VARIODYN® ONE – CEL MAI NOU ȘI PERFORMANT SISTEM HONEYWELL DE ADRESARE PUBLICĂ ȘI ALARMARE VOCALĂ

Honeywell a lansat recent noua platformă globală de notificare de ultimă generație, VARIODYN® ONE, concepută pentru a spori capacitățile de comunicare vocală în interiorul clădirilor, cu scopul de a îmbunătăți răspunsul în situațiile de urgență și la anunțurile publice generale. VARIODYN® ONE oferă instalatorilor, operatorilor de sistem și proprietarilor de clădiri noi soluții, tehnologii, caracteristici și valoare, precum:

Designul sistemului: VARIODYN ONE este un sistem de adresare publică și alarmare vocală (PA/VA) bazat pe comunicație IP care oferă utilizabilitate și performanțe acustice excepționale pentru a răspunde necesităților operaționale și de siguranță ale unei clădirii. Acesta prezintă un design compact cu module de extensie pentru o eficientizare cât mai mare a costurilor. Controlerele inteligente de rețea (INC) funcționează ca matrice audio cu până la opt canale de amplificare de 500 W și cu până la 48 de linii de difuzoare. Eficientizarea costurilor este asigurată prin posibilitatea de echipare cu numărul efectiv necesar de module cu câte 8 linii de difuzoare. Sistemul VARIODYN® ONE este complet scalabil prin Ethernet, conectând mai multe INC din diverse locații, în funcție de necesitățile proiectului. Fiecare INC poate conține porturi pentru consolele de apel, intrări și ieșiri analogice audio sau o interfață DANTE și este echipat cu o memorie flash securizată pentru cinci ore de mesaje de alarmare, anunțuri sau muzică de fundal.

Amplificatoarele sistemului: Soluția unică și brevetată de power sharing oferă flexibilitatea de a aloca dinamic puterea pe fiecare canal al unității cu multiple canale, permițând în același timp ca un canal să fie utilizat ca amplificator de rezervă pentru celelalte. Sursa de alimentare certificată EN 54-4 având unitate de încărcare a acumulatoarelor alimentează și INC. Acest lucru reduce semnificativ costurile de sistem, eliminând necesitatea unei unități de alimentare separate în dulapul de echipamente.

Consolele de apel: Atât VARIODYN® DCS Plus, cât și consolele de apel ETCS sunt monitorizate constant și certificate EN 54-16 ca și console de apel pentru alarmare, dispunând de alimentare redundantă și o interfață audio/de comunicație. Pe lângă faptul că poate utiliza butoanele DCS Plus, VARIODYN ETCS este o consolă de apel multimedia fiabilă cu interfață Ethernet, cu ecran tactil mare și color, cu funcționalități liber programabile, cu liste de redare și cu port USB.

 

Comunicație, interfețe: VARIODYN ® ONE utilizează protocoale audio comune care să permită integrarea mai ușoară a altor sisteme locale, precum DANTE A/V și comunicația SIP, fără componente hardware suplimentare și fără probleme de tip handshake. Este disponibilă funcția de Power over Ethernet (PoE), precum și conexiuni redundante ale rețelei sistemului ale consolelor de apel. Cablarea sistemului, bazată pe coduri de culoare garantează o asamblare fără erori și reduce semnificativ timpul de instalare.

Mărimea sistemului, arhitectura: VARIODYN® ONE își extinde și mai mult capacitățile față de generațiile de sisteme anterioare pentru a răspunde cu succes provocărilor apărute chiar și în cele mai pretențioase proiecte: până la 3.200 de amplificatoare, 3.200 de console de apel, 19.200 de linii de difuzoare și peste 120 de fluxuri audio simultane. Arhitectura sistemului și topologia de rețea sunt nerestricționate, respectând prescripțiile privind rețeaua Ethernet.

Sursa de alimentare: Sistemului este compatibil atât cu dulapurile de sistem mari, cât și cu cele mici pentru a ajuta clienții la optimizarea costurilor.  Unitățile PSU 1UI/2UI de mare putere, certificate EN 54-4, oferă suficientă putere și capacitate a acumulatoarelor conectate pentru alimentarea întregului dulap VARIODYN® ONE având un număr ridicat de kilowați de putere audio. Pentru dulapurile de sistem mai mici, amplificatoarele oferă un modul integrat de alimentare și de încărcare a acumulatoarelor.

Configurare, management, integrare: Instrumentul de configurare și software-ul de management VARIODYN ONE sunt construite pe platforma Honeywell Connected Life Safety Services (CLSS), care permite integrarea perfectă a sistemelor de detectare a incendiului Honeywell și o interfață de utilizator comună, facilitând conectarea sistemului PA/VA la sistemul de detectare și de alarmare la incendiu Honeywell. De asemenea, platforma CLSS permite tehnicienilor să petreacă mai puțin timp la fața locului pentru instalarea, punerea în funcțiune și mentenanța sistemului.

Fiabilitate, redundanță: VARIODYN® ONE prezintă toleranță la erori din mai multe puncte de vedere datorită arhitecturii sale distribuite pentru controlere, a supravegherii tuturor conexiunilor/componentelor sistemului, a separării completate a canalelor de amplificare, a conexiunilor redundate ale rețelei și ale consolelor de apel. Arhitectura sistemului și soluțiile adoptate depășesc cu mult cerințele minime de imunitate la defecte ale sistemelor VA stabilite în standardele EN 54.

Securitate cibernetică, conformitate:  VARIODYN® ONE a fost dezvoltat ținând cont de cerințele stricte privind securitatea cibernetică a proiectelor de infrastructură critică și a fost proiectat printr-o abordare de tip security-by-design. Toate fluxurile de transmsiie a datelor și de redare audio sunt criptate, iar firmware-ul sistemului este protejat prin bootare securizată. De asemenea, sistemul îndeplinește cerințele standardelor EN 54-16/4 și ale normei de calitate TÜV Rheinland, fapt care confirmă că siguranța, calitatea și performanțele ridicate ale produsului depășesc cerințele minime ale standardului EN 54.

Proiecte-țintă: VARIODYN ® ONE poate fi baza unei game largi de aplicații, incluzând domenii precum cel al transportului, industrial, ospitalității, de sănătate, comercial și educațional. El oferă scalabilitate, performanțe tehnice și versatilitate și poate fi utilizat ca un sistem de alarmare vocală (VA) pentru evacuarea efectivă a clădirii sau ca sistem de adresare publică (PA) pentru anunțuri punctuale sau muzică de fundal.

Fiind un sistem fiabil, scalabil, eficient din punct de vedere al costurilor și putând fi utilizat în proiecte de diverse mărimi și cu niveluri variate de complexitate datorită versatilității sale, VARIODYN® ONE se află în topul clasamentului de sisteme globale PA/VA oferite de Honeywell.

Click aici pentru a viziona un scurt videoclip și pentru a descărca broșura noastră cu mai multe informații.

 

Share