HELUKABEL – TITANEX®, MADE TO SURVIVE

HELUKABEL ROMÂNIA, prin aceeași abordare focusată asupra nevoilor utilizatorilor de cabluri, încheie un parteneriat de succes cu firma franceză NEXANS, aducând pe piața din România în stocuri ridicate și deținând exclusivitate, un produs de top denumit TITANEX®, menit să satisfacă multe cerințe și provocări din cele mai multe industrii.

Cu o istorie bogată și o experiență profundă în proiectarea și fabricarea cablurilor, atât HELUKABEL, prin fabricile proprii și know-how-ul departamentelor tehnice, dar și prin partenerii de afaceri, precum NEXANS, continuă să-și îmbunătățească gama de cabluri din cauciuc.
Gama de cabluri flexibile de cauciuc TITANEX® oferă performanțe excepționale și sunt concepute pentru a îngloba într-un singur produs cele mai înalte proprietăți.
Robust, dar flexibil, TITANEX® este ușor de utilizat și rezistent la cele mai dure condiții, cum ar fi situații de instalații atipice, temperaturi extreme sau rezistență sporită la majoritatea substanțelor chimice.
De peste 50 de ani, proprietățile gamei de cabluri TITANEX® au fost recunoscute ca fiind cea mai bună alegere pentru toate instalațiile mobile și fixe în medii industriale precum șantiere, macarale, mașini-unelte, fabrici, generatoare etc.
TITANEX® este, de asemenea,potrivit pentru evenimente publice cum ar fi festivaluri sau competiții sportive, unde cablul este așezat adesea direct pe sol fără protecție.

TITANEX® este ușor de utilizat oferind o flexibilitate ridicată, chiar și pentru cele mai mari secțiuni.
Cablurile TITANEX® sunt potrivite pentru toate dispozitivele mobile și instalațiile fixe, fiind unul dintre cele mai robuste cabluri de cauciuc din industrie atât pentru utilizare în interior, cât și în exterior. În urma testelor efectuate, acest tip de cablu a arătat o excelentă rezistență la vibrații și abraziune, inclusiv marcajul afișat pe izolația exterioară a cablului durează de 4 ori mai mult comparativ cu alte produse standard din industrie precum H07RN-F sau MCCG, fapt ce ajută în timp la identificarea acestuia după lungi perioade de funcționare.
Totodată, cablurile TITANEX® pot fi instalate în exterior fără riscul ca razele ultraviolete să degradeze proprietățile cablului, dar și în medii umede având rezistență la apă, produsul fiind și certificat naval conform IEC 60092-350 (2014), IEC 60092-353 (2016), IEC 60092-360 (2014), IEC 60228 (2015), IEC 60332-1 (2005), IEC 60811 (2012).

TITANEX® rezistă la temperaturi ridicate de funcționare până la 90°C și tensiuni de până la 1 kV în instalații fixe și protejate, toate acestea urmate de o clasă de flexibilitate ridicată chiar și la temperaturi de -20°C.

HELUKABEL ROMÂNIA rămâne cu aceeași abordare deschisă și orientată către nevoile partenerilor de afaceri, oferind produse inovatoare de ultimă generație, propune soluții complexe și răspunsuri prompte, se focusează pe rapiditatea livrărilor către clienți, pune la dispoziție training-uri și prezentări de calitate și promite o comunicare și o relaționare deschisă și transparentă cu partenerii de afaceri.

Vă rugăm să contactați specialiștii noștri pe adresa de e-mail office@helukabel.ro, aceștia fiind pregătiți să satisfacă cerințele dumneavoastră atât din punct de vedere tehnic, cât și comercial:

HELUKABEL ROMÂNIA SRL
Șos. de Centură, nr. 1D / 077040 Com. Chiajna, Jud. Ilfov / România Tel.: +40.310.69.90.85 Fax: +40.310.69.92.11

 

Share