Încărcate complet: Bosch aduce vehiculele comerciale ușoare pe șosele

Comunicat de presă , 07 septembrie 2018 

Încărcate complet: Bosch aduce vehiculele comerciale ușoare pe șosele

  • Soluția Bosch face sistemele de propulsie electrice pentru autovehiculele de distribuție mai puțin costisitoare și mai eficiente.
  • Un potențial de piață uriaș: trei sferturi din vehiculele comerciale din Germania sunt furgonete.
  • Heyn, membru al Consiliului de Administrație Bosch: „Sistemul de propulsie electric Bosch pentru vehicule comerciale are potențialul de a schimba aspectul traficului urban de livrări de mărfuri”.
  • Puteți găsi mai multe informații despre sistemul de propulsie pentru furgonetele electrice aici.

Stuttgart, Germania – o comandă la două click-uri distanţă și livrarea confortabilă la ușa dumneavoastră în aceeași zi: avântul pe care îl înregistrează comerţul online a extins la

VIENNA, AUSTRIA – OCTOBER 1, 2015: people on pedestrian area of Mariahilferstrasse street in Vienna. Mariahilfer Strasse is the largest and one of the most popular shopping streets of Vienna.

maximum traficul pentru livrări în marile orașe. Vehiculele comerciale ușoare și camioanele de mare tonaj se strecoară prin centrele urbane, unde lipsa de zone de încărcare le obligă de multe ori să parcheze pe două locuri de parcare. Rezultatul: drumuri blocate, zgomot și un nivel ridicat al emisiilor. În orașele din lumea întreagă acest lucru cauzează blocaje în trafic și alimentează discuțiile privind anumite interdicții de circulație. Și nu sunt afectate doar serviciile de livrări, ci și comercianții și alte mici companii care se deplasează la clienți cu furgonetele. „Pentru a ține pasul cu aprovizionarea cu mărfuri a orașelor, este inevitabilă regândirea traficului de livrări”, a declarat Dr. Markus Heyn, membru în Consiliul de Administrație al Robert Bosch GmbH. Acesta este un obiectiv pe care Bosch dorește să îl îndeplinească prin noul său sistem de propulsie electric pentru autovehiculele comerciale ușoare. Primele autovehicule echipate cu acest sistem vor fi lansate în 2019.

Livrări silențioase

Deutsche Post a inițiat deja schimbarea în ceea ce priveşte livrările urbane cu StreetScooter, care utilizează un sistem de conducere Bosch. Acum, Bosch face un pas înainte prin lansarea unui sistem de propulsie electric adecvat pentru majoritatea autovehiculelor utilizate pentru livrarea de mărfuri. Ideea din spatele acestei campanii pentru electromobilitate este ca vehiculele comerciale ușoare electrice să acopere livrările pe ultima sută de metri de la centrele de distribuție la destinatari. Traseul cu opriri și porniri repetate pe care îl implică livrările reprezintă un domeniu în care autovehiculele electrice sunt deosebit de eficiente, deoarece pot recupera energia din frânările frecvente, fapt care le sporește autonomia. Majoritatea rutelor de livrare presupun o distanță de sub 80 de kilometri pe zi, ce poate fi acoperită ușor cu o singură încărcare a bateriei.

Bateriile autovehiculelor pot fi încărcate apoi în cursul nopții la garaj. Orice interdicţie de circulație care ar putea fi implementată în centrul  orașelor nu va afecta flotele de autovehicule electrice, deoarece nivelul de emisii generate de sistemele lor de propulsie este zero. Și nu doar în orașe sunt dorite servicii de curierat și coletărie care asigură livrări economisind resurse. Pentru 61% dintre germani, un criteriu cheie în alegerea unui comerciant online este ca acesta să livreze cu autovehicule electrice (sursa PwC). Un alt avantaj este faptul că autovehiculele electrice fac mai puțin zgomot, ceea ce ar trebui să sporească și disponibilitatea oamenilor de a accepta livrările mai târziu seara. Acest lucru ar putea diminua traficul la orele de vârf și oferi intervale de livrare mai flexibile. „Bosch aduce e-mobilitatea acolo unde chiar este necesară: livrările urbane.”, a declarat Heyn.

Gata pentru piața de masă

Sunt disponibile două versiuni ale sistemului de propulsie eCityTruck Bosch: cu și fără transmisie. Obiectivul este crearea unor soluții care să fie integrate rapid și să se adapteze cerințelor diferite ale producătorilor auto. Aceste soluții pentru sistemul de propulsie pot fi adaptate pentru autovehicule comerciale ușoare care cântăresc de la două la 7,5 tone, ceea ce le face adecvate pentru o mare parte a pieței de autovehicule comerciale. Cum? Vehiculele comerciale ușoare sunt foarte des întâlnite; aproximativ trei sferturi din numărul total de vehicule comerciale înmatriculate în Germania fac parte din această clasă și segmentul este în continuă creștere (sursa: Shell). „Sistemul de propulsie electric Bosch pentru vehicule comerciale are potențialul de a schimba aspectul traficului urban de livrări de mărfuri. Pregătim vehiculele comerciale ușoare electrice pentru piața de masă.”, a declarat Heyn. Cu noul său concept eCityTruck pentru sistemul de propulsie, Bosch a combinat într-o singură unitate componente multiple, cum ar fi motorul electric și electronica de putere. Acest lucru asigură o economie la nivelul pieselor, făcând sistemul de propulsie nu doar mult mai eficient, ci și mult mai accesibil. Soluția ce poate fi integrată cu ușurință a scutit clienții de sarcina laborioasă de a dezvolta componente noi. Un alt avantaj oferit de soluția Bosch pentru producătorii auto, fie că sunt nume consacrate sau noi jucători pe piață, este faptul că pot lansa autovehiculele repede pe piaţă.

