EXTRO, implicată activ în susținerea tranziției la economia verde
Acum câteva zile, EXTRO a participat în calitate de partener și expozant la conferința tematică întitulată „2024 – an definitoriu pentru sectorul regenerabilelor din România“. Prin temele abordate, cum ar fi incertitudinile de reglementare, contractele pentru diferență (CfD), și acordurile bilaterale de achiziție de energie (PPAs) etc., această conferință a reprezentat o bornă importantă nu numai pentru sectorul regenerabilelor, îndeosebi cel al investițiilor în instalații fotovoltaice, aducând la aceeași masă investitori, autorități, firme de EPC, O&M și Asset Management, dar și pentru EXTRO, oferind posibilitatea de a-și prezenta produsele destinate fotovoltaicelor și de a atrage atenția la cel mai înalt nivel asupra riscurilor care pot să apară în cazul neacordării unei atenții suficiente protecției cablurilor solare.
Abordarea EXTRO a stârnit interesul interlocutorilor noștri. Reprezentanți ai unor firme de EPC, dar îndeosebi cei din sfera investitorilor și a beneficiarilor, au recunoscut că până acum nu s-au aplecat asupra aspectelor legate de folosirea unor produse cum ar fi tuburile de protecție adecvate aplicației, garantate pe o perioadă cât mai lungă, produsele din această categorie fiind de cele mai multe ori considerate „material mărunt“ de către aceștia. Reprezentanții EXTRO au scos în evidență faptul că, deși costul tuburilor flexibile de protecție este unul insignifiant în comparație cu valoarea unei investiții majore într-un parc fotovoltaic, acestea pot avea un rol important în evoluția cheltuielilor de întreținere și reparații pe timpul exploatării unei astfel de investiții. EXTRO se angajează să se implice în continuare activ și să furnizeze informații despre bunele practici în alegerea, montarea și întreținerea tuburilor de protecție a conductorilor de curent continuu (string-uri) în vederea asigurării pe termen lung a unei funcționări fără întreruperi neplanificate și astfel a profitabilității instalațiilor fotovoltaice.
Primul pas a fost deja făcut, prin dezvoltarea produsului EXTRO Flex cu o rezistență UV garantată timp de 30 de ani, cea mai lungă perioadă de garanție acordată acum pe piață, dar una atât de necesară pentru siguranța investițiilor. Va urma un manual de bune practici în domeniul protecției cablurilor, pentru care firma caută activ colaboratori externi, firme sau persoane fizice care doresc să-și aducă aportul prin experiența acumulată în acest domeniu.