Soluții LAPP pentru alimentarea motoarelor de mare putere prin sisteme de lanțuri port cablu

Mașinile  industriale pot fi dotate cu motoare sau servomotoare de puteri mari, montate pe sisteme care permit deplasarea pe una, două sau mai multe axe.
Utilizarea cvasiuniversală a convertizoarelor de frecvență va impune conectarea motoarelor electrice la convertizoarele de frecvență prin cabluri ecranate, proiectatepentru cicluri repetitive de mișcare. Dacă luăm în calcul mediul industrial, care poate să fie unul murdar, cu posibilitatea agresiunilor mecanice (abraziune) sau chimice, (expunere la substanțe chimice din categoria lubrifianților), selecția cablurilor care pot suporta toate aceste impuneri devine una dificilă.
Să trecem în revistă toate impunerile pe care trebuie să le respectăm:
– Cablurile folosite trebuie să aibe o manta exterioară care trebuie să fie rezistentă la factori climatici, expunere la radiație UV și expunere la eforturi de abraziune și substanțe chimice din categoria lubrifianților. Dacă aplicația este în exterior, cablurile trebuie să permită mișcări repetitive, inclusiv în condiții de temperaturi negative specifice României.
– Cablurile trebuie să aibe ecran pentru a putea minimiza zgomotul electromagnetic, având în vedere că, pe același lanț port-cablu, vor fi pozate inclusiv cabluri de date sau de semnale mici.
– Diametrul exterior al cablurilor trebuie să fie cât mai mic, pentru a nu conduce la utilizarea unor sisteme de lanțuri port-cablu agabaritice, special produse, la cerere. Costurile induse de utilizarea unor lanțuri port-cablu particularizate sunt mult mai mari decât în cazul utilizării lanțurilor port-cablu din portofoliul standard.
– Pentru funcționarea corectă a lanțului port-cablu, greutatea cablurilor trebuie repartizată echilibrat pe o secțiune transversală, astfel încât să nu se genereze momente de răsturnare.
– Cablurile folosite trebuie să aibe secțiuni corespunzătoare puterilor vehiculate.
– Izolația cablurilor trebuie să aibe o capacitate conductor – conductor respectiv conductor – ecran cât mai mică, pentru a permite creșterea distanței dintre convertizorul de frecvență și motor.
– Dacă instalația urmează să fie exportată în SUA sau Canada, devine obligatorie utilizarea unor cabluri cu agremente specifice (UL AWM, respectiv cUL AWM). După cum se vede, lista impunerilor este destul de mare. Nerespectarea oricărei dintre acestea conduce în mod sigur la eșec. Proiectanții LAPP au luat în calcul toate aceste impuneri deoarece LAPP este, în primul rând, un lider mondial în domeniul cablurilor și accesorilor și este ancorat foarte puternic în nevoile marilor companii care construiesc mașinării industriale.
Produsul obținut, OLFLEX CHAIN 90 CP, are toate atu – urile care să-l recomande pentru aceste tipuri de aplicații.
Vom trece acum în revistă modul în care au fost soluționate toate impunerile:
– Mantaua exterioară a familiei OLFLEX CHAIN 90 CP este realizată din poliuretan de culoare neagră. Acest material de izolație are performanțe mecanice excepționale, deoarece suportă eforturile de abraziune, condițiile climatice (gama de temperatură pentru flexare este între -35 și + 80 ˚ Celsius), suportă fără probleme expunerea la radiații UV și are rezistență excelentă la contactul cu substanțe chimice de tipul bazelor, acizilor sau a celor din categoria lubrifianților.
– Cablurile sunt ecranate cu un ecran țesut din lițe de cupru cositorit, cu un grad de acoperire optică de 85%, conform normelor EMC actuale.
– Diametrul exterior este minim posibil deoarece familia OLFLEX CHAIN 90 CP este compusă din conductori ecranați, cu dublă izolație. Pentru secțiunea maximă de 300 mm2, diametrul exterior este de numai 35,3 mm, ceea ce permite o rază minimă de îndoire de 7,5 x 35,3 = 265 mm. În consecință, sarcina de a găsi un lanț portcablu potrivit aplicației este deosebit de ușoară, deoarece LAPP vă poate proiecta și oferi și acest produs.
– Cei 4 conductori folosiți sunt ușor de distribuit echilibrat în secțiunea transversală a lanțului port-cablu. În acest mod este evitată apariția unui moment de răsturnare care conduce la distrugerea lanțului port-cablu.
– Secțiunea conductorilor poate fi selectată între 1,5 și 300 mm2, acest fapt permițând alimentarea unor motoare de foarte mare putere (aproximativ 300 kW).
– Conductorii sunt realizați din lițe extrafine, Clasa 6 de flexibilitate. Izolația de conductor este realizată dintr-un elastomer termoplast cu permeabilitate relativă mică, fapt care reduce capacitatea specifică. Între conductor și stratul interior de izolație a fost intercalată o bandă textilă nețesută, care permite mișcări relative între cele două componente, astfel încât eforturile mecanice de îndoire-dezdoire să nu pericliteze integritatea lițelor .
– OLFLEX CHAIN 90 CP este încadrat în familia de cabluri proiectată pentru mișcări repetitive Extended Line.
Această încadrare înseamnă că produsele suportă distanțe de deplasare de până la 100 m, cu viteze maxime de 5 m/s și accelerații de până la 50 m/s2, valori atipice în cazul mașinilor industriale de mare gabarit, respectiv cu mase inerte foarte mari.
– Nivelul tensiunii nominale este U0 / U = 600 / 1000 VAC.
– Toată familia OLFLEX CHAIN 90 CP este fără halogeni și are o bună întârziere la propagarea focului.
– Aprobările SUA și Canada permit utilizarea familiei pentru realizarea mașinilor industrale destinate exportului pe aceste piețe.
Specialiștii LAPP România vă stau la dispoziție pentru soluționarea oricăror probleme tehnice legate de cabluri și accesorii pentru acestea. Cunoștințele noastre tehnice vă pot ajuta să găsiți cele mai bune soluții pentru afacerea dumneavoastră.

www.lapp.ro,

sales@lappkabel.ro

 

Ing. Dan Ciortea, LAPP ROMANIA

Share