Autoritățile române au transmis Comisiei Europene notificarea oficială a schemei de sprijin prin Certificate Verzi
Notificarea oficială a schemei de sprijin privind energia electrică produsă din surse regenerabile de energie prin sistemul cotelor obligatorii de energie electrică combinat cu tranzacționarea certificatelor verzi a fost transmisă Comisiei Europene. Acest demers reprezintă ultima etapă înainte de punerea efectivă în practică a schemei de către instituțiile abilitate din România.
Consiliului Concurenței a avizat notificarea elaborată de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) referitoare la această schemă, înainte de a fi transmisă forului european.
Până în prezent, schema de sprijin pentru producătorii de energie electrică din surse regenerabile, instituită prin Legea nr. 220/2008, nu s-a aplicat întrucât măsurile de sprijin prevăzute sunt de natura ajutorului de stat sau susceptibile de a constitui ajutor de stat, pentru aplicarea acestora fiind necesară autorizarea prealabilă a Comisiei Europene.
Schema a fost notificată informal Comisiei Europene în iulie 2010 și a făcut obiectul mai multor etape de consultări tehnice și schimburi de informații cu forul comunitar, în scopul respectării prevederilor Orientărilor comunitare privind ajutorul de stat pentru protecția mediului. Ca urmare a consultărilor dintre autoritățile române și Comisia Europeană, ANRE în colaborare cu Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri și Consiliul Concurenței a elaborat un Proiect de Ordonanță de urgență care modifică și completează Legea 220/2008, astfel încât să fie îndeplinite cerințele Comisiei privind compatibilitatea măsurilor de sprijin cu legislația în domeniu.
Principalele amendamente vizează evitarea supracompensării pe ansamblu a producătorilor și cumulul ajutoarelor de stat din mai multe surse. De asemenea, față de prevederile Legii nr. 220/2008, prin proiectul de ordonanță, numărul de certificate verzi va fi redus pentru anumite tehnolologii, astfel: de la 3 certificate la 2 certificate pentru energia electrică obținută din energie geotermală, biomasă (alta decât cea provenită din culturi energetice), biolichide, biogaz, iar pentru gazul de procesare a deșeurilor și gazul de fermentare a nămolurilor numărul de certificate a fost redus de la 3 la 1. A fost menținut nemodificat numărul de certificate verzi pentru energie hidraulică, eoliană, solară și biomasă obținută din culturi energetice. Proiectul Ordonanței de Urgență poate fi consultat pe site-ul ANRE: www.anre.ro.
Autoritățile române consideră că principalele puncte de divergență cu legislația comunitară în domeniul ajutorului de stat au fost clarificate atât în cadrul ultimelor consultări tehnice, cât și prin documentația ce face parte integrantă din notificare și speră să obțină o decizie favorabilă din parte Comisiei Europene, până la începutul lunii august. Se estimează că, după obținerea deciziei Comisiei, de acest sistem vor beneficia aproximativ 500 operatori economici care vor dezvolta proiecte de producere a energiei electrice din surse regenerabile, contribuind astfel la atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă asumate de statul român în cadrul Strategiei Uniunii Europene la nivelul anului 2020.
