Conferința Națională a Asociației Inginerilor de Instalații din România
Ediția 59, 14-15 Octombrie 2024, Casino Sinaia, România
CN AIIR 2024 – ediția 59 s-a încheiat cu succes, iar gazdă a fost din nou, după trei ani, pitorescul oraș Sinaia, locul tradițional de întâlnire al inginerilor de instalații din România pentru aproape 6 decenii. Peste 300 de participanți au fost prezenți la cea de-a 59-a ediție a Conferinței Naționale a Inginerilor de Instalații din România, care s-a desfășurat pe parcursul a trei zile. Dintre momentele importante menționăm realegerea în funcția de președinte al AIIR a Dr.ing. Ioan Silviu Doboși, Concursul Studențesc AIIR & REHVA organizat sub bagheta dlui Cătălin Lungu, prezentările principale și prezentările sponsorilor care au pus umărul la organizarea acestui eveniment care a marcat reîntoarcerea “acasă” a inginerilor de instalații din România.
Conferința Națională a Asociației Inginerilor de Instalații din România, ediția 59, a fost deschisă pe 13 Octombrie 2024 de Concursul Studențesc AIIR & REHVA, condus de președintele REHVA, Conf.Univ.Dr.ing. Cătălin Lungu. Organizatorii au fost plăcut impresionați de o prezență fără precedent a studenților în instalații. De asemenea, nu mai puțin de 85 de studenți au participat la lucrările CN AIIR 2024 – Ediția 59 pe parcursul celor trei zile de activități.
Câștigătorii Concursului Studențesc AIIR & REHVA au fost Bianca Nicoleta Mandea și Daniel Constantin Barbu de la UTCB, care l-au avut ca mentor pe Conf.Univ.Dr.ing. Răzvan Calotă. Ei au prezentat lucrarea “Eco-Friendly Heat: Solar Air Collectors Crafted with Recycled Materials for Low-Income Housing”. Locul II a fost obținut de Mara Dumintrescu și Claudia Todoran de la UTCN cu prezentarea “Exploring the Potential of Different Types of Heat Pumps Integrated in Energy Hubs: Feasability and Efficiency Analysis”, iar pe locul III s-au clasat Diana Patricia Țucu și Florian Tamaș Negruț de la UPT, care au prezentat “Optimization of Thermal Energy Production Using Photovoltic System and Ground Coupled Heat Pump”. Andreea Anamaria Olteanu și Alexandru-Vasile Buhăescu de la TUIasi și Florin Alexandru Lunga și Alexandru Constantinescu de la UPT au primit mențiuni pentru lucrările „Experimental Evaluation on the Energy Efficiency of a Water-Air Heat Recovery System”, respectiv “Returning Lands Occcupied by Photovoltaic Panels to Agricultural Use”. Categoria Best Poster a fost câștigată de echipele de la UTCB și TUIasi. ASRO a premiat ocupanții locurilor 1,2 și 3 cu acces gratuit la setul de standarde dedicate domeniului de performanță energetică pentru clădiri.
Lucrările propriu-zise ale CN AIIR 2024 – Ediția 59, au început pe 14 Octombrie 2024 de la ora 9:00 cu alocuțiunea de deschidere a președintelui AIIR, Dr.ing. Ioan Silviu Doboși, care s-a aflat pe scenă alături de Prof.Univ.Dr.ing. Ioan Borza – AIIR Filiala Banat-Timișoara, Conf.Univ.Dr.ing. Nicolae Iordan – Președinte AIIR Filiala Transilvania-Brașov, Ș.l.Univ.Dr.ing. Marius Balan – Președinte Filiala AIIR Filiala Moldova-Iași, Ș.l.Univ.Dr.ing. Dan Mureșan – Președinte AIIR Filiala Transilvania-Cluj și Ing. Mihai Diaconu – Președinte AIIR Filiala Valahia, urmată de speech-urile sponsorilor, partenerilor, organizatorilor și invitaților. Au luat cuvântul din partea universităților partenere: Prof.Univ.Dr.ing. Radu Văcăreanu – Rector UTCB, Prof.Univ.Dr.ing. Simon Pescari – Prorector UPT, Prof.Univ.Dr.ing. Florin Domnița – Decan FIICN – UTCN, Prof.Univ.Dr.ing. Andrei Burlacu – Decan FCI-TUIasi și Prof.Univ.Dr.ing. Ioan TUNS – Decan FC-UnitBV.
