Legrand lansează pe plan local Noul Mosaic

București, 23 iunie 2021Compania Legrand lansează pe piața din România, Noul Mosaic. Acesta se adaptează stilului de viață într-o continuă schimbare, aducând noutăți pe trei direcții, design, noi întrerupătoare Easy Led și soluții de aparataj conectat, pentru monitorizarea de la distanță a instalației electrice, cu Netatmo.

Gama Mosaic este dedicată alimentării cu energie electrică în clădiri comerciale, centre comerciale, instituții de învățământ, spații sociale, instituții medicale și altele.

Designul noilor rame Mosaic scoate în evidență unicitatea, aducând un plus de valoare identității gamei. Ușoara asimetrie a ramei creează dinamism și o nouă dispersie a luminii, pentru a oferi aparatajului un aspect contemporan.

Cu întrerupătorul Easy Led, există un singur mecanism ce poate fi utilizat în trei variante, ca întrerupător simplu, lumină de control și indicator luminos.

Soluțiile Mosaic de distribuție a energiei și datelor reprezintă un sistem unic, în combinație cu soluțiile pentru birouri.

Prin cele 20 de funcțiuni conectate, Mosaic cu Netatmo, este posibilă gestionarea de la distanță a spațiului profesional sau rezidențial, în ceea ce privește controlul iluminatului, al storurilor și al dispozitivelor electrice.

Pe lângă soluțiile clasice, Mosaic aduce inovație în spațiile medicale, unde igiena sporită este necesară, prin produsele realizate din materiale antimicrobiene. Acestea sunt create dintr-un material pe bază de ioni de argint, printr-o tehnologie specială, în vederea eliminării virusurilor și bacteriilor.Eficacitatea produselor a fost testată de laboratorul COFAC, iar 99,99% dintre bacteriile testate au fost eliminate.

În prezent, Mosaic își propune să aducă inovație pe partea de design și soluții conectate, având cea mai diversificată ofertă din piață, cu peste 250 de funcțiuni, pentru a răspunde nevoilor actuale ale clienților.”, a declarat Călin Pașcalău, Director General Legrand România.

Despre Netatmo

Pentru a-și consolida prezența în sectorul IoT, Grupul Legrand a achiziționat în noiembrie 2018 compania franceză Netatmo, lider în domeniul soluțiilor de casă inteligentă.

Fondată în 2011, Netatmo dezvoltă produse electronice de ultimă generație, intuitive și cu un design contemporan, produse premiate la nivel internațional atât pentru design, cât și pentru tehnologiile utilizate. Cu adevărat inteligente, produsele inovatoare Netatmo oferă o experiență perfectă care îi ajută pe utilizatori să creeze o casă mai sigură, mai sănătoasă și mai confortabilă.

Netatmo proiectează cu atenție mecanica, electronica și software-ul încorporat al tuturor produselor la cele mai înalte standarde. Aplicațiile mobile și web sunt concepute pentru a fi simplu de folosit, oferind totuși o experiență bogată pentru utilizatori.

 Despre Legrand

Legrand este specialistul global în infrastructuri electrice și digitale. Soluțiile sale complete pentru toate tipurile de clădiri – rezidențiale, comerciale, de birouri, învățământ, centre de date, spitale și alte centre de sănătate, hoteluri și construcții industriale, îl fac un etalon în domeniu pentru utilizatorii din întreaga lume.

Bazându-se pe un program în care sunt implicați toți angajații şi partenerii cheie, strategia Legrand pentru o creştere sustenabilă include lansarea constantă de produse și servicii de înaltă tehnologie adaptate la nevoile și cerințele pieței.

Legrand a raportat vânzări de aproximativ 6,1 miliarde de euro în 2020. Compania este listată la Euronext Paris și este o componentă notabilă a indicilor bursieri CAC 40 (cod ISIN FR0010307819).

În România și Republica Moldova, Grupul Legrand este prezent de peste 20 de ani şi comercializează, prin intermediul distribuitorilor săi, cele mai variate și inovatoare produse din domeniul electric sub umbrela a 15 mărci de top, dintre care cele mai reprezentative sunt: Legrand, BTicino, Zucchini, Cablofil, Netatmo.

www.legrand.ro

Share