Linie modulară de asamblare cu surse de alimentare Quint Power

Producție de calitate înaltă, fără întrerupere

Liniile de asamblare cu un grad înalt de automatizare, ce produc componente de calitate superioară, necesită ingineri mecanici cu idei inovatoare, expertiză extinsă, precum și cu mulți ani de experientă. Acesta este motivul pentru care Phoenix Contact are propriul grup de inginerie mecanică, care dezvoltă și produce propriile sale sisteme. Sursele de alimentare Quint Power, joacă un rol important în obținerea disponibilității crescute a liniilor de asamblare (Fig. 1).

cont1
Figura 1: Designul liniei modulare de asamblare asigura un grad ridicat de flexibilitate a productiei.

Phoenix Contact este cunoscut la nivel mondial pentru produsele sale de vârf și de înaltă calitate în domeniul conecticii industriale, al convertoarelor de semnal și tehnologiilor de automatizare, precum și al protecțiilor la supratensiune. Calitatea înaltă a componentelor se datorează unei vaste competențe, precum și integrarii pe verticală a gamei de fabricație a companiei. Prin urmare, mai mult de 100 de persoane sunt angajate în cadrul propriului grup de inginerie mecanică. La fel ca și liniile de producție pe care sunt fabricate, dispozitivele și componentele trebuie să îndeplinească, de asemenea, cerințe de înaltă calitate. „Acesta este motivul pentru care folosim sursele de alimentare Quint Power”, a explicat Jürgen König, responsabil cu proiectarea  electrică, la grupul de inginerie mecanică din cadrul Phoenix Contact.

Nivelul ridicat de automatizare reduce timpii de producție

Un exemplu al capacității de inovare a acestui grup de inginerie mecanică este linia modulară de asamblare pentru conectori Inline. Aceasta produce peste 200 de versiuni diferite, utilizând tehnica „one piece flow”, ceea ce ajută la realizarea, în același timp, a mai multor modele. Prin acest lucru, cerințele clientului pot fi îndeplinite chiar și atunci când vine vorba de a produce cantități foarte mici, într-un timp scurt. Gradul ridicat de flexibilitate a sistemului de control, programat în PC Worx, și accesul automat la toate tipurile de carcase reduce semnificativ timpul de producție, comparat fiind cu mașinile anterioare. În acest caz, pașii de funcționare sunt distribuiți pe mai multe stații. Componentele individuale sunt asamblate pentru a produce aici un conector. Calitatea produsului este verificată după fiecare pas de operare. Camerele și echipamentele de testare asigură o asamblare corectă și faptul că sunt îndeplinite proprietățile specificate ale produsului.

cont2

Articolul integral il puteti citi in editia tiparita a revistei Electricianul nr. 5/2012.

Share