O „domotică de bază“ pentru locuințele Cartierul Bara-De Lijn din capitala Europei Bruxelles

Domotica sau casa inteligentă

“Balteau Installations Electriques“ – în continuare denumită Balteau – face parte din grupul olandez BAM Grup. Jose Carabin, director general la Balteau ne explică: “Marile contracte în desfășurare sunt cele de construcție a noilor penitenciare de la Beveren, Waas și Dendermonde – un proiect de tip parteneriat public-privat (PPP). Suntem de asemenea prezenți și pe șantierul bazei NATO din Evere. Aceste proiecte necesită luarea în calcul nu numai a costului instalației dar de asemenea și a costurilor de întreținere totală pe o perioadă de 25 de ani.
Acest aspect se dovedește a fi deseori dificil de evaluat, căci depinde de numeroși factori imprevizibili. Costul instalării nu reprezintă de regulă decât o mică parte a costurilor totale de funcționare pentru o perioadă de 25 de ani. Pentru proiectul Bara-De Lijn, Balteau a subcontractat lucrarea de la CEI-De Meyer. Activitățile noastre au debutat la sfârșitul lui 2010, dar din cauza iernii dificile, lucrările n-au început cu adevărat decât la începutul lui 2011, pentru a se termina la sfârșitul lui 2012.“

Un proiect de activități economice și de locuit cu caracter durabil

Michel de Angelis, responsabil de șantier la Balteau ne explică: „Pe șantierul Bara-De Lijn, în proximitatea Gare du Midi și a canalului Bruxelles-Charleroi, se afla un vechi depou de tramvaie ce aparținea în trecut de De Lijn. Șantierul – de o suprafață de peste 172 000 m2 – a fost reconvertit într-un proiect mixt de activități economice și de locuit cu caracter durabil, în cadrul unui proiect de Parteneriat Public Privat (PPP).
Pentru promotorul imobiliar Immo BAM, întreprin- derea CEI-DE Meyer a executat acolo – în mai multe faze – patru imobile de apartamente cu o suprafață totală de locuit de 16.000 m2 și 147 de apartamente. Cele patru imobile sunt prevăzute cu acoperișuri ecologice. Performanțele energetice ale acestor apartamente sunt excelente.”

Bara-De-Ljin
Bara-De-Ljin

Sistemul de cogenerare

Imobilele cu apartamente sunt încălzite cu un sistem de cogenerare furnizat de CogenGreen. Patru cazane puternice, instalate în pivnițele primului imobil realizat, încălzesc toate celelalte imobile. Sistemul de cogenerare, care funcționează cu gaz, este instalat lângă cazane și distribuie energie electrică pentru cele patru imobile.

El acoperă toate nevoile de electricitate ale spațiilor comune: iluminat, ascensoare, grupuri de ventilație. Cogenerarea deservește cele 17 spații comune, repartizate pe cele patru clădiri principale – printre ele fiind ascensoare, parkinguri și spații tehnice.

Atunci când sistemul CogenGreen este operațional, el injectează o putere de 50 kW de energie electrică în contorul comun și generează în același timp 80 kW de energie termică care sunt folosiți doar pentru a menține temperatura apei calde la o valoare dorită.

Domotică de bază

Pentru iluminatul celor 17 spații comune din cele 4 imobile de apartamente, s-au montat becuri economice. Apartamentele au fost echipate cu un sistem domotic de bază, furnizat de firma Domestia. Circa 5.000 de instalații domotice de bază au fost deja vândute în Belgia de firma cu sediul în Liege. Domestia dispune de filiale în România, Polonia și Italia. Pentru cele 147 de apartamente ale proiectului Bara-De Lijn, Domestia a propus sistemul său domotic „DOMESTIA ONE PLUS“.

Managerul Domestia ne explică: “Marea diferență față de alte sisteme domotice este că Domestia One funcționează fără a necesita un calculator. Cinci butoane sunt suficiente pentru a programa și a comanda o instalație de domotică completă. Este o soluție foarte ușor de cablat și de configurat. Pentru locuitori, avantajele constau în confortul dobândit, economia de energie și securitatea. La ieșirea din casă, este suficient să apese pe un singur buton, pentru a pleca în siguranță.“

