Noi game de camere video de la AXIS

1.Axis Communications anunță lansarea AXIS Q6225-LE, o camera IP PTZ ideală pentru supravegherea spațiilor largi.

AXIS Q6225-LE respectă standardul MIL-STD-810G, asigurând o funcționare fiabilă chiar și în cele mai dificile condiții, oferă o rezoluție HDTV 1080p și integrează un senzor de ½” extrem de sensibil la lumină prevăzut cu zoom optic de 30x. De asemenea, este echipată cu tehnologia Forensic WDR, Lightfinder și OptimizedIR cu rază lungă de acțiune, care permite captarea de imagini clare și precise în orice condiții de luminozitate.

În plus, performanța de mare viteză a funcției de panoramare/înclinare asigură o acoperire excepțională a spațiilor largi și oferă detalii excelente atunci când imaginea este mărită.

Modelul de înaltă performanță încorporează mai multe aplicații de analiză precum AXIS Motion Guard, AXIS Fence Guard și AXIS Loitering Guard, care îi permit să detecteze mișcările, intruziunile și persoanele care staționează prea mult în zonă.

De asemenea, aplicația Axis Object Analytics face posibilă detectarea și clasificarea persoanelor și vehiculelor.

Caracteristicile principale:

  • Rezoluție HDTV de 1080p și zoom optic de 30x;
  • Senzor de 1/2″ și tehnologie OptimizedIR cu rază lungă de acțiune;
  • Stabilizare electronică a imaginii;
  • Conformitate cu standardele MIL-STD-810G și NEMA TS-2;
  • Aplicația AXIS Object Analytics preinstalată.

Camera este montată într-o carcasă de clasă IK10 rezistentă la vandalism cu certificare NEMA 4X, NEMA TS-2 și IP66/IP68, putând face față la vânturi cu o viteză de până la 245 km/oră. Mai mult, include un Modul de platformă securizată (TPM) cu certificare FIPS 140-2 de nivelul 2.

Camera va fi disponibilă prin intermediul rețelelor de distribuție Axis în trimestrul al doilea al anului 2022.

 

 

2.Axis Communications a anunțat lansarea a două noi modele de camere de tip bullet pentru instalările la exterior, accesibile financiar și ușor de configurat. Sunt echipate cu unități de procesare cu învățare profundă, oferind oportunități unice la marginea rețelei.

În plus, datorită aplicației AXIS Object Analytics, camerele oferă posibilitatea de a detecta și clasifica persoanele, vehiculele și tipurile de vehicule – toate în funcție de nevoile specifice.

AXIS M2036-LE oferă o rezoluție Quad HD 1440p/ 4 MP și are un câmp vizual orizontal de 129°, în timp ce AXIS M2035-LE oferă o rezoluție HDTV la 1080p. De asemenea, AXIS M2035-LE este disponibilă în două variante și mai multe tipuri de obiective: un obiectiv larg de 3 mm cu câmp vizual orizontal de 101° pentru supravegherea zonelor largi, și un teleobiectiv de 8 mm cu câmp vizual orizontal de 39° pentru supravegherea de la distanță.

Aceste camere de tip bullet din clasa IK08 sunt ideale pentru utilizarea atât în mediile fierbinți cât și în cele reci, putând face față unor temperaturi cuprinse între -30 °C și 50 °C. Camerele au integrat un sistem de iluminare în infraroșu și un parasolar pentru protecție împotriva razelor solare și ploii. În plus, dispun de clasificare IP66, IP67 și NEMA 4X, fiind rezistente la condițiile nefavorabile de vreme, praf, nisip, pulverizarea de apă sărată, formarea gheții și presiunea ridicată a apei.

Caracteristicile principale includ:

  • Rezoluție HDTV 1080p și Quad HD 1440p/ 4 MP;
  • Design compact și ușor;
  • Sistem de analiză cu învățare profundă;
  • Tehnologie Zipstream cu suport pentru H.264/H.265;

Gata pentru utilizare în mediile exterioare, datorită sistemului de iluminare în infraroșu, aceste camere ușoare de dimensiuni mici oferă o instalare flexibilă și rentabilă. Includ o cutie posterioară etanșată și spațioasă, care asigură gestionarea în siguranță a cablurilor și le oferă instalatorilor o mai mare flexibilitate, accesibilitate, libertate de mișcare și ușurință în întreținere.