Sponsorii PLATINUM au fost reprezentați de Ioan Popa – Director General SAEM, care a avut o intervenție online pentru a marca împlinirea a 75 de ani de activitate a companiei pe care o conduce, respectiv Marius Luțan – Directorul pentru România al companiei CLIVET.
Din partea asociațiilor partenere și-au exprimat cuvântul de bun-venit: Conf.Univ.Dr.ing. Cătălin Lungu – Președinte REHVA & OAER, Prof. Eduardo Maldonado – Regional Member Council Representative Region XIV Europe ASHRAE, Nermin KÖROĞLU – Președinte TTMD, Mihai Lupu – Vicepreședinte AIIRM, Cristian Erbașu – Președinte FPSC, Laurențiu Plosceanu – Președinte ARACO, Ilie Vlaicu – Președinte ARA, Prof.Univ.Dr.ing. Liviu Drughean – Președinte AFCR, Prof.Univ.Dr.ing. Grațiela Țârlea – Președinte AGFR, Ș.l.Univ.Dr.ing. Anca Manolescu – CNRI, Iuliana Chilea – Director General ASRO, iar din partea autorităților și-au exprimat susținerea Orsolya Kövér – Consilier personal al Senatorului Attila Cseke și Dr.arh. Anca Ginavar – Director General Directia Urbanism și Construcții din cadrul MDLPA (intervenție online).
Discursul “Unii cu alții. Despre generații”, susținut de Dacian Palladi (Keynote Speaker) – Consilier al Viceprimarului Municipiului Oradea, a încheiat prima parte a CN AIIR 2024, ediția 59, și a avut un impact deosebit asupra celor prezenți în sală.
A urmat deschiderea oficiala a Expoziției din cadrul Conferinței Naționale a Asociației Inginerilor de Instalații din România, care a cuprins 22 de standuri, ocupate de companii care activează în domeniul instalațiilor pentru construcții și de universitățile partenere. După ceremonia de tăiere a panglicii s-a dat startul maratonului prezentărilor.
Sala Baccara a Casino-ului din Sinaia a găzduit prima sesiune, “Sustenabilitatea mediului construit între provocări și inovare”, moderată de Dr.ing. Ioan Silviu Doboși – Președinte AIIR și Horia Petran – Președinte Cluster Pro-NZEB. Sesiunea a debutat cu o masă rotundă la care au fost invitați reprezentanți ai universităților, asociațiilor partenere și ai autorităților publice și a continuat cu o prezentare a președintelui REHVA & OAER, Conf.Univ.Dr.ing Cătălin Lungu (Keynote Speaker), despre “Decarbonizarea prin inovare: noua eră a schemelor holistice de certificare a clădirilor la nivel individual și complex”. Andrei Lițiu – Director Executiv EPB Center a avut o intervenție online din Belgia despre “Îmbunătățirea implementării EPBD Recast prin proiecte finanțate de UE și EPB Center”. În încheiere Andrei Bejan – VEOLIA (SILVER SPONSOR) a venit cu “Soluții pentru o dezvoltare sustenabilă a orașelor”.
În paralel în Sala Prințul Dimitrie Ghica a avut loc a doua sesiune, dedicată în mare parte sponsorilor, care a cuprins prezentări interesante despre Smart City și a fost condusă de Ș.l.Univ.Dr.ing. Anca Manolescu și Ș.l.Univ.Dr.ing. Mihai Husch, amândoi reprezentanți ai CNRI.
