De ce nu vă mai cred (II)

Cu respect pentru cea mai frumoasă lumină a României de la
Brâncoveanu încoace, Regele Mihai I; și pentru toți cei care îl
vom iubi mereu și care nu vom realiza poate niciodată ce am
pierdut.

Dacă nu aș fi primit la acest sfârșit de an o carte plină
de fotografii excelent gândite și realizate, însoțite de un
text de doi bani, poate că nu m-aș fi apucat să scriu acest
articol. Și poate că dacă această carte de fotografie n-ar fi
fost trimisă de Recolamp și în mod normal finanțată și din
Taxa Verde pe care o plătim obligatoriu cu toții atunci când
achiziționăm o lampă sau un corp de iluminat, poate că nu
m-ar fi preocupat subiectul. Distanța intelectuală, vrută
sau nevinovată, dintre imagine și comentariile din această
carte nu poate fi egalată poate decât de distanța dintre
frumusețea zborului unui fluture și scabroasa sa postura
lar vară de omidă („Când se lasă seara peste România”,
ISBN978-973-0-25181-4).

Unul dinte „firele roșii” ale comentariilor este cel al
Mercurului din lămpi și al extraordinarului pericol repre –
zentat de acesta. Ei bine, sunt de acord, nu aș avea cum
să nu fiu, că există Mercur în lămpi (deși nu în toate) sau
că o lampă spartă poate elibera Mercurul conținut în
mediul înconjurător. Dar a desemna lămpile ca vinovatul
de serviciu în poluarea mondială cu mercur, este însă o
manipulare mediatică industrială, fals ecologică și politică
și eu unul m-am săturat să văd acest aspect exploatat me –
diatic și indus în subconștientul colectiv sub toate formele
„verzi” posibile.

Și acum câteva cifre, pe care dacă insistați puțin, le
puteți accesa cu toții pe internet: cantitatea totală de
mercur, estimată la nivel mondial este de 334,17 miliarde
tone. Aproape toată cantitatea este regăsita în sedimente
oceanice (98,75%) și în apele oceanice (1,24%). Restul
(0,01%) este conținută în sol. Ciclul global al Mercurului
înseamnă degajarea din scoarța terestră, transportul
aerian al vaporilor și depozitarea acestuia în sol și ape.
Cantitatea de Mercur ce poate ajunge anual în atmosferă
este estimată la 30.000 de tone (cf. Eisler, R. Mercury.
Handbook of Chemical Risk Assessment P14). Eliberarea
de Mercur în atmosferă se produce datorită activităților
vulcanice terestre sau oceanice sau a proceselor indus –
triale și de combustie datorate activităților umane. În anii
fără activități vulcanice deosebite, acestea sunt consi –
derate a fi responsabile pentru aproximativ jumătate din
emisiile atmosferice de mercur, comparativ cu jumătatea
emisă din activitatea antropologică (umana) (cf. Pacyna E.
G.; Pacyna J. M.; Steenhuisen F.; Wilson S. (2006).
„Global anthropogenic mercury emission inventory for
2000”), desfășurată după cum urmează:

Activități umane                                                             (%)
Arderea cărbunelui, a petrolului și gazelor              65,0
Extracția Auriferă                                                           11,0
Producerea metalelor neferoase                                   6,8
Producția de ciment                                                        6,4
Arderea deșeurile municipale și cu risc                    3,0
Producția sodei caustice                                                 3,0
Producție de oțel și fonte                                                 1,4
Producție mercurică pentru baterii și lămpi            1,1
Alte surse de proveniență
(aparate de măsură, medicină, explozibili)              2,3

De menționat că aceleași rapoarte estimează că circa
50% dintre acestea se datorează activităților antropolo –
gice din China.

Concluzii de pe urma cifrelor de mai sus puteți extrage
singuri. Dar în spiritul a ceea ce mă interesează să scot în
evidență în aceste rânduri, aș atrage atenția că lămpile
sunt parțial „responsabile” de sub 1% din ceva care este
oricum 0,000073 % din total!!!
Încă ceva cifre: producția mondială în jurul anului 1975
era estimată la 9.000 de tone, scăzând la nivelul anului
2003 sub 2.000 tone (cf. Nordberg 1986, p. 679), scădere
datorată în principal măsurilor de limitare a utilizării aces –
tuia, dar și evoluției tehnologice de înlocuire sau de
reducere a cantităților de mercur utilizate în producție.
În prezent, o lampă fluorescentă tubulară conține până
la 1,4 mg Mercur. Procesul tehnologic de fabricație s-a
îmbunătățit în decursul anilor, pornind de la 60 mg la
început, ajungându-se 1,4 mg. O lampă fluorescentă de
120 cm fabricată în prezent, conține cu 75% mai puțin
mercur față de aceeași lampă fabricată în 1985.
În ceea ce privește consumul global în industria de
iluminat, nu am găsit cifre suficient de bine documentate,
însă o cifră sigură este cea a consumului total al Industriei
Americane de Lămpi, de la care se poate face o extra –
polare. În anul 2001, producătorii americani de lămpi utili –
zaseră 9 tone de mercur, cantitate exprimată prin redu –
cerea cu 67% a celor 27 tone utilizate în anul 1990.

 
Spectrul luminos al hidrogenului, deuteriumului, azotului, oxigenului și
al mercurului. Cf. Nordberg 1986. P 679

Imaginea de mai sus a facut epocă în majoritatea
publicațiilor „verzi” și a fost asociată tuturor produselor
care conțin mercur și care trebuiau să sperie con –
sumatorul, inclusiv sau mai ales lămpile. În fapt, la origine,
această imagine prezintă pătrunderea și acumularea de
metilmercur (MeHg) în rețeaua trofică a organismelor vii,
în special la unele specii de pești aflați în vârful lanțului de
hrănire. Această imagine ajută la explicitarea imagistică
spre publicul larg asupra pericolului reprezentat de con –
sumul în exces al anumitor specii. Și atât… fără legătură
cu lămpile sau termometrele.
Și apropo de termometre, barometre sau alte aparate
de măsură, într-un termometru medical, sunt cca 500 mg
la mercur, adică de circa 300-400 de ori mai mult mercur
decât într-o lampă, ceea ce reprezintă lămpile instalate
într-o clădire cu o suprafața desfășurată de circa 800-1200
mp și n-am văzut nici-un „tam-tam” mediatic cu ce peri –
culoase sunt termometrele și cum să facem să le inter –
zicem, recuperăm sau schimbăm cu termometre cu
alcool…
Sunt convins ca voita trucare mediatică va continua, și
nu numai în acest domeniu. Fie prin impostură, fie din
interes, fie din neștiință, fie din prostie, aceste manipulări
se vor produce și se vor propaga. Mai ales când sunt
inițiate sau propagate de organisme reprezentative din
industrie, politică sau profesionale. Unii însă vom dori să
gândim totuși cu mințile noastre și să ne tragem singuri
concluziile în viața profesională sau în cea personală și nu
pe bază de informații venite pe filiera unor răspândaci de
serviciu! Din imaginea de mai sus, pe lângă adevărurile
fiziologice și naturale, mai este ceva adevărat: peștele
mare îl înghite pe cel mic. Și așa suntem percepuți ca un
banc de scrumbii în voia valurilor… dar chiar să ne
împingeți către regnul de plancton?