Noul sistem suport de cabluri KBSTI

Ing. Alexandru CUSTURĂ – Product Manager

În condițiile în care cerințele proiectanților au devenit foarte exigente, în ceea ce privește sistemele de susținere a cablurilor, Coelco Trade vă propune un nou sistem Vergokan, menit să ofere mai multă ușurință în instalare, însă și un design modern de excepție.

Datorită formei sale unice, proiectarea sistemului este foarte simplă și oferă siguranță, fiabilitate și durabilitate. Trecerea de la forma clasică „U” la o formă „trunchi de con”, face acest sistem mai puternic, asigurând de asemenea economii substanțiale în transport și depozitare.

foto sistem KBSTI

Sistemul “Quick and click” reprezintă caracteristica unică, ce face posibilă o îmbinare rapidă, care nu necesită unelte sau alte accesorii.

Sistemul KBSTI poate fi livrat de asemenea cu o gamă completă de accesorii adecvate.

De asemenea a fost implementat un nou sistem de montaj, și anume o consolă care are forma sistemului KBSTI, ce se pretează atât pentru montajul pe perete, dar și pe tavan, fie prin suspendare cu tijă filetată, fie prin fixare directă.

Datorită formei sale, se poate realiza și un bloc de trasee cabluri, utilizând doar două console suprapuse, ce pot fi fixate cu ajutorul unui kit format dintr-un șurub cu cap torbant și piuliță.

Pentru sistemul KBSTI, a fost implementat și un sistem de fixare pentru capac, și anume o clemă tip agrafă din inox, care prin montajul simplu va scuti din manoperă. Datorită încovoierii sale, această clemă poate fixa capacul atât pe plan orizontal, cât și pe plan vertical.

În ceea ce privește execuția lor, pot veni galvanizate sendzimir (conform EN 10.143), sau la cerere, pot veni galvanizate la cald prin imersie (conform EN ISO 1461). Înălțimea standard pentru KBSTI este 60 mm, lățimea poate varia între 150 – 400 mm, iar lungimea 3000 mm. În funcție de aplicație și încărcare, grosimea materialului poate fi: 0.6 mm, 0.75 mm, 1.00 mm, 1.25* mm (* la cerere).

Diagrama de încărcare este realizată conform standardului IEC 61537, testul de tip III, având îmbinarea traseului de cabluri la 1/5 din distanța între punctele de sprijin.

În cazul în care se dorește o încărcare mai mare decât cea admisibilă, există un sistem suplimentar de blocare, pentru a oferi o îmbinare mai riguroasă, realizat doar prin îndoirea unor clips-uri cu ajutorul unei șurubelnițe.

Soluțiile oferite de Vergokan sunt destinate instalațiilor electrice, în care cablurile reprezintă o pondere însemnată din investiție, astfel cu ajutorul lor, se poate configura un sistem care să protejeze investiția și care să corespundă cerințelor tehnice.

Pentru detalii tehnice suplimentare și achiziție produse, contactați firma Coelco Trade, unic distribuitor al produselor Vergokan.

www.coelco.ro

www.kbsti.com

Share