Eduard Amuza – ZUMTOBEL (SILVER SPONSOR) a vorbit despre “Sisteme de control pentru iluminat și contribuția la amprenta de carbon a clădirii”. Ioan Păuț – ELBA (SPONSOR) a abordat o temă actuală propunând “Soluții eficiente pentru reducerea poluării luminoase în spațiul public. Performanțele aparatelor de iluminat în conformitate cu normele CIE”. Tache Gabriel – EATON (SILVER SPONSOR) a venit cu “Echipamente și Soluții Eaton pentru reducerea amprentei de carbon în segmentul Commercial & Construction”, demonstrând implicarea companiilor în soluționarea problemelor globale cu care omenirea se confruntă.
Cătălin Ion – ABB (SPONSOR) a prezentat “Soluții inteligente integrate pentru protecția instalațiilor de joasă tensiune”, iar Gabriel Ispas a vorbit despre “Probleme majore în legislația tehnică privind proiectarea instalațiilor electrice de joasă tensiune pentru construcții”
În încheiere Eugen Toma – NOARK (SILVER SPONSOR) a arătat că pot oferi “Soluții de top pentru proiectele dumneavoastră”, Viorel Niculae – ALMALUX by HELVAR (SPONSOR) a propus „Sisteme pentru controlul inteligent al iluminatului”, iar Andreea-Raluca Stanciu și Mihai Husch au aruncat „O privire asupra iluminatului de siguranță adaptiv”.
După pauza de prânz care a avut loc la Hotel Palace, lucrările CN AIIR 2024 – Ediția 59 au continuat în Sala Baccara cu a treia sesiune care a avut ca temă “Reducerea amprentei de carbon și sustenabilitatea mediului construit”. Prof.Univ.Dr.ing Ilinca Năstase – Prorector UTCB și Prof.Univ.Dr.ing. Andrei Burlacu – Decan FCI-TUIasi au fost cei care au coordonat această parte a prezentărilor deschisă de un oaspete de seamă.
Prof. Eduardo Maldonado – Regional Member Council Representative Region XIV Europe ASHRAE (Keynote Speaker) a scos în evidență “Rolul Directivei UE privind Performanța Energetică a Clădirilor în Decarbonizarea Clădirilor”, urmat de Cezar Cojocea – DANFOSS (GOLD SPONSOR) care a prezentat “Calea către sustenabilitatea și decarbonizarea sistemelor de încălzire din zonele urbane” pe care au ales să o urmeze. Un subiect foarte important a fost adus în discuție de Prof.Univ.Dr.ing. Mihnea Sandu – Prodecan FII-UTCB și anume “Alinierea programelor de formare universitară și postuniversitară la cerințele NZEB/ZEB”
Adrian Luca – AMTEH (GOLD SPONSOR) a vorbit „Despre eficiența sistemelor de cogenerare și trigenerare pentru instalațiile clădirilor publice”, iar Prof.Univ.Dr.ing. Tiberiu Catalina și Iosif Ilieș au prezentat „Analiza energetică a unui centru comercial prin aplicarea metodologiei de calcul Mc001/2022”.
Au urmat Murat Çakan – TTMD cu lucrarea „Ventilație prin aspirație indusă prin diferență de presiune, Mihai Lupu – Vicepreședinte AIIRM a făcut „Analiza comparativă privind aplicarea schemei de sprijin contorizare netă versus facturare netă”, iar în finalul sesiunii Pascariu Adriana – DAIKIN (SILVER SPONSOR) a răspuns celor prezenți la întrebarea „De ce pompele de căldură Daikin?”
În acelați timp în Sala Prințul Dimitrie Ghica a găzduit o serie de workshop-uri care au fost deschise de Prof.Univ.Dr.ing. Cătălin Daniel Gălățanu – TUIasi cu un discurs despre “Ingineria instalațiilor, între confidențialitate și excelență”.
Primul Workshop a aparținut ABB (SPONSOR). Petruș Țepeluș a adus în prim-plan “Încărcarea vehiculelor electrice, provocări și soluții”, o problemă actuală, cu care se confruntă foarte multă lume. ARMSTRONG (SPONSOR) prin intermediul lui Vlad Chiorean a prezentat “Pump Manager, soluție cloud de management, monitorizare și control al sistemelor de pompare din instalații”, iar ultimul workshop al primei zile a aparținut lui Adrian Roman – UNIPREST INSTAL (SPONSOR), care a venit cu ”Soluții de eficientizare energetică a locuințelor”.
