permite obținerea unei mari acurateți și este capabilă să detecteze și alți parametri ai unei încăperi și să facă evaluări mai complexe privind gradul de ocupare. Este vorba deci de un senzor cu funții multiple care permite o integrare deplină în sistemele BMS ale clădirii putând fi conectat prin protocoale de transmisie a datelor cum sunt  KNX și DALI.

Acum mai bine de un an,  Siemens, prin divizia de tehnologie a clădirilor (SBT-Siemens Building tehnologies) lansa un senzor care  îngloba mai multe funcții, pe lângă măsurarea temperaturii permițând și detectarea gradului de ocupare al unei încăperi.

Senzorul all-in-one sau senzorul universal sau senzorul cu funcții multiple, iată o idee care plutește de mult în piața automatizărilor de clădiri dar nu numai aici. Senzori cu mai multe funcții înglobate au apărut deja pe piață și anii care vin, vor arăta dacă această soluție se va impune decisiv și în loc să amplasăm 6-7  senzori cu funcții diferite (prezență, mișcare, umiditate, fum, CO2, nivel de iluminare etc.) ,  vom plasa un singur senzor, apt să detecteze toți parametrii necesari automatizării unei clădiri așa-zise inteligente.

Introducere

Într-o discuție informală de acum  mai mulți ani, un distins specialist și cadru universitar remarca numărul mare de senzori pe care proiectantul unei clădiri trebuie să îi prevadă în proiect și care încarcă extrem de mult costurile cu echipamentele electrice.

Senzorii necesită o sursă de alimentare cu energie și au nevoie de un canal de comunicație (wireless sau prin cablu) pentru semnalul de date. Există soluții care înglobează pe același cablu, alimentarea și semnalul de date așa cum este cazul cu tehnologia PoE (Power over Ethernet) și în felul acesta este necesar un cablu unic pentru un senzor/cameră. Este însă complicată gestiunea mai multor dispozitive de câmp de tip senzor care se suprapun practic și fizic de multe ori și fiecare este responsabil   de măsurarea unui anumit parametru. Practic într-o încăpere putem avea un senzor de temperatură, un senzor de CO2, un senzor de umiditate, un senzor de prezență, un senzor de fum, un senzor pentru nivelul de iluminare, un senzor pentru evaluarea gradului de ocupare al încăperii …O clădire inteligentă are în primul rând un mare număr de senzori care echipează BMS-ul și cu cît mai sofisticat este acest BMS cu atât mai mulți senzori sunt necesari. Senzorii sunt practic ochii  și urechile prin care clădirea inteligentă este atentă la ce se întâmplă în interiorul și exteriorul ei iar fără senzori, sistemul BMS al clădirii nu poate să știe ce se întîmplă cu clădirea  și toate comenzile către sistemele de climatizare, de iluminat, de securitate și de  control al accesului sunt funcționează în buclă deschisă și practic clădirea nu beneficiază de control inteligent..

 

 

 

Share