Soluții germane pentru exploatarea energiei geotermale în România

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană organizează marți, 22 noiembrie, la București, simpozionul cu tema „Soluții germane pentru exploatarea energiei geotermale în România”.

Evenimentul, inițiat și finanțat de Ministerul Federal al Economiei și Tehnologiei din Germania, se adresează firmelor românești și germane interesate să dezvolte afaceri bilaterale în domeniul energiei geotermale. Scopul evenimentului este promovarea pe plan local a sistemelor, produselor și know-how-ului german.

In acest context, vor fi prezenți la manifestare experți germani si români în domeniul energiei geotermale. Printre aceștia se numără: Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri din România, Asociația Federală Pompe de Căldura, Asociația Federală Energie Geotermală, Agenția Națională pentru Resurse Minerale, ANRE, Universitatea Oradea, Biroul din București al Green Energy Center – Geneva, GCI Management & Advisory.

Vor fi expuse teme precum strategia energetică și potențialul geotermal al României, reglementări privind promovarea E-SRE, aspecte privitoare la autorizarea, acordarea de licențe și finanțarea proiectelor în domeniul energiei geotermale. Vor fi prezentate de asemenea tehnologii utilizate în exploatarea energiei geotermale în România, precum și tehnologii germane pentru energia geotermală de mică și mare adâncime.

În cadrul evenimentului, 5 firme germane interesate să pătrundă pe piața românească, respectiv să își consolideze poziția în România, își vor prezenta pe scurt sistemele, produsele și serviciile care se adresează domeniului energiei geotermale.

Programul detaliat al evenimentului precum și formularul în baza căruia se acordă accesul la eveniment pot fi descărcate aici. Pentru informații suplimentare, vă rugăm să contactați Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană la nr. de telefon 021/ 2079117

Costurile participării la acest eveniment sunt suportate de Ministerul Federal al Economiei și Tehnologiei din Germania.

Share