Grupul Logicom extinde și în România parteneriatul cu APC by Schneider Electric

București, 26 iunie, 2012 – APC by Schneider Electric, lider global în furnizarea de soluții integrate de alimentare electrică de siguranță și climatizare de precizie a încheiat recent un acord de distribuție pentru România cu Logicom IT Distribuție, companie membră a grupului Logicom.

Soluțiile APC by Schneider Electric, proiectate atât pentru utilizatorii casnici, cât și pentru corporații, îmbunătățesc gradul de management, disponibilitate și performanță a rețelelor, a echipamentelor electronice, industriale și de comunicații.

Ciprian Pirv

“Suntem încântați să fim alături de APC by Schneider Electric, unul dintre brandurile globale de top. Gama de produse APC by Schneider Electric ne va ajuta să răspundem mai bine nevoilor clienților noștri. Mai mult, acest parteneriat demonstrează, încă o dată, încrederea furnizorilor importanți de pe piață în capacitatea Logicom de a crește afacerile acestora în România”, a declarat Ciprian Pîrv, Director General Logicom IT Distribuție.

Mirela Danciu, Vicepresedinte Schneider Electric Romania

“Acest acord este menit să extindă în România aria de acoperire a soluțiilor IT oferite de APC by Schneider Electric, iar Logicom va avea un rol semnificativ în acest proces. Suntem încrezători că noul distribuitor va oferi servicii de calitate pentru produsele și  soluțiile noastre și că acest parteneriat de durată va aduce beneficii semnificative utilizatorilor brandului APC by Schneider Electric pe plan local”, a declarat Mirela Danciu, Vicepreședinte IT Business, Schneider Electric România.

Share