Termoficarea: O idee mai veche, cu o nouă abordare

Termoficarea: O idee mai veche, cu o nouă abordare

– Paul Voss, Director Public and Industrial Affairs, Divizia Termoficare, Danfoss

”Schimbările necesare în ceea ce privește protecția mediului înconjurător nu vor fi puse în practică în sălile de conferință ale ONU, ci, mai degrabă, în orașele în care mulți dintre noi locuim și muncim. De aceea, este încurajator să observăm că devine din ce în ce mai clară valoarea reală a sistemelor care contribuie la reducerea emisiilor de CO2, precum termoficarea.”

Natura inerent globală a provocărilor ce țin de mediul înconjurător și exploatarea resurselor de energie, ne-a condus în mod natural către concentrarea eforturilor asupra rezolvării acestor probleme la un nivel foarte înalt, prin intermediul organizațiilor internaționale.

Totuși, în timp ce consensul global rămâne o perspectivă îndepărtată, a început să se dezvolte o nouă abordare, concentrată mai mult asupra perspectivei locale. Este din ce în ce mai clar că măsurile concrete în ceea ce privește protecția mediului înconjurător nu vor fi stabilite în sălile de conferință ONU, ci mai degrabă în orașele unde mulți dintre noi locuim și muncim.

80% din populația Uniunii Europene trăiește în mediul urban, fiind responsabilă pentru 70% dintre emisiile de gaze cu efect de seră. Acestea este simultan atât sursa, cât și soluția problemei.

Din fericire, pe măsură ce autoritățile locale încep să devină mai responsabile și să conștientizeze că au capacitatea de a decide singure modul în care vor să administreze resursele, acestea au început să ofere o nouă viziune și leadership-ul necesar pentru schimbare. Conceptul ”gândire globală cu aplicare locală” nu a fost niciodată mai relevant ca acum.

Green District – District Energy

Pe măsură ce crește gradul de conștientizare a importanței abordării problemelor referitoare la protecția mediului înconjurător și exploatarea surselor de energie în orașele noastre, devine tot mai clar potențialul real al termoficării, ca soluție pentru rezolvarea acestor probleme.

În mediile urbane dens populate, unde cererea de căldură este inevitabil cea mai mare, termoficare este modul ideal de exploatare a resurselor locale de energie regenerabilă. Aceste sisteme au dovedit că pot genera reduceri însemnate ale consumului de energie și ale emisiilor de CO2 , contribuind simultan la diminuarea dependenței orașelor de energia importată din alte țări sau regiuni. În același timp, furnizează locuitorilor standardul de confort, siguranța și accesibilitatea de care au nevoie.

Politicile locale ca factor al succesului

Rețelele de termoficare nu apar sau există ”pur și simplu”. Acestea sunt rezultatul eforturilor concentrate ale factorilor de luare a deciziei, atât la nivel european, cât și la nivel național și local, având fiecare în parte un rol important.

În Directiva Europeană pentru Eficiență Energetică recent adoptată, este recunoscut explicit  faptul că rețelele de termoficare au ”un potențial important de economisire a energiei primare, care este mult prea puțin exploatat în UE.” Trebuie apreciat pozitiv și faptul că țări care în mod tradițional nu au dezvoltat rețelele de termoficare, precum Regatul Unit al Marii Britanii și Franța, sunt acum în plin proces de implementare a unor politici care să susțină creșterea și dezvoltarea rețelelor de termoficare.

Danfoss în mijlocul dezbaterii

La Danfoss, nu doar susținem aceste tendințe, ci dorim să contribuim la îmbunătățirea lor. Organizația noastră este din ce în ce mai recunoscută ca o sursă de informații, expertiză și inovație, elemente esențiale pentru o industrie sănătoasă și o dezbatere publică robustă.

Suntem, de asemenea, un exemplu viu al potențialului industriei europene de a susține  sustenabilitatea și competitivitatea economică prin prezența pe piața globală. Contribuim în mod activ la crearea de soluții viabile pentru clienții noștri din lumea întreagă, care să protejeze în același timp mediul înconjurător.

Personal, sunt convins că perioada de acum și până în 2020 va fi marcată de un progres remarcabil pentru termoficare în Europa și în întreaga lume.

Preluare din Buletin informativ Danfoss

Share