Mai multă siguranță și confort dintr-o singură sursă

Bosch înființează o companie nouă pentru casa inteligentă

Prezentarea primelor dispozitive casă inteligentă la CES 2016

  • Noul sistem casă inteligentă Bosch permite controlarea utilităților precum încălzirea sau iluminarea printr-o singură aplicație
  • Focus pe protecția și securitatea datelor
  • Stefan Hartung: „Un important pas strategic spre centralizarea și extinderea portofoliului nostru de soluții pentru casa inteligentă.”

Bosch își consolidează activitatea în domeniul soluțiilor pentru casa inteligentă. Începând din 1 ianuarie 2016, filiala nou fondată Robert Bosch Smart Home GmbH va reuni activitățile companiei privind casa inteligentă, inclusiv expertiza privind programele informatice și sistemele de senzori. În viitor, noua companie va oferi numeroase produse și servicii pentru locuințele conectate la o singură sursă: spre exemplu, o nouă soluție care poate raporta efracțiile și poate ajuta la controlul încălzirii pentru a economisi energia. Din ianuarie 2016, clienții pot comanda online primele produse Bosch din acest domeniu. Acestea includ consola de comandă Bosch pentru casa inteligentă, un termostat inteligent și un sistem de contact pentru uși sau ferestre. Sistemul a fost prezentat prima dată în cadrul târgului Consumer Electronics Show (CES, 6-9 ianuarie 2016) din Las Vegas. Soluțiile privind casa inteligentă Bosch vizează o piață uriașă: potrivit experților pieței specifice, până în 2020, aproximativ 230 milioane de case din întreaga lume, adică 15% din toate gospodăriile, vor fi dotate cu tehnologii de casă inteligentă.

Potențial major pentru activitatea economică

„Înființarea filialei Bosch dedicate casei inteligente este un pas strategic important spre centralizarea și extinderea portofoliului nostru de soluții pentru casa inteligentă. Casele inteligente facilitează noile servicii care fac viața locuitorilor acestora mai ușoară și conferă un potențial major pentru activitatea economică”, afirmă Dr. Stefan Hartung, membru al Consiliului de administrație al Robert Bosch GmbH, responsabil de sectorul Tehnologie pentru construcții și energie.

„Sistemul casă inteligentă Bosch este ușor de instalat și de utilizat: un singur sistem, o singură aplicație, o experiență de utilizator unic. Soluțiile noastre scutesc utilizatorii de activitățile obositoare de rutină, oferindu-le totodată mai mult confort și siguranță”, adaugă Dr. Peter Schnäbele, viitorul director general al filialei Robert Bosch Smart Home GmbH, cu sediul în Stuttgart.

Prioritate maximă acordată protecției și securității datelor

Soluțiile Bosch pentru o casă inteligentă îndeplinesc cele mai înalte standarde de protecție și securitate a datelor. Aceste standarde sunt luate în considerare încă de la începutul procesului de dezvoltare a produsului. În acest scop, Bosch a înființat un centru de competență privind securitatea produsului. Clienții și utilizatorii beneficiază de transparență deplină și decid ei înșiși cum vor să le fie utilizate datele.

Noi servicii și o aplicație pentru o viață mai ușoară

Soluțiile Bosch pentru sistemul casă inteligentă implică faptul că o singură platformă este suficientă pentru a interconecta sistemul de încălzire, sistemul de iluminare, alarmele de fum și aparatele electrice dintr-o casă. Toate acestea pot fi ulterior controlate utilizând doar un telefon inteligent sau o tabletă. Nucleul sistemului este consola de control pentru casa inteligentă Bosch, un dispozitiv central de comandă care conectează toate componentele între ele, precum și la rețeaua internet. În viitor, utilizatorii vor putea utiliza aplicația Bosch pentru casa inteligentă pentru a combina funcțiile de bază ale dispozitivelor independente. Spre exemplu, soluția de contact uși și ferestre raportează dacă o fereastră este deschisă. Într-o astfel de situație, sistemul poate reduce în mod automat încălzirea în camera vizată, în funcție de setările alese de utilizator. Totodată, utilizatorii își pot consulta telefoanele inteligente oriunde, în orice moment, pentru a verifica dacă ușile și ferestrele sunt deschise sau închise. În cadrul versiunilor viitoare ale soluției de contact uși și ferestre, sistemul va declanșa alarma dacă este spartă o fereastră sau o ușă în timp ce locuitorii casei sunt absenți – ceea ce înseamnă că nu va mai fi necesar un sistem separat de alarmă.

Compatibil cu dispozitive realizate de alți producători

În ceea ce privește conectivitatea, Bosch consideră că standardele și platformele deschise vor conferi cea mai mare ușurință de utilizare a tehnologiei. Din acest motiv, sistemul casă inteligentă Bosch este modular și extensibil, iar dispozitivele compatibile realizate de către alți producători sunt ușor de conectat la acesta.

Grupul Bosch este prezent pe piața din România de peste 20 de ani și numără aproximativ 3.000 de angajați în patru entități. Pe lângă noul centru de cercetare – dezvoltare ș unitatea de producție pentru tehnologia auto din Cluj, Bosch mai operează și o unitate de producție de tehnică liniară la Timișoara. În București, există o societate de distribuție de scule electrice și accesorii, termotehnică, sisteme de securitate și siguranță și produse destinate industriei auto. În plus, în capitală există o filială a BSH Hausgeräte GmbH, activă pe piața electrocasnicelor.

Mai multe informații pe www.bosch.ro.

Share