ABB lansează încărcătorul compact de mare putere, ideal pentru nevoile urbane

O extensie a celei mai vândute game Terra, noul 180kW Terra 184, este cel mai compact încărcător de mare putere având cea mai mare concentrare de putere de pe piață.
Potrivit ONU, orașele sunt responsabile pentru peste 60 la sută din cantitatea de emisii globale de gaze cu efect de seră iar până în anul 2050 se preconizează ca acestea să găzduiască peste două treimi din populația lumii.

De aceea este esențial ca aceste centre urbane în rapidă expansiune să ia măsuri proactive pentru reducerea emisiilor de carbon, iar mobilitatea electrică reprezintă un factor esențial în realizarea acestui obiectiv. Dar, pentru ca mobilitatea electrică să fie viabilă în orașele cu înaltă densitate, unde timpul este scurt și spațiul este pretios, trebuie dezvoltate soluții care să raspunda acestor provocări.
Evoluția tehnologiei de încărcare de ultimă oră a ABB face exact acest lucru. Încărcătorul Terra 184, cel mai nou membru al celei mai vândute familii de încărcătoare Terra de la ABB, este rapid, compact, robust și oferă posibilitatea de a încărca până la trei vehicule simultan*, maximizând astfel confortul pentru șoferi, dar și veniturile pentru operatorul de încărcare.
Având o putere de încărcare de 180kW, Terra 184 poate fi utilizat pentru încărcarea vehiculelor de toate dimensiunile, fie că este vorba despre mașini private, autobuze sau camioane de ultimă generație. Dar, spre deosebire de alte încărcătoare de mare putere, acesta are o amprentă la sol mai mică de 0,5 m 2 , la fel ca actualul model Terra 54. Datorită designului său inovator nu este nevoie de cabinet de putere instalate separat, oferind astfel soluția perfecta, rapidă și compactă pentru orașele cu spațiu limitat.

„În ultimul deceniu, ABB a pus bazele viitorului transportului durabil. Odată cu cea mai recentă extindere a gamei Terra, venim în întâmpinarea cerințelor actuale si viitoare, atât în ceea ce privește nevoile zonelor urbane, cât și cele ale vehiculelor electrice care circulă pe aceste drumuri ”, a declarat Frank Muehlon, Directorul business-ului global ABB pentru Soluții de infrastructură în domeniul mobilității electrice.
Terra 184 respectă toate standardele de încărcare de pe piață, inclusiv CCS, CHAdeMO și AC, și răspunde nevoilor tuturor bateriilor de până la 920V. Acesta este totodată foarte personalizabil cu diverse funcții, inclusiv cu terminal de plată cu carduri de credit, ecran și cabluri care au fost deasemenea proiectate si cu lungimea de 8 metri, asigurând comoditate maximă la încărcare.
Pentru un plus de flexibilitate, operatorii altor modele Terra, cum ar fi Terra 94 sau 124, pot alege în viitor să-și actualizeze soluția de încărcare la Terra 184 prin adăugarea unor module suplimentare de putere.

Terra 184 va fi disponibil direct de la ABB si prin distribuitorii autorizati în Europa începând cu luna iulie, în America de Nord din august și în restul lumii începând din trimestrul 4 al acestui an. Încărcătorul oferă o soluție de încărcare sigură, inteligentă și durabilă, care susține Misiunea Zero emisii a ABB Electrification, o viziune pentru o realitate cu emisii zero pentru toți.

ABB are o expertiză de neegalat în ceea ce privește dezvoltarea de soluții de transport durabile. De la intrarea pe piața de încărcare a vehiculelor electrice cu un deceniu în urmă, ABB a vândut peste 14.000 de încărcătoare rapide ABB de current continuu (DC) în peste 80 de țări. ABB a primit recent premiul Global E-Mobility Leader 2019 pentru rolul său în sprijinirea adoptării soluțiilor de transport durabile la nivel international.

* 2 încărcări rapide și o încărcare lentă / AC pentru vehicule electrice

ABB (ABBN: SIX Swiss Ex) este o companie globală de tehnologie de vârf care stimulează transformarea societății și a industriei în scopul realizării unui viitor mai productiv și mai durabil. Prin conectarea de software la portofoliul său de electrificare, robotică, automatizare și acționări, ABB împinge limitele tehnologiei, conducând performanța spre niveluri superioare. Având o istorie de excelență de peste 130 de ani, succesul ABB este realizat cu ajutorul celor aproximativ 110.000 de angajați talentați din peste 100 de țări.

 www.abb.com

ZURICH, ELVEȚIA, 2 IULIE, 2020

 

Share