.
Digitizare pentru Spitale mai sigure…solutia Advanced Smart Prisma Med pentru Sali de operatie si saloane de terapie intensiva
Autor: Mihaela Gusa, Schneider Electric Romania
Este un lucru cunoscut faptul ca tehnologia actuala disponibila pe piata din Romania ne ajuta sa construim Spitale mai sigure din perspectiva infrastructurii cladirii. Iar siguranta pacientilor si a personalului medical trebuie sa fie un obiectiv major pentru toti cei implicati in procesul de proiectare, constructie si operare de infrastructuri spitalicesti.
Cu o experienta de peste 8 ani cu solutii profesionale pentru tablourile electrice aferente amplasamentelor medicale grupa 2, cu peste 300 de coloane in functiune in circa 25 de spitale publice si private din Romania, Schneider Electric face o modernizare importanta a solutiei, transformand-o dintr-o solutie clasica intr-una digitala.
Instalatiile electrice aferente salilor de operatie si saloanelor de terapie intensiva, au specificitati legate de sistemul de tratare al neutrului si un sistem de monitorizare continua a izolatiei. Se utilizeaza un transformator de separatie de uz medical cu neutru izolat, un releu de monitorizare a rezistentei de izolatie (IM-20H), un locator de defect (IFL12H) pentru localizarea rapida a circuitului cu defect si o interfata de semnalizare a defectelor electrice, pentru personalul medical.
Aplicarea solutiei IT medical elimina orice risc de electrocutare a personalului medical si/sau a pacientului aflat pe masa de interventie, chiar in conditiile aparitiei unui defect la instalatia electrica sau la aparatura medicala utilizata.

Pana de curand, solutia de semnalizare sonora si vizuala a defectelor de izolatie utiliza o interfata clasica, in care semnalizarea vizuala era realizata prin intermediul ledurilor.

Desi este o solutie conforma cu standardele si normativele in vigoare, care reflecta fidel starea de functionare a instalatiei electrice, lipsa unor informatii explicite catre personalul medical, detalii despre ce se intampla cu adevarat si ce este de facut, ar putea constitui un dezavantaj in contextul in care deciziile trebuie luate rapid.
Acesta este motivul pentru care solutia avansata de semnalizare a defectelor electrice este incomparabil superioara si aduce importante beneficii spitalelor.
In ce consta aceasta solutie? Inlocuirea interfetei clasice de semnalizare de tip HRP cu un touch screen de tip HMI.

Conectarea interfetei HMI la tabloul electric se face utilizand un cablu Ethernet, iar arhitectura de comunicatie este prezentata mai jos.

Care sunt beneficiile? Printr-o aplicatie software special construita si incarcata in interfata de semnalizare HMI, defectele electrice sunt explicit semnalizate catre personalul medical, impreuna cu indicatii despre ce este de facut.

Prin aceasta solutie se imbina avantajele oferite de interfata de comunicatie Ethernet- Smartlink SI B – cu posibilitatile de alarmare explicite date de interfata de semnalizare de tip touch screen. Astfel, in conditiile oricarui defect, odata cu mesaje clare adresate personalului medical, se vor transmite alarme pe email catre personalul de Intretinere al spitalului.
Contextul actual, dominat de pandemia de Covid, determina aplicarea intensiva a tratamentelor cu oxigen in spitale. Fiind cunoscut faptul ca oxigenul intretine arderea, este lesne de inteles ca o concentratie sporita de oxigen poate, cu usurinta, sa conduca la aparitia unui incendiu, daca se indeplinesc conditiile de amorsare. Iata de ce, monitorizarea concentratiei de oxigen si alarmarea personalului medical, in conditiile depasirii unor praguri stabilite, este o cerinta obligatorie pentru reducerea riscului de incendiu, mai ales in conditiile in care in spatiile respective nu exista sisteme de ventilatie.
In spatiile ATI, aceste obiective pot fi, de asemenea, realizate, prin solutia Advanced Smart Prisma Med, care are posibilitatea preluarii, prin cele doua canale analogice ale sistemului de comunicatie, Smartlink SI B, a unor senzori de oxigen cu iesire analogica in 4-20mA

Prin pre alarmare si, ulterior, alarmare, personalul medical poate fi la timp atentionat pentru a derula activitati necesare reducerii concentratiei de oxigen si reducerii, astfel, a riscului de incendiu.
Avem convingerea ca, in general, masurile de reducere a riscurilor de incendiu sunt cel putin la fel de importante ca si cele de luat in caz de incendiu. Si aceasta, cu atat mai mult in spitale, unde conditiile de evacuare sunt mult mai dificile iar personalul de interventie imediata poate fi insuficient.
Nu stim ce ne rezerva viitorul, daca si cand ne vom mai intalni cu situatii pandemice, insa un lucru este cert: sa construim spitale sigure, capable sa faca fata situatiilor complicate, in care omul, fie el pacient sau personal medical, sa fie in siguranta. Acesta trebuie sa fie un obiectiv principal al tuturor celor care lucram in domeniu.
Din fericire, tehnologia actuala ne permite sa facem acest lucru si este doar la indemana noastra sa aplicam solutiile disponibile.
Iar daca noi toti: proiectanti, constructori, furnizori vom avea aceasta dorinta si implicare in a face lucrurile in cel mai bun mod posibil, dincolo de legislatia romaneasca, veche si depasita de progresul tehnologic, autoritatilor cu putere de decizie nu le ramane dacat solutia de a agrea solutiile iar apoi, satisfactia unui lucru foarte bine facut.