Noile mecanisme de acţionare cu CA cresc productivitatea şi reduc costurile energetice
Soluţiile de acţionare de la Rockwell Automation oferă atenuare armonică, regenerare şi modularitate
Rockwell Automation a introdus o suită de soluţii de acţionare ce va ajuta utilizatorii să reducă costurile energetice şi să crească timpul de funcţionare al aparaturii pentru activele implicate în aplicaţii solicitante. Mecanismele de acţionare Allen-Bradley PowerFlex 755T oferă atenuare armonică, regenerare şi configuraţii ale sistemului cu magistrală comună.
Cea mai recentă ofertă pentru mecanismele de acţionare PowerFlex marchează introducerea tehnologiei TotalFORCE de la Rockwell Automation. Această nouă tehnologie de acţionare oferă un control superior al motorului prin controlul precis şi adaptiv al vitezei, rotaţiei şi poziţiei motoarelor electrice. Tehnologia TotalFORCE încorporează câteva caracteristici patentate care sunt proiectate să ajute la optimizarea sistemului utilizatorului şi la menţinerea productivităţii.
“Tehnologia de acţionare cu CA este o investiţie importantă pentru clienţii noştri, iar ei vor ca aplicaţia să funcţioneze în fiecare minut”, a spus Brad Arenz, product manager, Rockwell Automation. “Mecanismele de acţionare PowerFlex 755T au fost proiectate să ofere metode de a economisi prin instalare, operare şi mentenanţă, având caracteristici avansate ce permit optimizarea utilizării activelor proprii”.
Portofoliul extins Allen-Bradley pentru mecanisme de acţionare include acum acţionarea armonică redusă PowerFlex 755TL, acţionarea regenerativă PowerFlex 755TR şi sistemul de acţionare cu magistrală comună şi CC PowerFlex 755TM, toate conforme specificaţiilor IEEE 519. Aceste noi unităţi oferă avantaje în plus pentru o acoperire mondială, diagnostic cuprinzător şi caracteristici de mentenanţă, o punere în funcţiune şi o instalare simplificate.
Acţionarea PowerFlex 755TL: mecanismul de acţionare PowerFlex 755TL foloseşte tehnologia activă, front-end şi un filtru armonic intern pentru a reduce distorsiunea armonică. Mecanismul este disponibil de la 250 la 1,800 Hp (160 la 1250 kW).
Acţionarea PowerFlex 755TR: oferind energie electrică de la 250 la 3000 Hp (130 la 2300 kW), mecanismul de acţionare PowerFlex 755TR include soluţii de atenuare atât regenerative, cât şi armonice. Unitatea ajută la reducerea consumului de energie şi a costurilor, dând energie înapoi în sursa de alimentare, având ca rezultat o soluţie mai eficientă din punct de vedere al energiei.
Sistemul de acţionare PowerFlex 755TM: acesta permite utilizatorilor să construiască sistemul care se potriveşte cel mai bine nevoii lor de regenerare şi coordonare a mai multor motoare în configuraţii cu magistrală comună. Pentru a-şi optimiza cerinţele de sistem şi pentru a îndeplini nevoile de consum de energie, utilizatorii pot selecta dintr-o serie de module pre-proiectate cu un interval de energie de la 250 la 3,000 Hp (130 la 2300 kW).
Cele trei soluţii de acţionare au metode de diagnoză avansate, predictive, pentru a estima şi pentru a oferi notificări legate de ciclul de viaţă rămas al componentelor precum ventilatoare, contacte de releu, semiconductoare şi condensatoare. Utilizatorii pot monitoriza activ parametrii precum temperatură şi timp de funcţionare ai unităţii de acţionare şi ai motorului pentru a permite acţionarea preventivă în cazul în care e nevoie.
Cheia instalării şi mentenanţei simplificate este un design ce permite îndepărtarea completă a unui modul din incintă. Acest lucru creează un spaţiu amplu pentru cablare şi permite ca circuitul electric să rămână conectat în timp ce modulul este scos. Instalarea şi mentenanţa sunt şi mai simplificate cu un cărucior de echipamente ce permite unei singure persoane să insereze sau să îndepărteze cu uşurinţă un modul fără a fi nevoie de o rampă sau de un palan.
Unităţile de acţionare pot fi configurate în întregime prin mediul de proiectare Rockwell Software Studio 5000, ca parte a experienţei Premier Integration, atunci când se lucrează cu controllerele Logix. Acest lucru reduce timpul de programare, simplifică pornirea şi diagnosticul.
Despre Rockwell Automation
Rockwell Automation Inc. (NYSE: ROK), cea mai mare companie din lume dedicată automatizării industriale şi informaţiei, ajută clienţii să devină mai productivi, iar lumea să devină mai durabilă. Cu sediul în Milwaukee, Wisconsin, Rockwell Automation are aproximativ 22 000 de angajaţi ce deservesc clienţi din peste 80 de ţări.