Considerații privind controlul propagării fumului în clădiri

mr. dr. ing. Ionel – Puiu GOLGOJAN – Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
cpt. ing. Bogdan BRĂNIȘTEANU – Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
prof. dr. ing. Adrian RETEZAN – Universitatea Politehnica Timișoara

Limitarea inițierii și propagării incendiilor și a fumului din zona focarului de incendiu, obiectiv fundamental al cerinței securitate la incendiu, se realizează, pe de o parte prin limitarea contribuției la foc a produselor pentru construcții și pe de altă parte, prin mijloace de dirijare a fumului și a efluenților incendiului către exteriorul clădirii. Pentru protecția anumitor spații se prevăd bariere fizice, pe potențialele direcții de propagare ori alte soluții de dirijare a fumului. Principale bariere fizice constau în ecrane, cortine, perdele de aer sau de apă, sistemele de presiune diferențială (suprapresiune sau depresiune) ș.a.

Potrivit Regulamentului (UE) nr. 305/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2011 de stabilire a unor condiții armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcții și de abrogare a Directivei 89/106/CEE a Consiliului, construcțiile trebuie să corespundă, atât în ansamblu, cât și pe părți separate, utilizării preconizate, ținând seamă mai ales de sănătatea și siguranța persoanelor implicate de-a lungul întregului ciclu de viață al construcțiilor. În condițiile unei întrețineri normale, construcțiile trebuie să îndeplinească anumite cerințe fundamentale aplicabile construcțiilor pe o durată de utilizare rezonabilă din punct de vedere economic.

Analizând criteriile de performanță, specifice cerinței fundamentale securitate la incendiu, îndeosebi din prisma sistemelor de dirijare a fumului în interiorul construcțiilor, identificăm faptul că prin proiectarea și execuția unei construcții trebuie, în caz de incendiu, să asigure:

(a) stabilitatea elementelor portante ale construcției să poată fi asumată pe o perioadă determinată;

(b) apariția și propagarea focului și a fumului în interiorul construcției să fie limitate;

(c) extinderea focului către construcțiile învecinate să fie limitată;

(d) utilizatorii să poată părăsi construcția sau să poată fi salvați prin alte mijloace;

(e) să fie luată în considerare siguranța echipelor de intervenție.

Sistemele de presiune diferențială, ca parte a sistemelor de control al fumului, sunt utilizate pentru a reduce potențialul de inundare cu fum a căilor de circulație orizontale și/sau verticale în timpul operațiunilor de evacuare și de intervenție pentru stingerea incendiilor.

Sistemele de control al fumului pot fi puse în funcțiune automat, manual, sau de la panoul de comandă pentru controlul fumului de către pompieri. Este necesar să se înțeleagă diferențele dintre aceste metode de activare, deoarece strategia de control de fumului va fi diferită, în funcție de modul în care se dorește a se acționa sistemul. Se impune precizarea că reglementările tehnice nu impun, în mod prescriptiv, prevederea tuturor acestor trei metode de acționare. În acest sens, este important să se înțeleagă, încă de la faza de proiectare ce anume performanțe sunt necesare pentru sistem pentru satisfacerea cerinței fundamentale securitate la incendiu.

Acționarea automată este cea mai uzuală metodă de a pune în funcțiune un sistem de control a fumului. Sistemul de control al fumului este acționat, fără niciun fel de intervenție manuală, ca răspuns la semnalul unuia sau a mai multor dispozitive de detectare automată a incendiilor (EN 54). Sunt anumite situații, în care detectoarele de curgere de la instalațiile de stingere cu apă, pot fi asimilate ca fiind dispozitive de detectare a incendiilor, acestea putând fi utilizate pentru acționare automată a sistemul de control al fumului. În cazul existenței ambelor sisteme amintite, este necesară o prioritizare a semnalelor primite și, după caz, temporizare ori întârziere.

Există o serie de reglementări, coduri și standarde, care diferă, uneori esențial, în stabilirea cerințelor și criteriilor pentru sistemele de detectare utilizate pentru activarea sistemelor de control al fumului. Principalele diferențe dintre prescripții constau în posibilitatea utilizării unui sistem de detectare cu acoperire totală, în timp ce altele permit utilizarea de sisteme de acoperire locale în cazul în care un sistem de acoperire totală nu este necesar sau cerut. Când sunt admise, sistemele de detectare de acoperire parțială trebuie să furnizeze semnale doar pentru porțiunea de acoperire necesară pentru acționarea sistemului de control al fumului, fără a fi obligatoriu ca acesta să îndeplinească toate cerințele pentru un sistem de detectare. Exemple de sisteme de detectare cu acoperire parțială includ, spre exemplu, detectoarele instalate doar pe căile de circulație orizontale, cu distanțe de amplasare mai mari decât a cerințelor normate de dispunere, detectoarele liniare și detectoarele instalate numai în anumite spații, eventual de construcție specială ori dedicate, cum ar fi cele amplasate în conducte sau în apropierea prizelor de aer ori în afara zonelor uzitate frecvent din clădire.

Indiferent de tipul dispozitivelor utilizate pentru a activarea automată a sistemul de control al fumului, acestea trebuie să fie dispuse în acea zonă. Dacă într-o anumită zonă protejată sunt amplasate dispozitive, care sunt utilizate pentru acționarea mai multor sisteme de control al fumului, atunci ansamblul de sisteme de control al fumului nu ar avea suficiente informații pentru a activa, în mod eficient, zona exactă din care s-a primit semnalul de incendiu. Exhaustiv, pentru asigurarea funcționării corecte, acest ansamblu de sisteme ar trebui să fi activat în totalitate.

Dispozitivele a căror activare nu este garantată să vină din zona din care s-a produs incendiul ar trebui să fie folosite numai pentru a activa automat sistemele de control al fumului care răspund identic la semnalele de activare de la toate zonele protejate. Sistemul de presurizare a casei de scării este un exemplu comun al unui sistem care poate răspunde identic la toate semnalele de activare. Cel mai comun exemplu de dispozitiv a cărui activare nu este garantată că ar veni din zona în care s-a produs incendiul este un semnal primit de la butoanele manuale de semnalizare (EN 54-11). Există o probabilitate rezonabilă că cineva ar putea identifica inițierea unui incendiu într-o clădire și, după ce a părăsit zona respectivă, ar putea acționa un buton de semnalizare manuală a incendiului, care a fost localizat fizic într-o altă zonă de protecție la foc decât zona în care s-a produs incendiu. În cazul în care sistemele de control al fumului ar fi activate de la această alarmă de incendiu, strategia de control al fumului va fi activată în mod eronat. Prin activarea acelor sisteme de control al fumului, care răspund identic la toate semnalele de activare, de la orice punct din clădire, răspunsul va fi adecvat indiferent de locul incendiului.

Articolul integral îl puteți citi în ediția tipărită a revistei Electricianul nr. 1/2015.