Apator Group oferă soluții pentru gestionarea eficientă a utilităților energetice

Apator operează ca un grup de capital internațional format din producători experimentați de echipamente și sisteme de măsurare, precum și de furnizori de soluții pentru automatizarea rețelelor electrice. În cadrul a trei segmente de piață specializate (electricitate, contorizare apă și căldură, gaz), grupul implemen tează pe piață produse și servicii avansate tehnologic, inclusiv soluții și sisteme de tip inteligent, care servesc la gestionarea eficientă a rețelelor electrice.

În ultimii 20 de ani, Apator și-a dezvoltat în mod constant operațiunile și portofoliul de produse, atât prin creștere organică, cât și prin dezvoltarea grupului de capital prin achiziționarea succesivă de societăți aparținând aceleiași ramuri industriale. În prezent, Apator înglobează 16 entități, atât locale, cât și străine, cu sedii în Germania, Marea Britanie, Cehia, Rusia, Slovenia, Ucraina și Danemarca. Grupul Apator are peste 2600 de angajați, 700 dintre aceștia fiind angajați direcți ai sediului central din Ostaszewo.
În anul 2017, Grupul a realizat venituri din vânzări în valoare de 907 mil. PLN, iar profitul net în perioada analizată a fost de 44 mil. PLN. Forța motrice a creșterii Grupului este reprezentată de exporturi (în special pe piețele UE) – în 2017, 55% din profiturile Grupului au fost generate în afara Poloniei.
În octombrie 2018, Grupul Apator a anunțat orientarea noii sale strategii de afaceri pentru anii 2019-2023, al cărei principal obiectiv este, printre altele, o creștere profitabilă, realizată prin menținerea poziției de lider pe piața internă și consolidarea poziției strategice pe piețele din Europa Centrală și de Est, inclusiv pe piața românească, foarte promițătoare și atractivă. În plus, obiectivul Grupului este concentrarea asupra dezvoltării și vânzării de soluții inteligente, precum și îmbunătățirea continuă a eficienței operaționale a întregului Grup.

 


Apator – „mai aproape de client”
În conformitate cu planurile noii strategii, Grupul Apator își propune să fie mai aproape de piață și de clienții săi, punând la dispoziție cunoștințele și competențele sale, precum și jucând rolul unui consultant tehnologic care – în strictă cooperare cu clientul – dezvoltă soluții adaptate nevoilor actuale și viitoare ale acestuia.
Trei segmente de piață specializate (electricitate, contorizare apă și căldură, gaz) vor fi susținute în mod prospectiv printr-o serie consecutivă de soluții și sisteme comune tuturor tipurilor de utilități. În zilele noastre, având în vedere schimbările demografice, lipsa specialiștilor și necesitatea companiilor de electricitate de eficientizare a costurilor, Apator se bazează pe ușurința și intuitivitatea instalării și aplicării soluțiilor pe care le oferă clienților săi. Apator se bazează, de asemenea, pe posibilitatea de control la distanță și gestionare a infrastructurii energetice.
„Păstrarea legăturii strânse cu clienții este întocmai fundamentul operațiunilor noastre; de aici motto-ul noii noastre strategii: „Apator mai aproape”. Personalul nostru colaborează strâns cu clienții și, de aceea, înțelege profund așteptările și problemele acestora. De multe ori, personalul nostru ghidează modul de gândire a clienților despre piețe și inovații. Angajații noștri se preocupă de optimizarea afacerii clienților ”, spune Miroslaw Klepacki, președintele consiliului de administrație. Viziunea grupului de capital Apator este de a-și menține pe termen lung poziția de lider de piață și expert în Polonia, precum și de a fi considerat un furnizor de top în Germania și în Europa Centrală și de Est. În plus, Apator depune eforturi pentru a se face cunoscut și pe celelalte piețe. Misiunea grupului de capital Apator este de a oferi clienților săi soluții ușor de utilizat și intuitive legate de gestionarea eficientă a tuturor tipurilor de utilități energetice.
Factori de dezvoltare – „mai aproape de inovație”
În ceea ce privește constituirea ofertei, forța motrice a creșterii noastre se va concentra pe următoarele:
• Dispozitive de măsurare de nouă generație echipate cu măsurători electronice-statice, precum și soluții multienergetice;
• Soluții și servicii legate de implementarea și menținerea unui sistem de supraveghere și măsurare și de gestionarea eficientă a componentelor rețelei;
• Contorizare inteligentă, servicii de facturare, tehnologii IoT, sisteme de citire și gestionare a datelor de măsurare bazate pe tehnologii moderne de comunicare.
Obiectivele noii strategii vor fi realizate și prin creșterea în continuare a eficienței operării; de aceea, Grupul Apator își adaptează procesele interne la noile provocări ale pieței. Cele mai importante operațiuni în acest sens sunt enumerate mai jos:
• extinderea automatizării proceselor de producție;
• dezvoltarea unui centru de competență în domeniul producției de piese electronice în Ostaszewo;
• optimizarea Grupului (simplificarea structurii capitalului, de exemplu, fuziuni și dezvoltare în continuare a funcțiilor comune);
• eficientizarea costurilor datorită utilizării mai eficace a resurselor și a competențelor grupului (printre altele, prin coordonarea acțiunilor cu privire la domenii precum vânzări, rezerve și logistică).
„Obiectivul nostru pentru următorii 5 ani este dublarea EBITDA (220 milioane PLN în 2023) și creșterea veniturilor cu 500 milioane PLN pe baza unor fundații stabile din partea companiilor care compun Grupul Apator și pe baza dezvoltării de noi tehnologii în conformitate cu tendințele globale. Inițiativele elaborate în cadrul noii strategii ne vor permite să creștem în mod semnificativ amploarea operațiunii noastre și, ca rezultat, să generăm o valoare mai mare pe piață”, rezumă Miroslaw Klepacki.

Contact România:

Tel.: 0745 267  192

josef.kalleder@apator.com

www.apator.com

Share