După o scurtă pauză de cafea a început în Sala Baccara Adunarea Generală AIIR. Această ședință a avut ca scop alegerea Președintelui și a membrilor Consiliului Director pentru mandatul 2024-2028.
Ca urmare, Dr.ing. Ioan Silviu Doboși a fost reales în funcția de președinte al Asociației Inginerilor de Instalații din România (mandatul 2024-2028), confirmându-se astfel aprecierea pentru efortul depus în precedentul mandat pentru promovarea comunității inginerilor de instalații pentru construcții.
De asemenea au fost aleși și noii membrii ai Consiliului Director al AIIR pentru mandatul 2024-2028. Aceștia sunt: Ing. Mihai Diaconu – Președinte AIIR Filiala Valahia, Prof.Univ.Dr.ing. Ilinca Năstase – Prorector UTCB, Conf.Univ.Dr.ing. Cătălin Lungu – Director Executiv AIIR Filiala Valahia, Dr.ing. Ștefan Dună – Președinte AIIR Filiala Banat-Timișoara, Ş.l.Univ.Dr.ing. Adriana Tokar – UPT, Dr.ing. Remus Retezan – AIIR Filiala Banat-Timișoara, Ş.l.Univ.Dr.ing. Marius Balan – Președinte AIIR Filiala Moldova-Iași, Prof.Univ.Dr.ing. Andrei Burlacu – Decan FCI-TUiasi, Conf.Univ.Dr.ing Vasilică Ciocan – TUIasi, Ș.l.Univ.Dr.ing. Dan Muresan – Președinte AIIR Filiala Transilvania-Cluj, Ș.l.Univ.Dr.ing. Anagabriela Deac – UTCN, Prof.Univ.Dr.ing. Ioan Așchilean – UTCN, Conf.Univ.Dr.ing. Nicolae Iordan – Președinte AIIR Filiala Transilvania-Brașov, Prof.Univ.Dr.ing. Ioan Stroie – UnitBV și Conf.Univ.Dr.ing. George Dragomir – UnitBV.
Conform vechii zicale “după muncă și răsplată”, cu mic cu mare, participanții la CN AIIR 2024 – Ediția 59 s-au îndreptat către Hotel Alexandrion unde a avut loc Cina de Gală. Într-o atmosferă relaxată și plină de voie bună, oaspeții au socializat și dansat până târziu în noapte, celebrând alegerea Președintelui AIIR pentru mandatul 2024-2028.
Pe parcursul serii au fost acordate diplome și premii câștigătorilor Concursului Studențesc AIIR & REHVA, diplome sponsorilor, fără sprijinul cărora un asemenea eveniment deosebit nu putea avea loc și, nu în ultimul rând, diplome de apreciere pentru activitatea depusă în slujba AIIR celor care și-au încheiat mandatele.
A doua zi a CN AIIR 2024 – Ediția 59 a debutat în forță în Sala Baccara a Casino-ului din Sinaia cu a IV-a sesiune, moderată de Conf.Univ.Dr.ing. Daniela Teodorescu și Conf.Univ.Dr.ing. Răzvan Calotă – ambii reprezentanți ai UTCB și a avut ca temă securitatea la incendiu.
Această rundă de discuții și prezentări a început cu o masă rotundă: “Provocări și soluții privind securitatea la incendiu în instalații – Partea I” în cadrul căreia Prof.Univ.Dr.ing. Daniela Teodorescu și Dr.arh. Anca Voiculescu, alături de invitații lor, Col. Puiu Golgojan și Col. Sergiu Gherman – IGSU, au abordat tema „Prezentări și dezbatere – Starea actuală a dezvoltării noului normativ P118, implicații, previziuni”.
