EnergoBit a contribuit la realizarea celui mai mare parc solar din Ungaria

18,5 MW – 72480 de panouri solare

EnergoBit a contribuit la realizarea celui mai mare parc fotovoltaic din Ungaria. Parcul solar de la Visonta a fost pus în funcțiune în octombrie anul trecut și a fost realizat de un consorțiu de firme din Ungaria, Austria și România, reprezentată de EnergoBit. Construirea parcului solar de la Visonta permite încetarea folosirii combustibililor fosili tradiționali și reducerea efectelor dăunătoare asupra atmosferei, precum și  eficientizarea costurilor și dezvoltarea industriei de energie din surse regenerabile.

Parcul fotovoltaic se află la aproximativ 2 km de localitatea Visonta și  este deținut de compania Mátrai Erömü ZRt, unul dintre producătorii de energie maghiari care foloseau până acum combustibili fosili tradiționali, acoperind aproximativ 13% din necesarul  Ungariei. Unicitatea proiectului este dată, alături de capacitate și tehnologia folosită, de amplasarea acestuia pe un teren folosit pentru depozitarea deșeurilor. Construit pe halda de steril din valea Özse, parcul este un exemplu remarcabil de reabilitare alternativă a zonelor exploatate pentru producerea energiei. Terenul pe care a fost construit parcul a fost folosit peste 20 de ani pentru depozitarea sterilului, acoperit ulterior cu pămant vegetal în conformitate cu standardele internaționale și recultivat cu vegetație naturală.

Proiectul a fost inițiat în 2013, iar construcția parcului a început la 1 iunie 2015.

Investiția de la Visonta, cu o putere totală instalată de 18,5 MW, este cel mai mare parc fotovoltaic din Ungaria, fiind compus din 72.480 de celule solare policristaline, cu o putere nominală de 255 Watt fiecare.

EnergoBit a contribuit la realizarea proiectului prin furnizarea a zece posturi de transformare, echipate cu invertoare și transformatoare uscate și trei posturi de transformare care furnizează tensiunea pentru funcționarea parcului. De asemenea, EnergoBit a construit și stația de conexiune a parcului, echipată cu celule de medie tensiune. Pentru transformarea  curentului continuu în curent alternativ s-au folosit invertoare de 0,8 MW, iar energia electrică generată ajunge la stația MAVIR (TSO din Ungaria) printr-o LEA de 120 kV.

Celulele solare funcționează de dimineață până seara în perioadele cu vreme însorită, energia generată acoperind consumul de energie electrică a aproximativ 4000 de gospodării.

Investiția a fost finanțată 50% din fonduri private și 50% din fonduri de stat, cu acordul Ministerului Economiei din Ungaria în 2014. Valoarea totală al investiției a depășit 20 de milioane de euro.

www.energobit.ro

Share