 

3.Axis Communications anunță lansarea unei camere multidirecționale cu senzor de 15 MP care permite o supraveghere la interior completă. Poate să acopere o suprafață de 400 m², fiind echipată cu trei senzori de 5 MP și o cameră PTZ cu zoom optic de 10x și rezoluție HDTV 1080p.

AXIS M5000-G oferă conectivitate I/O wireless cu dispozitivele Z-Wave Plus®, acest lucru permitând camerei să comunice cu un număr de până la șase dispozitive într-o configurație de sistem. În plus, toate informațiile primite de la dispozitivul Z-Wave sunt transferate către sistemul VMS și afișate ca suprapuneri în cadrul fluxului video.

Prin folosirea a patru senzori distincți, integrați într-o singură carcasă, camera are o rentabilitate ridicată și permite agenților de securitate să fie mai eficienți. Toate stream-urile sunt afișate pe un singur monitor, putându-se realiza o comutare facilă și rapidă între ele, cu un singur click.

Modelul deține autofocus și lumini indicatoare care ajută la descurajarea comportamentelor antisociale și infracționale, fiind ideală pentru utilizarea în magazinele comerciale și spațiile interioare de dimensiuni mari.

Caracteristicile principale includ:

  • 3 senzori de 5 MP;
  • Privire de ansamblu totală și detalii mărite;
  • Acoperă spații interioare cu o suprafață de până la 400 m²;
  • Zoom optic de 10x cu rezoluție HDTV de 1080p;
  • Z-Wave pentru dispozitivele inteligente de uz domestic.

 

 4.Axis Communications anunță lansarea cititorului AXIS A4120-E, un model cu tastatură și funcții avansate de securitate, pentru o protecție sporită. Conceput pentru a se potrivi perfect controlerelor Axis, este o completare eficientă și accesibilă a oricărui sistem de control al accesului Axis Communications.

Este ușor de instalat, are o tastatură tactilă intuitivă care poate fi folosită de un număr nelimitat de ori și dispune de certificări IP66, NEMA 4X și IK07. AXIS A4120-E este astfel ideal pentru utilizare în medii dure, atât în interior, cât și în exterior. În plus, detectează tentativele de evitare a sistemului și include funcții de securitate cibernetică pentru a ajuta la prevenirea accesului neautorizat.

Caracteristici cheie:

  • Proiectat pentru a se potrivi perfect cu controlerele și credețialele Axis;
  • Suport pentru majoritatea cardurilor RFID cu 13,56 MHz;
  • Certificări: IP66, IK07 pentru utilizare în medii dure;
  • Element de securitate certificat EAL6+ pentru o protecție suplimentară;
  • Tastatura tactilă intuitive.

Conceput pentru a îndeplini cerințele specifice de sistem, acest cititor inteligent acceptă majoritatea tipurilor de standarde de card RFID cu tehnologii de acreditări de 13,56 MHz. În plus, acceptă Open Supervised Device Protocol (OSDP) și Secure Channel Protocol (SCP), permițând comunicații și conexiuni sigure.

Despre Axis Communications

Axis contribuie la dezvoltarea unei lumi mai inteligente si mai sigure, prin crearea de solutii inovative, care ajuta la imbunatatirea securitatii si ofera noi moduri de dezvoltare a afacerilor. Ca lider al industriei de echipamente video de retea, Axis ofera produse si servicii de supraveghere si analiza video, control acces si sisteme audio complete. Axis are peste 3.000 de angajati in peste 50 de tari si colaboreaza cu parteneri din intreaga lume pentru a oferi solutii. Fondata in 1984, Axis este o companie cu sediul in Suedia, listata la bursa NASDAQ Stockholm sub numele de AXIS. Pentru mai multe informatii despre Axis, vizitati site-ul: www.axis.com. Live la: https://www.facebook.com/AxisCommunicationsRomania/.

Share