Metoda Megger clamp-on pentru testarea prizei de pământ

Măsurarea prizei de pământ cu testerul tip clește, sau fără țăruși, a fost introdusă pentru prima dată în anii ‘80 și a devenit populară în anii ulteriori introducerii sale în utilizare. Măsurarea prizei de pământ cu cleștele este o metodă eficientă și care economisește timpul, dacă este utilizată corect, deoarece utilizatorul nu trebuie să deconecteze sistemul de împământare pentru a face o măsurătoare, sau să plaseze sonde pe sol. Metoda se bazează pe legea lui Ohm, prin care R (rezistența) = U (tensiune) / I (curent). Cleștele conține o bobină care transmite tensiunea și o bobină receptoare care măsoară curentul. Dispozitivul aplică o tensiune cunoscută unui circuit închis complet, măsoară fluxul de curent rezultat și calculează rezistența. Megger clamp-on folosește această metodă.

Metoda clamp-on necesită un circuit electric închis complet. Cleștele de test măsoară rezistența electrică completă a căii (buclei) care primește semnalul. Sunt măsurate toate elementele buclei, în serie. Această metodă presupune că o contribuție semnificativă o are numai rezistența electrodului de pământ care trebuie testat. Principalele avantaje al metodei clamp-on sunt rapiditatea și ușurința în utilizare. Pentru a efectua testul, nu trebuie să fie deconectat electrodul de împământare de la sistem și nu trebuie să fie plasate sonde sau să fie conectate cabluri. În plus, include conexiunea și rezistența totală a acesteia. Spre deosebire de testele clasice executate cu ţăruşi, nu există nicio modalitate de a confirma rezultatul, ceea ce înseamnă că rezultatele obținute prin Megger clamp-on trebuie acceptate pe „încredere”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Pe lângă măsurarea rezistenței buclei, un clește de măsură a prizei de pământ trebuie să fie capabil să măsoare curenții de pierdere. Securitatea operatorului este cel mai important lucru pentru măsurarea curentului de pierdere. Atunci când testerul afișează un curent de pierdere, operatorul este conștient de faptul că circuitul este activ și că circuitul nu trebuie atins fără măsuri de precauție corespunzătoare. Dincolo de aspectul de securitate, măsurarea curentului de pierdere poate indica dacă există un dezechilibru al sarcinii în sistem.

Ca în orice tip de test, este important ca operatorul să înțeleagă echipamentul care trebuie testat (în acest caz, sistemul de împământare). Măsurarea cu clește funcționează în multe situații, dar nu este aplicabilă în anumite configurații.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Modelele Megger DET14C și DET24C sunt clești avansați pentru măsurarea rezistenței prizei de pământ care setează noi standarde în ceea ce privește accesul, performanțele, caracteristicile, ușurința de utilizare și securitatea. Aceștia sunt prevăzuți cu fălci plane ce împiedică acumularea de murdărie, crescând integritatea și fiabilitatea măsurătorilor față de instrumentele cu dinți interblocați. Alte îmbunătățiri includ siguranța CAT IV (600V), o funcție de filtrare integrată pentru medii zgomotoase din punct de vedere electric, memorarea rezultatelor testului cu amprentă de dată și oră și o durată de viață extrem de lungă a bateriei. DET24C are conectivitate Bluetooth® și este livrat cu un CD cu software-ul PowerDB Lite.

SebaKMT – Seba Dynatronic GmbH Reprezentanța în România
Str. Av. Ștefan Protopopescu nr.1, Bl.C6, Ap.25, sector 1, 011725 București tel: +40 (0)21 2309138
ro.megger.com; www.sebakmt.com; info.ro@megger.com; www.cabletestvan.com

Share