În continuare Ș.l.Univ.Dr.ing. Anca Manolescu – CNRI a adus în atenția celor prezenți „Securitatea la incendiu în sistemele fotovoltaice aplicate clădirilor comerciale, industriale și publice cu risc ridicat”.
„Provocări și soluții pentru securitatea la incendiu a instalațiilor de producere și stocare a energiei din surse regenerabile. Soluții Honeywell de protecție a panourilor fotovoltaice și a bateriilor cu acumulatori Li-Ion” a fost subiectul abordat de Carol Șamu în cadrul celui de-al IV-lea workshop care a fost susținut de HONEYWELL (SPONSOR).
Emanuil-Petru Ovadiuc a încheiat prima parte a celei de-a doua zile a CN AIIR – Ediția 2024 cu „Simularea numerică a unui incendiu într-un depozit de textile”.
După pauza de cafea, Conferința a continuat cu două sesiuni desfășurate în paralel. În Sala Baccara a avut loc o sesiune moderată de Ş.l.Univ.Dr.ing. Anagabriela Deac – UTCN și Prof.Univ.Dr.ing Mihnea Sandu – Prodecan FII-UTCB, dedicată în exclusivitate sponsorilor, unde s-au prezentat soluții pentru “Reducerea amprentei de carbon și sustenabilitatea mediului construit”.
Prof. Ioan Bistran – DOSETIMPEX (SPONSOR) a deschis seria prezentărilor cu “Programul Doset-PEC de determinare a performanței energetice a clădirilor. Modulul – Pompe de căldură”.
A urmat Directorul General Ioan Popa – SAEM Energomontaj SA (PLATINUM SPONSOR), “Companie cu 75 de ani de leadership în furnizarea de soluții inginerești pentru sectoarele de energie, industrie și infrastructură”, care la moment aniversar a dezvăluit din secretele menținerii cu succes pe piață pentru trei sferturi de veac.
CLIVET (PLATINUM SPONSOR) a fost pentru prima oară alături de AIIR și prin vocea Directorului pentru România, Marius Luțan a susținut că “Aerul este Viață!” oferind totodată “Soluții pentru un viitor sustenabil”
Octavian Duță – KAN-THERM (SPONSOR) a prezentat cum se face „Decarbonizare cu sistemul UltraPress”, iar Corina Roșu – VIESSMAN (SILVER SPONSOR), ca de fiecare dată alături de inginerii de instalații din România, a venit cu “Soluții de decarbonizare și eficientizare a instalațiilor energetice de capacitate mare”.
În același timp, la doar câțiva metri distanță, Ș.l.Univ.Dr.ing. Anca Manolescu și Ș.l.Univ.Dr.ing. Mihai Husch au fost moderatorii celei de-a VI-a sesiuni intitulată “Smart City” și care a fost găzduită de Sala Prințul Dimitrie Ghica.
Discuțiile au debutat cu partea a doua a mesei rotunde care a avut ca temă “Provocări și soluții privind securitatea la incendiu în instalații – Instalații electrice”.
Carol Șamu, Claudiu Eftinoiu – HONEYWELL (SPONSOR) au susținut workshop-ul ”Prezentare concept și demonstrație practică – Reducerea impactului asupra mediului prin noile tehnologii și servicii cloud în domeniul securității”, iar Ene Cristian – DARCOM (SPONSOR) a încheiat lucrările din Sala Prințul Dimitrie Ghica cu un workshop în cadrul căruia a propus “Soluții de stocare a energiei: Beneficii cheie pentru provocările rețelei publice și prosumatorilor”.
După o binemeritată pauză de prânz la Restaurantul Hotelului Palace, unde participanții la CN AIIR 2024 – Ediția 59 s-au delectat cu preparate tradiționale, ultima sesiune de lucrări a început în fortă și a adus în prim plan “Sistemul de management al clădirilor (BMS)”. Moderatori au fost de această dată Ș.l.Univ.Dr.ing. Marius Balan – TUIasi și Ș.l.Univ.Dr.ing. Dan Mureșan – UTCN, iar prezentările și discuțiile au avut loc în spectaculoasa Sală Baccara a Casino-ului din Sinaia.
