Eveniment de echipamente electrice și automatizări, IEAS

9-12 septembrie 2014, Palatul Parlamentului

Pe o suprafață de 3.600 mp, timp de 4 zile, au fost prezente peste 80 de companii din țară și străinătate. Punctul principal al evenimentului a fost reprezentat de eficiența energetică, sursele alternative de energie, industria roboticii precum și inovațiile din domeniu. În cadrul ediției aniversare au avut loc o serie de manifestări ample, special gândite pentu ediția care a marcat 10 ani de la primul  IEAS.

ieas1

În cadrul acestei ediții participanții prezenți au expus unele dintre cele mai deosebite produse și soluții: soluții inteligente de ultimă generație pentru optimizarea rețelelor electrice, de la generare până la consumatorul final. Soluții în domeniul transportului și distribuției energiei electrice, case inteligente și controlul clădirilor, sisteme pentru încărcarea vehiculelor electrice și soluții de robotizare. Au fost prezente tehnologii ce stau la baza construcțiilor moderne tip clădiri verzi și permit obținerea unui înalt nivel de eficiență energetică, alături de confort superior, securitate și flexibilitate.

Având în vedere evoluția tehnologiei la nivel mondial, anul 2014 a reprezentat un an important și pentru industria roboticii din România, acest lucru fiind vizibil prin prezența unui număr mai mare de roboți industriali expuși la IEAS față de edițiile anterioare. Cei prezenți au putut vedea un robot funcțional într-un acvariu cu apă, precum și un robot care plasează diferite piese pe un disc în timp ce acesta se învârte cu o viteză în creștere, robotul deținând o funcție numită Motion Control, ce permite sincronizarea cu 4 axe.

ieas5

Un interes crescut este arătat și către zonele cu risc de explozie și de protecție contra focului, apei, gazului, zone ce pot fi protejate cu aplicații și produse de etanșare special dedicate acestora, ce au fost prezente în cadrul târgului. De asemenea, au fost expuse soluții complete pentru centralele fotovoltaice, energia regenerabilă fiind unul din punctele de interes major pentru energia globală. Pentru zona iluminatului stradal au fost expuse soluții de iluminare stradală inteligentă cu sisteme de reducere a puterii și a emisiilor de CO2.

Congresul de Energie și Echipamente Electrice (CEEER 2014), pentru cel de-al treilea an consecutiv, a prezentat în cele 2 zile, 4 sesiuni cu teme extrem de interesante și actuale pentru întreaga piață din Romănia: „Surse regenerabile de energie”, moderată de către Ing. Gheorghe Tucu, „Smart Grid” moderată de catre Prof. dr. ing. Mircea Eremia, Ing. Călin Radu Vilt, „Economisirea energiei in clădiri și transporturi. Încălzirea electrică și automobilul electric în contextul geostrategic actual“, moderator – Prof. dr. ing. Nicolae Vasile și sesiunea „Siguranța echipamentelor electrice”, moderată de către Prof. dr. ing. Horia Ștefan Câmpeanu.

Evenimentul International Electric &Automation Show, IEAS, este gândit ca un eveniment tehnic, business to business, ce se adresează cu precădere tuturor specialiștilor din domeniu, cu o structură bine definită care îmbină armonios expunerea tematică cu conferințele științifice. IEAS este organizat sub conceptul „Business is sharing” și oferă cele mai bune soluții business to business, facilitează schimbul de informații și creează un mediu de afaceri atractiv.

Share