Honeywell prezintă: Provocări și soluții privind protecția împotriva incendiilor într-un depozit modern

Schimbările continue din industria depozitelor creează probleme de siguranță noi și complexe, în special în ceea ce privește protecția împotriva incendiilor, însă un sprijin corespunzător din partea specialiștilor poate contribui în mare măsură la abordarea provocărilor.

Rolul depozitelor este în continuă transformare, acest trend fiind accelerat de pandemia actuală. Depozitele nu mai sunt simple spații de depozitare, ci reprezintă o parte esențială a rețelelor de logistică și de aprovizionare cu amănuntul, având un nivel ridicat de automatizare. Depozitul modern este un centru sofisticat, informatizat și extrem de eficient. În același timp, acesta poate reprezenta și un mediu greu de gestionat din punct de vedere al siguranței la incendiu.
În spațiile mari și deschise, cu valori ridicate ale fluxului de aer, fumul se diluează rapid, ceea ce împiedică de cele mai multe ori semnalarea alarmelor la timp, deoarece senzorii detectoarelor tradiționale sunt plasați în apropierea sau la nivelul tavanului pentru a detecta fumul care se ridică. Pe lângă tavanele înalte, depozitele prezintă și alte provocări legate de detectarea fumului. Sistemul de climatizare (HVAC) sau ventilația naturală pot devia fumul de la detectoarele punctuale, în timp ce stratul de aer cald, generat de cele mai multe ori de o izolație termică de slabă calitate, poate împiedica fumul să mai ajungă la detectoare. Rafturile și echipamentele de depozitare pot, la rândul lor, să împiedice detectarea fumului, „ascunzând“ astfel incendiul până la manifestarea lui intensă.
Amploarea problemei este substanțială. Conform celor mai recente statistici din Statele Unite ale Americii, realizate de Asociația Națională pentru Protecția împotriva Incendiilor (NFPA) în 2018, la nivel național s-au înregistrat 27.000 de incendii în instalații de depozitare1. La fel de îngrijorătoare sunt și alarmele false. Statisticile realizate de guvernul Regatului Unit în 2019 arată că cel puțin 4 din 10 incidente în care au intervenit serviciile engleze de combatere a incendiilor și de salvare au fost, de fapt, alarme false. Aproape două treimi (67%) dintre aceste alarme false au fost cauzate de sistemele de detectare a incendiilor, care s-au declanșat din pricina unei erori umane sau a unei funcționări necorespunzătoare2. Aceste tipuri de probleme sunt universale, motiv pentru care detectoarele și sistemele de alarmare vocală avansate devin esențiale pentru menținerea depozitelor în siguranță.

Tehnologii de siguranță dedicate

Honeywell dezvoltă soluții personalizate de securitate și de siguranță la incendiu de zeci de ani. Știm cât de importantă este avertizarea timpurie într- un depozit, atât pentru siguranța persoanelor aflate înăuntru, cât și pentru protejarea bunurilor și a întregii locații. Soluțiile noastre, concepute pentru a răspunde nevoilor specifice de siguranță ale depozitelor de toate dimensiunile, pot îmbunătăți nivelul de siguranță prin utilizarea de alarme la incendiu și alarme vocale progresive împreună cu tehnologii de siguranță dedicate.
Pentru o implementare adecvată a tuturor acestor elemente sunt necesare echipamente care să satisfacă nevoile fiecărei locații. De asemenea, problemele existente trebuie înțelese în profunzime.
De exemplu, în cazul detectoarelor de fum este important să avem în vedere timpul de activare, fapt care este în principal o chestiune legată de sensibilitatea acestora. Cu cât sensibilitatea este mai mare, cu atât concentrația de fum necesară pentru activarea detectorului este mai mică. Sensibilitatea detectoarelor de fum poate varia semnificativ de la o tehnologie la alta.
Așadar, este extrem de important să se specifice care sistem de detectare este adecvat riscului de incendiu. Din aceste motive, Honeywell recomandă o abordare bazată pe performanță (PBD – Performance Based Design), adaptată la cerințele specifice fiecărui depozit, atunci când se proiectează sisteme de detectare la incendiu și de stingere a incendiului. De exemplu, ar putea fi necesară adaptarea amplasării detectoarelor sau a distanței dintre punctele de prelevare astfel încât să corespundă unor condiții specifice. De asemenea, ar putea fi necesară utilizarea de sisteme de control al accesului și CCTV pentru protejarea adecvată a unei clădiri.

Acces la expertiză

Managerii de depozite au deja foarte multe responsabilități, fără să mai luăm în calcul modernizarea sistemelor de protecție împotriva incendiilor. Din acest motiv, Honeywell a creat un eveniment online dedicat industriei depozitelor cu scopul de a explica aspectele care trebuie avute în vedere în momentul implementării unei soluții complete de siguranță împotriva incendiilor.
Seminarul, care face parte din programul Honeywell Beyond, va oferi îndrumări, analize și informații specifice industriei cu privire la problemele de asamblare a celor mai bune soluții și la modul de soluționare a acestora.

Click  AICI   pentru a afla mai multe informații despre soluțiile noastre de protecție împotriva incendiilor pentru depozite.

Honeywell Life Safety Romania SRL
www.hls-romania.com
hls-romania@honeywell.com

 

1 Fire Loss in the United States During 2019, NFPA, publicat în:
septembrie 2020 [accesat în: 16 august 2021]
2 Fire statistics table 0104: fire false alarms by reason for false alarm,
Gov.uk Home Office, 12 august 2021 [accesat în: 16 august 2021]

 

Share