Conf.Univ.Dr.ing Cătălin Popovici – TUIasi a dat startul acestei ultime părți cu “Soluții de automatizare și BMS – HVAC pentru spații de producție, prelucrare și conservare a cărnii”, iar Tiberiu Pîrvu – ECOVENT (SILVER SPONSOR) a venit cu „Sisteme de ventilație cu recuperare de căldură pentru clădiri publice”. Cristi Drăgoi – LISSCOM (SPONSOR) a închis lista prezentărilor sponsorilor cu „Soluții de management energetic pentru clădiri”.
Finalul i-a aparținut așa cum se cuvine, fostului și totodată noului Președinte AIIR, Dr.ing. Ioan Silviu Doboși care a arătat că are și „Soluții BMS pentru construcții spitalicești”, nu doar soluții pentru organizarea unei conferințe la cel mai înalt nivel.
A 59-a ediție a CN AIIR s-a încheiat în jurul orei 17:00 cu impresii pozitive și aprecieri din partea celor prezenți, dar și cu promisiunea unei ediții jubiliare de excepție, care va avea loc în perioada 12-14 Octombrie 2025, și care va consemna a 60-a întâlnire a inginerilor de instalații din România.
“Mulțumirile se îndreaptă către sponsori, care au fost alături de comunitatea inginerilor de instalații pentru construcții din România și fără sprijinul cărora nu ar fi fost posibilă organizarea unui eveniment de un nivel științific atât de ridicat. La această ediție a CN AIIR 2024, au fost prezenți: SAEM Energomontaj SA și CLIVET în calitate de SPONSORI PLATINUM, DANFOSS și AMTEH INTERNATIONAL au fost SPONSORI GOLD, iar VIESSMANN, DAIKIN, VEOLIA, EATON, ECOVENT, NOARK, ZUMTOBEL și CRIOMEC au fost SPONSORI SILVER.
Mulțumim de asemenea celor mai importante universități tehnice din țară, UTCB, UPT, TUIasi, UTCN și UnitBV, care sprijină necontenit activitățile AIIR de foarte mulți ani.
Mulțumim partenerilor instituționali, REHVA, ASHRAE, OAER, SIEAR, CNRI, TEC, OAR, AICPS, FPSC, ARACO, ASRO, ARA, URBAN INCERC, SHARE ARCHITECTS, EPB CENTER, AFCR și AGFR și partenerilor media, MATRIX ROM, DAIBAU, AGENDA CONSTRUCȚIILOR, FEREASTRA, IBC FOCUS, ARHISPEC, CONSTRUCT INTELLIGENCE, ELECTRICIANUL, REVISTA CONSTRUCȚIILOR, SPAȚIUL CONSTRUIT, BURSA CONSTRUCȚIILOR, PROIDEA, IBUILD și ENERGYNOMICS pentru suportul și devotamentul de care au dat dovadă pe parcursul pregătirilor pentru conferință, dar și pe durata evenimentului.
Nu în ultimul rând, mulțumim tuturor celor care au fost prezenți atât la Sinaia, dar și online, și celor care ne-au sprijinit pentru a duce la bun sfârșit a 59-a ediție a Conferinței Naționale a Inginerilor de Instalații din România.
Anul 2025 va aduce o ediție jubiliară a conferinței care ne bucură, dar ne și obligă la organizarea unui eveniment de excepție, care va rămâne peste timp în memoria noastră, a organizatorilor, sponsorilor, partenerilor și participanților.
Vă invităm de pe acum să vă rezervați datele de 12-14 Octombrie 2025 și să veniți alături de noi, cu mic, cu mare la CN AIIR 2025 – Ediția 60, la Casino Sinaia pentru a sprijini comunitatea inginerilor de instalații pentru construcții din România și pentru a sublinia importanța acestei activități care stă la baza rezolvării problemelor globale cu care ne confruntăm, și care nu în ultimul rând dă viață clădirilor.”
Ioan Silviu Doboși,
Președinte AIIR