ABB și Samsung colaborează pentru integrarea sistemelor inteligente din clădiri cu soluţiile enterprise IoT
- ABB Ability™ BuildingPro conectează sistemele inteligente ale clădirilor cu ecosistemul enterprise IoT al Samsung SmartThings Pro
- Integrarea BuildingPro Edge asigura integrarea sistemelor bazate pe protocoale consacrate, precum BACnet, KNX, ModBus și contorizarea energiei, în timp ce BuildingPro Suites asigură o conexiune securizată la cloud
- O soluție specializată pentru sectorul hotelier, bazată pe ABB i-bus® KNX și NETxAutomation, permite integrarea camerelor de oaspeți cu Samsung SmartThings Pro
ABB și Samsung Electronics au anunțat o nouă integrare între ABB Ability™ BuildingPro și Samsung SmartThings Pro, care vine în continuarea parteneriatului lor existent. Această integrare permite proprietarilor și operatorilor de clădiri să acceseze date, informații și funcții de control al clădirilor printr-un ecosistem mai interconectat.
Proprietarii și administratorii de clădiri gestionează portofolii imobiliare din ce în ce mai complexe, confruntându-se în același timp cu o presiune tot mai mare de a-și îmbunătăți eficiența și de a-și îndeplini obiectivele de sustenabilitate. ABB și Samsung răspund direct acestei provocări prin conectarea platformelor lor de gestionare inteligentă a clădirilor și respectiv de enterprise IoT, oferind o vizibilitate sporită asupra performanței clădirilor printr-un mediu digital familiar.

Emre Evinc (Director, Șef al IoT Business, Europa la Samsung Electronics), Hoon Seol (Vicepreședinte executiv și Șef al Diviziei de Electronice de larg consum la Samsung Electronics Germania), Mike Mustapha (Președinte departament, Divizia Clădiri inteligente ABB Electrification), Mark Zwerner (Vicepreședinte global, Parteneri strategice, Divizia Clădiri inteligente ABB Electrification), Dr. Thorsten Böker (Director Dezvoltarea Afacerilor la Samsung Electronics Germania) Sursa: Samsung Electronics
„Proprietarii de clădiri necesită o bază de date în care pot avea încredere și instrumente care facilitează gestionarea portofoliilor de clădiri din ce în ce mai complexe”, a declarat Mike Mustapha, președintele diviziei ABB Electrification’s Smart Buildings Division. „Integrând ABB Ability™ BuildingPro cu Samsung SmartThings Pro, ajutăm proprietarii și operatorii să acceseze informațiile de care au nevoie pentru a lua decizii mai informate pentru clădirile lor.„
„Samsung SmartThings Pro le oferă clienților o platformă familiară pentru gestionarea și maximizarea clădirilor și activelor”, a declarat Chan-Woo Park, vicepreședinte executiv, Divizia eXperience a dispozitivelor Samsung Electronics. „În combinație cu ABB Ability™ BuildingPro, clienții pot accesa informații despre clădiri și funcționalităţi de automatizare printr-o experiență conectată care ajută la simplificarea gestionării zilnice a clădirilor.„
Împreună, ABB Ability™ BuildingPro și Samsung SmartThings Pro oferă operatorilor de clădiri o imagine unificată asupra sistemelor de control al iluminatului, climei, jaluzelelor și accesului, alături de datele de monitorizare a energiei și de detectare a prezenței. Cu ABB Ability™ BuildingPro Suites, operatorii pot accesa date analitice și operaționale pentru a gestiona mai bine performanța clădirilor de birouri, a locațiilor comerciale și a clădirilor comerciale mari.

În domeniul ospitalier, o soluție dedicată bazată pe software-ul ABB i-bus® KNX și NETxAutomation permite integrarea camerelor de oaspeți cu Samsung SmartThings Pro. Integrarea susține gestionarea energiei în functie de ocupare și monitorizarea centralizată, ajutând operatorii hotelurilor sa reduca consumul de energie și să imbunatatească eficiența operatională. Soluția facilitează, de asemenea, o implementare etapizată, permițând clienților să experimenteze tehnologia intr-o singură zonă înainte de a se extinde asupra unei proprietăți sau asupra unui portofoliu mai extins de clădiri.
Integrarea permite oaspeților să regleze iluminatul, clima, jaluzelele și divertismentul prin intermediul Samsung SmartThings Pro de pe propriile smartphone-uri. De asemenea, aceștia își pot personaliza mediul din cameră pe durata sejurului, fără a fi nevoie să descarce o aplicație suplimentară.
Integrarea ABB Ability™ BuildingPro și Samsung SmartThings Pro va fi implementată în trei centre de testare a conceptului pe parcursul anului 2026: Centrul pentru Experiență în Afaceri Samsung din Eschborn, Germania; Centrul de Instruire Samsung din Amsterdam, Olanda și sediul ABB din Middelfart, Danemarca. Centrele vor prezenta modul în care integrarea poate susține eficiența energetică, performanța clădirii și experiența utilizatorului în medii reale.
ABB și Samsung stau la baza unei noi generații de clădiri comerciale în care operațiunile clădirilor și experiența utilizatorilor nu mai sunt sisteme separate, ci fac parte dintr-o singură experiență conectată.
Despre ABB
ABB este lider global de tehnologie în electrificare și automatizare, permițând un viitor mai sustenabil și mai eficient din punct de vedere al resurselor. Conectându-și expertiza în inginerie și digitalizare, ABB sprijină industriile să funcționeze la performanțe ridicate, devenind în același timp mai eficiente, mai productive și mai durabile, astfel încât să își autodepășească performanțele. La ABB, numim acest lucru „Engineered to Outrun”. Compania are peste 140 de ani de istorie și peste 105.000 de angajați în întreaga lume. Acțiunile ABB sunt listate la SIX Swiss Exchange (ABBN) și Nasdaq Stockholm (ABB). www.abb.com
ABB Electrification este lider global de tehnologie, permițând distribuția eficientă și fiabilă a energiei electrice de la sursă la priză. Cu peste 50.000 de angajati in 100 de tari, colaborăm cu clienții și partenerii nostri pentru a rezolva cele mai mari provocari din lume în domeniul distribuției energiei electrice și al managementului energiei. Pe măsurî ce tranziția energetică se accelerează și cerințele cresc, electrizăm lumea într-un mod sigur, inteligent și sustenabil. La ABB, suntem „Engineered to Outrun” și suntem pasionați să ne ajutăm clienții și partenerii să facă la fel .abb/electrificare
Despre SmartThings Pro
SmartThings Pro este un sistem integrat de management de nivel enterprise, bazat pe AI, susținut de ecosistemul SmartThings global. SmartThings Pro oferă o platformă unică, integrată pentru gestionarea sistemelor HVAC, afișajelor inteligente, iluminatului și energiei din portofoliile de locuințe, HoReCa, retail și comerciale cu mai multe familii. Oferind o platformă pentru utilizarea datelor în timp real și gestionarea dispozitivelor de pe site-uri, SmartThings Pro le permite liderilor de afaceri să simplifice operațiunile din mai multe locații, să reducă cheltuielile generale cu energia și să ofere experiențe personalizate vizitatorilor și rezidenților. De la eficiența operatională la sustenabilitate pregatită pentru viitor, SmartThings Pro este centrul de comandă pentru întreprinderea modernă.