Bosch oferă deja o soluție multifuncțională pentru autovehiculele de pasageri,  e-axle, care scurtează semnificativ perioada de dezvoltare a autovehiculelor. Prin extinderea portofoliului de produse cu vehiculele comerciale ușoare, Bosch face un alt pas decisiv pentru susținerea strategiilor de electrificare ale producătorilor auto.

Planurile Bosch de electrificare a autovehiculelor comerciale depășesc segmentul furgonetelor. Împreună cu Nikola Motor Company, un start-up din S.U.A., Bosch dezvoltă un sistem de propulsie care ridică ștacheta pentru autonomia autovehiculelor electrice. Pentru Bosch, aceste tehnologii ale sistemului de propulsie destinate traficului pentru livrări de mărfuri reprezintă un moment important pentru a dobândi poziția de lider global pe piața de masă a electromobilității, ce va lua amploare după 2020, și către transpunerea în realitate a viziunii sale privind mobilitatea fără emisii, fără accidente și fără stres. Bosch vede viitorul mobilității ca fiind automatizat, conectat și electrificat.

Mai multe informații despre sistemul de propulsie electric pentru autovehicule comerciale ușoare pot fi găsite pe site-ul web special.

Divizia Soluţii de Mobilitate este cel mai mare sector de activitate al Grupului Bosch. În 2017, vânzările diviziei au ajuns la 47,4 miliarde de euro sau 61 de procente din vânzările totale ale grupului. Grupul Bosch este astfel unul dintre furnizorii de top din industria auto. Divizia Soluţii de Mobilitate are viziunea unei mobilităţi fără accidente, fără emisii şi fără stres, şi combină expertiza grupului în domeniile automatizării, electrificării şi conectivităţii. Pentru clienţii săi, rezultatul este oferirea unor soluţii de mobilitate integrate. Principalele domenii de activitate ale diviziei sunt sistemele de injecţie pentru motoare cu combustie, concepte de propulsie alternative, componente periferice eficiente şi interconectate ale trenului de rulare, sisteme de siguranţă activă şi pasivă, funcţii de asistenţă şi confort, tehnologie pentru infotainment uşor de utilizat şi comunicare între autovehicule şi diverse obstacole, precum şi concepte de service, tehnologii şi servicii pentru domeniul automotive aftermarket. Compania Bosch este sinonim cu inovaţii importante din industria auto, precum gestionarea electronică a motorului, sistemul anti-blocare ESP şi tehnologia diesel common-rail.

 Grupul Bosch este prezent pe piaţa din România de aproximativ 25 de ani şi numără peste 6.500  de angajaţi în cinci entităţi. În anul 2017, Bosch a înregistrat un volum de vânzări de 416 milioane de euro pe piaţa din România. Pe lângă centrul de cercetare – dezvoltare din Cluj şi unităţile sale de producţie pentru Soluţii de mobilitate din Cluj şi din Blaj, Bosch mai operează şi o unitate de producţie de tehnică liniară, localizată de asemenea în Blaj, precum şi un centru de servicii de externalizare a proceselor de afaceri (BPO) în Timişoara. În Bucureşti, Bosch operează un birou de vânzări pentru produsele diviziilor Soluţii de mobilitate, Bunuri de larg consum şi Tehnologie pentru construcţii şi energie.  În plus, o filială a BSH Hausgeräte GmbH, activă pe piaţa electrocasnicelor, are sediul, de asemenea, în capitala ţării.

 Mai multe informaţii pe  www.bosch.ro.

 Grupul Bosch este un lider global în furnizarea de tehnologii şi servicii. Acesta are aproximativ 402.000 de angajaţi în întreaga lume (status la 31 decembrie 2017). Compania a generat vânzări de peste 78.1 miliarde de euro în 2017. Operaţiunile sale sunt structurate în patru sectoare de activitate: Soluţii de mobilitate, Tehnologie industrială, Bunuri de larg consum şi Tehnologie pentru construcţii şi energie. Lider în IoT, Bosch oferă soluţii inovatoare pentru case inteligente, oraşe inteligente, mobilitate conectată şi industrie conectată. Compania îşi foloseşte expertiza în tehnologia de senzori, software şi servicii, precum şi propriul cloud IoT, pentru a oferi clienţilor soluţii conectate integrate dintr-o singură sursă. Obiectivul strategic al Grupului Bosch este de a furniza inovaţii pentru o viaţă conectată. Bosch sporeşte calitatea vieţii la nivel mondial prin produse și servicii inovatoare şi care stârnesc entuziasm. Pe scurt, Bosch creează „Tehnică pentru o viaţă.” Grupul Bosch cuprinde Robert Bosch GmbH şi cele aproape 440 de filiale şi companii regionale din aproximativ 60 de ţări. Prin includerea partenerilor comerciali şi de service, reţeaua globală de producţie şi vânzări Bosch acoperă aproape toate ţările din lume. Baza pentru viitoarea creştere a companiei este puterea sa inovatoare. Compania Bosch are aproape 64.500 de angajaţi în cercetare şi dezvoltare, în cele aproximativ 125 locaţii din lume.

 Pentru a afla mai multe, accesaţi paginile de internet www.bosch.com, www.iot.bosch.com, www.bosch-press.com, www.twitter.com/BoschPresse.

 

Share