Eaton lansează varianta tablourilor xEnergy cu bare colectoare în partea superioară

Compania de management energetic Eaton a introdus o nouă opțiune de așezare în partea superioară a barelor colectoare în cadrul gamei sale flexibile xEnergy de tablouri de joasă tensiune. Această opțiune permite barelor colectoare principale să treacă în partea superioară a ansamblului, pe sub placa de acoperire superioară, ceea ce înseamnă că vor fi ușor de accesat, fără a fi necesară scoaterea echipamentului, chiar dacă, de exemplu, ansamblul de tablouri este montat lângă perete.

4322_xEnergyBusbarTop

O caracteristică cheie a montării barelor colectoare în partea superioară este noua structură patentată de cadru deschis, ce permite alegerea poziției șinelor de montare a barelor colectoare. Cu acest sistem este posibilă montarea a până la 12 bare colectoare din cupru de 30/10, cu un curent nominal total de 4.000 A. Deoarece barele colectoare sunt accesibile oricând, este ușor să se realizeze conexiunile, reducând astfel semnificativ timpul necesar de instalare.

“Barele colectoare superioare reprezintă o opțiune utilă pentru proiectanții de tablouri echipate”, spune Bernhard Gegenbauer, managerul Liniei de Produse de la Eaton, “această opțiune oferă o soluție excelentă pentru aplicațiile în care accesul la echipament după instalare este restricționat. Întrucât barele colectoare sunt atât de ușor de controlat, ele reprezintă soluția ideală și pentru aplicațiile critice, în care evaluarea preventive trebuie realizată în mod regulat”.

În cadrul dezvoltării noului sistem de bare colectoare superioare pentru xEnergy, Eaton a avut grijă să asigure compatibilitatea integrală a noilor componente cu sistemul standard deja bine cunoscut și larg utilizat xEnergy, prevăzut cu bare colectoare montate convențional, în spate. Ambele metode de poziționare a barelor sunt extrem de versatile și ușor de extins, pentru a răspunde cerințelor din ce în ce mai înalte ale utilizatorilor.

În concordanță cu alte tipuri de tablouri xEnergy, noile versiuni de bare colectoare montate în partea superioară xEnergy asigură opțiuni flexibile de montare pentru întrerupătoarele de intrare și ieșire, și pentru alte echipamente. Separarea internă poate fi configurată pentru Forma 4b până la tipul 7, fiind prevăzută și montarea a două întrerupătoare unul lângă altul într-un singur compartiment. Compartimentele de intrare sunt prevăzute cu posibilitatea montării aparatelor de măsură, fiind posibilă instalarea a până la patru transformatoare de curent (CT) pe fază.

Tablourile xEnergy au fost testate pentru a demonstra compatibilitatea deplină cu cerințele IEC/EN 61439. Barele colectoare superioare pot fi configurate atât pentru variante tripolare, cât și pentru variante tetrapolare, cu valori ale curenților de scurtcircuit de până la 105 kA pentru 1 secundă, sau 65 kA pentru 3 secunde.

Sectorul Electric al Eaton este un lider global cu expertiză în protecția și distribuția energiei electrice; alimentare de rezervă și de siguranță; control și automatizări industriale; sisteme de iluminat și securitate; soluții de cablare structurată; soluții pentru medii de lucru severe și periculoase și servicii de inginerie. Datorită soluțiilor sale globale, Eaton răspunde cu succes celor mai importante provocări actuale privind managementul energiei electrice.

Eaton este o companie specializată în managementul energiei cu vânzări de 22 miliarde de dolari în anul 2013. Eaton oferă soluții eficiente energetic care îi ajută pe clienții noștri să gestioneze efectiv energia electrică, hidraulică și mecanică mai eficient, mai sigur și mai durabil. Eaton are circa 101.000 de angajați și vinde produse în peste 175 de țări.

Pentru mai multe informații, accesați www.eaton.eu

Share