Schneider Electric a lansat containere pentru alimentare electrică de siguranță și climatizare

Containerele modulare scalabile și eficiente de la Schneider Electric permit creșterea treptată a puterii electrice și a capacității de răcire pentru centre de date.

București, 28 mai 2012 — Schneider Electric, specialistul mondial în managementul energiei, a lansat două soluții noi de containere, unul pentru alimentare electrică de siguranță și unul pentru răcire. Noile unități modulare permit suplimentarea cu până la 500 kW, putere electrică și capacitate de răcire, a centrului de date, ceea ce face ca infrastructura fizică să fie redimensionată potrivit sarcinii IT, eliminând, totodată, una dintre cauzele predominante ale ineficienței și risipei de energie.

Având în portofoliul său branduri lider în soluții energetice și de răcire precum APC și Uniflair, Schneider Electric se poziționează în mod unic ca un furnizor complet de produse care vin în întâmpinarea nevoilor de soluții rapide, flexibile, ușor de implementat și predictibile pentru centrele de date. Noile containere modulare simplifică procesul de construcție a centrelor de date, îndepărtând complexitatea inutilă și economisind timp, bani și alte resurse implicate în construire și integrare.

Tony Day, Director pe Proiecte de Centre de Date și Servicii Profesionale în cadrul Schneider Electric, a declarat: “Containerele modulare reprezintă un pas către simplificarea infrastructurii fizice a centrelor de date. În loc să aștepte luni de zile, clienții pot adăuga capacitate suplimentară în câteva săptămâni. Pentru că Schneider Electric planifică, configurează și testează modulele de instalare înaintea livrării, garantând siguranță și eficiență, instalarea site-ului devine mai simplă și mai rapidă, reducând costurile asociate și riscurile unor posibile erori umane”.

tony-day

Noile sisteme integrate de la Schneider Electric răspund provocărilor contemporane ale centrelor de date din întreaga lume, propunând soluții care sunt:

Rapide – Containerele modulare sunt verificate pentru a corespunde standardelor de siguranță, eficiență energetică, compatibilitate și securitate, reducând ciclurile de proiectare, de la câteva luni la câteva săptămâni, și minimizând, totodată, complexitatea întregului proces de punere în funcțiune.

Flexibile – Containerele modulare permit ca infrastructura să fie creată și scalată pentru a răspunde necesităților, înlocuind infrastructura standard, care nu ia în calcul nevoile ulterioare ale centrului de date. Aceste sisteme pot extinde durata de viață a centrelor de date care au nevoie de putere adițională și de sisteme de răcire suplimentare și pot, de asemenea, să fie transportate în locații noi pentru reutilizare la finalul ciclului de viață al centrului de date.

Ușor de utilizat – Containerele modulare se bazează pe operațiuni verificate de fabrică în locul testării pe teren, dispun de timpi de implementare corecți și sunt aliniate la un nivel maxim de eficiență energetică.

Predictibile – Containerele modulare folosesc componente fabricate special pentru această utilizare limitând, astfel, defectele produselor și reducând timpul total de proiectare și instalare. Construcția containerelor este individualizată, cu rame structurale care îndeplinesc cerințele pentru centre de date, în locul containerelor ISO convertite. Toate soluțiile dispun de software pre-programat și de sisteme de management integrate.

Share