EATON : releul inteligent easyE4, peste 25 de ani de experiență
Noi funcții de conectivitate în cloud și editare web pentru releul inteligent easyE4 – încoronarea a peste 25 de ani de experiență
Începutul poveștii ‘easy’.
Prezentată pentru prima dată la Târgul de la Hanovra în 1998, gama de relee inteligente ‘easy’ de la Eaton Moeller a făcut ca dezvoltarea, controlul și reglementarea circuitelor electrice să necesite mai puțin timp și să fie mai ușor de gestionat. Fiecare generație ‘easy’ a marcat un punct de cotitură semnificativ în evoluția produsului, precum și în nivelul de înțelegere a nevoilor utilizatorilor și clienților noștri. Informațiile obținute pe parcurs au fost esențiale pentru dezvoltarea și livrarea de noi produse inovatoare, care să asigure o valoare adăugată la fiecare iterație a dispozitivelor.
Evoluția gamei “easy”, de la easy400 la easyE4, alături de actualizările continue ale software-ului de programare și accesoriilor, au făcut acest produs un lider în domeniul său încă din primii ani după lansare, o poziție pe care continuă să o păstreze până în ziua de astăzi.
Cele mai recente actualizări.
Anul acesta, având o experiență de mai mult de 25 de ani în domeniul releelor inteligente și de control, introducem două noi caracteristici pentru releul nostru, easyE4: o conexiune încorporată la platforma cloud Amazon Web Services (AWS) și un editor web integrat pentru proiectarea simplă a vizualizării pe dispozitive cu browser web. Aceste noi funcții îmbunătățesc și mai mult capacitățile easyE4, un controler compact și versatil care poate fi utilizat pentru diverse aplicații, cum ar fi automatizarea clădirilor, controlul utilajelor sau gestionarea sistemelor de iluminat.
Cu cel mai recent upgrade, easyE4 se poate conecta acum direct la AWS, unul dintre cei mai importanți furnizori de cloud de pe piață. Conexiunea are loc prin MQTT, un protocol de mesagerie “ușor” pentru o mare varietate de senzori și dispozitive mobile. Prin transferul securizat al datelor în cloud, utilizatorii pot utiliza serviciile AWS, cum ar fi stocarea, analiza și vizualizarea datelor. Acest lucru permite implementarea soluțiilor Internet of Things (IoT), de la monitorizarea de la distanță la învățarea automată. Suntem, de asemenea, în parteneriat cu Amazon Web Services (AWS) în ce privește înregistrarea dispozitivelor pentru linia de produse easyE4, ceea ce simplifică procesul de configurare și punere în funcțiune.
Datorită serverului web criptat al easyE4, datele și parametrii pot fi, de asemenea, accesați rapid și ușor de pe orice dispozitiv mobil, cum ar fi un smartphone sau o tabletă. În plus, noul editor web integrat permite utilizatorilor să creeze vizualizări simple pe dispozitive cu un browser web, inclusiv grafică personalizată și elemente de operare. Editorul web face parte din software-ul easySoft de la Eaton, permițând integrarea perfectă între interfața grafică cu utilizatorul și programarea easyE4. Odată ce vizualizarea a fost creată folosind editorul web, conținutul este încărcat în siguranță pe serverul web easyE4.
În generația anterioară a easyE4, acest server web exista ca un site web fix, unde anumite informații erau afișate permanent, iar unele setări puteau fi ajustate. În noua versiune, utilizatorii vor putea alege între acest conținut existent și vizualizarea web avansată.
Cu aceste noi caracteristici, îmbunătățim funcționalitatea și gradul de utilizare ale easyE4 și facilităm conectarea clienților noștri la cloud precum și accesarea datelor de pe orice dispozitiv. De altfel, releul inteligent easyE4 este un instrument puternic și flexibil care satisface nevoile diferitelor aplicații și industrii. Prin adăugarea conectivității cloud și a capacităților de vizualizare web, le oferim clienților noștri posibilitatea de a îmbrățișa “Internet of Things” și de a profita de beneficiile digitalizării.