Cel mai mare parc logistic din România, P3 Logistics Parks semnează două noi contracte de închiriere cu Uniprest Instal și Norm Fasteners

COMUNICAT DE PRESĂ.  București, 6 februarie 2020 – P3 Logistics Parks (“P3”) a semnat două noi contracte cu Uniprest Instal și Norm Fasteners, parte a grupului Norm Holding, pentru închirierea a peste 6.300 de metri pătrați în parcul P3 Bucharest A1.

Sinziana Pardhan, Managing Director P3 în Romania, spune: “Ne face plăcere să le urăm bun venit noilor noștri parteneri în parcul P3 Bucharest A1! Începem anul 2020 cu doi chiriași din industrii diferite, specialiști în sectoarele lor de activitate, a căror orientare spre calitate și spre parteneriate de lungă durată se potrivește cu filosofia P3. Ne bucurăm că există cerere atât din partea jucătorilor existenți care se extind și își consolidează rețeaua de distribuție, precum Uniprest, cât și din partea unor nume mari care abia intră pe piață, precum Norm. Abia așteptăm să își înceapă activitatea și îi asigurăm de tot sprijinul nostru în dezvoltarea afacerii lor în România”.

 Attila Fazakas, Director Logistică Uniprest Instal Romania, declară:  „Am ales să ne dezvoltăm afacerea în parcul P3 Bucharest A1 datorită poziționării excelente și accesului facil de pe autostrada A1. De asemenea, am apreciat standardele de calitate înalte ale clădirii și colaborarea foarte bună cu echipa P3”.

Uniprest Instal are o vastă experiență în comercializarea de instalații și echipamente de încălzire, deține o gamă completă și variată de produse HVAC și a dezvoltat o rețea națională de distribuție bine pusă la punct: sediu și depozit central în Târgu Mureș și alte 8 puncte de lucru în Baia Mare, Brașov, București, Cluj-Napoca, Craiova, Deva, Sibiu și Timișoara. Din ianuarie 2010 Uniprest Instal face parte din grupul olandez Rensa și este membru al  VGH International, Asociația Internațională a Comercianților En-Gros din domeniul HVAC. În noul spațiu din parcul P3 Bucharest, Uniprest va depozita instalații și echipamente de încălzire pentru a fi livrate clienților din regiunea de sud a țării.

Tolga Atay, European Operations Finance Manager of Norm Fasteners in Turkey, spune: „Suntem încântați să inaugurăm operațiunile companiei noastre în România. Istoria Norm Fasteners începe în 1973, la Izmir, unde am fabricat primul nostru șurub. Nevoia de a ne apropia mai mult de clienții noștri din industria auto din România ne-a făcut să luăm decizia de a deschide un punct de lucru în parcul P3 Bucharest A1, de unde vom distribui produsele noastre, cum ar fi șuruburi, piulițe, bucșe speciale, piulițe cu șaibă, piulițe speciale de sudare și multe altele“.

​Norm Fasteners România face parte din grupul Norm Holding, care este cea mai importantă companie din Turcia din industria elementelor de fixare. De asemenea, se situează în primele cinci din Europa în sectorul său de activitate din punct de vedere al capacității de producție și al diversității produselor. Norm este furnizorul celor mai importanți producători de automobile din lume, printre care Alianța Renault-Nissan, Grupul VW, Ford, Daimler, BMW, Tesla, FCA și PSA. Norm Fasteners a realizat peste 100.000 de tone de elemente de fixare în 2019 și și-a crescut producția de patru ori în ultimii 10 ani. Astfel, compania a ajuns în top 10 companii „cu cea mai rapidă creștere și dezvoltare a producției din Turcia”.

Începând de astăzi, Norm Fasteners, una dintre primele 500 de companii din Turcia, își continuă operațiunile într-o zonă de peste 100 de mii de metri pătrați pe 3 continente.

P3 Bucharest A1 este cel mai mare parc multifuncțional din București, având 380.000 de m2. Acesta cuprinde 14 depozite și un teren care permite construirea a încă 100.000 de m2 de spații logistice, cu livrare potențială în decurs de 8-12 luni, acces direct la A1, centură și conexiune directă spre coridorul paneuropean 4. P3 Logistic Parks a achiziționat un teren de 16 hectare în Dragomireşti Vale, o locație logistică excelentă la periferia nord-vestică a Bucureștiului. Un nou parc logistic de 80.000 m2 – care se va numi P3 Bucharest NW Ring Road – va fi dezvoltat pe acest teren. P3 Bucharest NW Ring Road are ieșire directă la noua centură extinsă a Bucureștiului și oferă acces rapid către toate părțile capitalei, precum și către autostrăzile A1 și A3.

Despre P3 

P3 este un proprietar-dezvoltator pe termen lung de proprietăți logistice europene cu  mai mult de 5,3 milioane m² de active aflate în administrare și o bancă extinsă de terenuri pentru dezvoltare ulterioară. P3 are operațiuni în 13 țări și investește și se dezvoltă pe piețele europene de aproape  două decenii. Cu sediul central în Praga, P3 are peste 160 de persoane angajate în 9 birouri din orașe cheie europene, oferind dezvoltări integrate, terenuri, construcții și servicii de mentenanță post-închiriere. Pentru mai multe informații despre P3, vizitați www.p3parks.com.

Share