7 apartamente cu ecran tactil

Managerul Domestia explică filozofia firmei: “Dacă e vorba de o locuință unifamilială sau de un apartament, propunem sistematic o domotică de bază, care revine la un preț puțin mai scump decât o instalație electrică tradițională (5 E/m2). Orice persoană care se lansează astăzi într-un proiect de construcție fără a prevedea din etapa de proiectare o domotică de bază, va avea mari dificultăți să revină mai târziu asupra deciziei, fără a investi sume importante. Iată pentru ce 147 de apartamente din complexul Bara-De Lijn (Bruxelles) au fost echipate din construcție cu sistemul DOMESTIA ONE Plus. În 140 din aceste apartamente, prevăzute cu sistemul de bază, o perfecționare ulterioară a sistemului rămâne permanent posibilă: fără lucrări de demolare sau de executare de canale pentru cabluri suplimentare și fără a adăuga nimic în afară de plăci electronice în tabloul de distribuție. În celelalte șapte apartamente, proprietarii au optat deja pentru instalarea unei domotici mai performante, pe bază de ecran tactil. Locuitorii acestor apartamente pot comanda într-o manieră economică și inteligentă, iluminatul propriu, rulouri și eventualele camere de supraveghere. În principiu, Domestia oferă chiar și posibilitatea de a comanda instalația de iluminat completă – interior ca și exterior – plecând de la un smartphone sau o tabletă.“

DOMESTIA ONE PLUS

În ce constă sistemul domotic „DOMESTIA ONE PLUS“ implementat în proiectul Bara-De Lijn? Soluția include o placă electronică de bază DOMESTIA one și 12 module de identificare DOMESTIA ID. Acestea sunt suficiente pentru instalația electrică ce oferă tot confortul dintr-un apartament cu 3 camere sau o locuință unifamilială. Cu acest sistem se pot configura până la 12 consumatori (lumini, prize etc.) și 48 de butoane cu comutare prin apăsare. Domotica de bază a Domestia permite extinderea până la 48 de circuite. Peste 2000 de imobile (hoteluri, vile, ansambluri imobiliare, clădiri publice și de birouri, supermarketuri) au fost echipate până în prezent cu sistemele Domestia One, folosind peste 10000 de plăci de bază.

Domestia One Plus
Domestia One Plus

Domestia One Plus permite – printr-o programare manuală cu 5 taste – să facă să funcționeze toate ieșirile plăcii de bază, pentru care sunt disponibile mai multe funcții. Este vorba printre altele de „Mod ON OFF“ – ce simulează un întrerupător, „Mod Releu“ pentru sonerie sau pentru a comanda variatoare de lumină, „Mod Temporizat“ – programabil de la 30 de secunde până la 127 de minute. Există și un alt mod, „Mod Aprinde tot“ cu opțiunile „Tout“ sau „Sélectif“, și un „Mod Stinge tot“ de asemenea cu opțiunile „Tout“ sau „Sélectif“ – și în final un „Mod pentru simularea prezenței“.

Bara-De Lijn – Bruxelles în cifre

Pe șantierul din Bruxelles, Balteau s-a ocupat de asemenea de instalarea tuturor sistemelor de detectare a incendiilor, alimentarea de siguranță și detectarea prezenței în diferite parkinguri. Circa 99 % dintre tehnicile din spațiile comune operează plecând de la simpla detectare a prezenței. Iată câteva alte date remarcabile ale proiectului Bara De Lijn: cablurile au o lungime totală de aproximativ 50 de km, iluminatul din zonele comune este asigurat de 890 corpuri de iluminat și au fost instalați aproape 200 senzori de prezență. Pentru iluminatul de siguranță în caz de avarie, au fost prevăzute 450 de corpuri de iluminat

Filiala Domestia România este condusă de Cristian Marchini, un tânăr dinamic și entuziast, extrem de convingător, care are argumente solide în favoarea domoticii și care crede fără îndoială că domotica este viitorul.

Cristian a renunțat la firma lui de instalații electrice din Belgia, pentru a aduce soluția de domotică de la Domestia și în România. El afirmă că important este să nu ne pierdem entuziasmul și încrederea și că la 99 de uși închise găsești una deschisă. Cum conform statisticilor una din cinci locuințe noi care se construiesc în Olanda și Belgia folosește un tip sau altul de soluție domotică, entuziasmul lui Cristian nu este nefondat.

În primele șase luni de activitate, Domestia România a primit deja comenzi pentru 25 de sisteme Domestia One. E un rezultat semnificativ, având în vedere că acum șase luni în România nimeni nu cunoștea produsul Domestia. Produsul este bine văzut de dezvoltatori, deoarece o casă inteligentă se vinde mai repede, cu un cost suplimentar nesemnificativ.

Pentru detalii, accesați: www.domestia.ro sau domovolt.ro

Share