Ariston Thermo a transformat stadionul Ilie Oană în prima arenă ECO din România

București, 28 septembrie 2011 Ariston Thermo România a transformat stadionul Ilie Oană din Ploiești în prima arenă ecologică din România. Compania, lider pe piața de centrale termice și unul dintre principalii jucători ai pieței locale de panouri solare, a sprijinit Municipalitatea din Ploiești cu o instalație solară completă și un sistem de centrale termice în condensare ce au fost deja montate pe stadion.

Read more

Poziția Ariston Thermo România, liderul pieței locale de centrale termice, privind eliminarea de către Guvern a subvențiilor la încălzire

Conform anunțului șefului misiunii FMI la București, dl. Jeffrey Franks, subvențiile la încălzire acordate la nivel central se vor elimina până la finele anului, urmând să se acorde ajutoare doar către categoriile defavorizate iar primăriile vor fi singurele care vor avea posibilitatea să susțină populația în funcție de bugetele locale disponibile. Astfel, este evident că se va observa o creștere importantă a facturilor la încăzire pentru că este puțin probabil ca primăriile să poată susține din fonduri proprii diferența dintre costul real și cel subvenționat de până acum prin reducerea fondurilor de investiții și a cheltuielilor de personal, conform declarațiilor oficialilor.

Read more