NOARK – un nume în domeniul electrotehnic – acum și în România

NOARK Electric este o companie activă în întreaga lume și este specializată în dezvoltarea, fabricarea și distribuirea de aparatură electrică de joasă tensiune. Companie multinațională, cu peste 25 de mii de salariați. Centrele regionale sunt în Shanghai, Chicago și Praga, activitățile acestora fiind coordonate de specialiști locali.

Noark Electric a investit și investește permanent milioane de euro în dezvoltarea de noi produse, folosind cele mai noi tehnologii de cercetare și producție.  Punctul forte al companiei Noark Electric este de a oferi partenerilor de afaceri pe plan mondial noi oportunități și garanții de excepție în domeniul său de activitate.

Dezvoltarea grupului Noark Electric în Europa este coordonată de Noark Electric Europe, cu sediul în Praga – Republica Cehă.

Noark Electric își continuă dezvoltarea pe piața europeană prin deschiderea unei filiale și în România.

Filiala Noark Electric S.R.L. – România a fost înființată la data de 10.11.2011, are sediul în București și este a treia filială, după cele deschise în Republica Cehă și Republica Slovacă.

Noark Electric S.R.L. – România, formată dintr-o echipă tânără, ambițioasă și bine pregătită profesional, își propune ca prin activitatea pe care o va depune pe piața românească să facă din NOARK un nume cunoscut și respectat în domeniul electrotehnic. În completarea activităților curente de zi cu zi, participarea la diferite manifestări – expoziții de profil tehnic, precum IEAS București va contribui în plus la promovarea numelui Noark pe piața românească.

noark

„Cunosc și respect piața locală, știu că are un potențial mare iar noi suntem pregătiți să furnizăm de la aparatură electrică individuală până la sisteme integrate fotovoltaice (de la componente până la panouri solare). Calitatea și performanța sistemelor fotovoltaice Noark a convins deja mulți investitori în domeniul energiei solare pe plan mondial și sunt convins că această tehnologie avansată va convinge și investitorii locali” a declarat Dl. Jaroslav Suda, CEO Noark Electric Europe.

Vă așteptăm la sediul firmei noastre pentru a ne prezenta și a vă prezenta produsele noastre.

IRIDE Business Park
Bdul Dimitrie Pompeiu nr. 9 – 9A
Clădirea 20, parter
Sector 2, 020335 București
Tel: +40 371 444 920
Fax: +40 372 873 307
Email:
infoRO@noark-electric.comwww.noark-electric.ro

Pentru abonament la revista Electricianul accesati: http://www.artecno.ro/abonamente/abon.html

Share