ANUNȚ ÎNCEPERE PROIECT SDCME

Comunicat de presă Bucureşti, 01.06.2022

Societatea SIMTECH RESEARCH SRL, cu sediul în Str. Amurgului, nr. 45B, casa C5, încăperea 9, etaj 1, Popești-Leordeni, jud. Ilfov, anunță începerea, la 08.04.2022, a Proiectului nr. 409/390085 având Cod SMIS 2014+ 119972, intitulat Sistem pentru diagnosticarea complexă a stărilor mașinilor electrice rotative de medie și mare putere – acronim SDCME, încheiat cu Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizarii în cadrul Programului Operațional Competitivitate 2014-2020, apel Întreprinderi inovatoare de tip start-up şi spin-off.

Valoarea totală a finanţării este de 960.713 lei, iar cheltuielile eligibile sunt în valoare de 930.000 lei.

Durata proiectului este de 14 luni, acesta urmând a se încheia la 31.05.2023.

Locul de implementare a proiectului este la adresa sediului social al SIMTECH RESEARCH SRL.

Scopul proiectului este reprezentat de dezvoltarea unui start-up inovator, denumit SIMTECH RESEARCH SRL, care să introducă în piață un produs nou, denumit Sistem pentru diagnosticarea complexă a stărilor mașinilor electrice rotative de medie și mare putere, desemnat de acronimul SDCME.
Obiectivul general al proiectului: fabricarea seriei zero a unui sistem pentru diagnosticarea complexă a stărilor mașinilor electrice rotative, capabil să determine durata rămasă de viață, integrând informații referitoare la subansamblurile și componentele de bază ale mașinilor (statoare, rotoare, înfășurări, circuite magnetice, lagăre, carcase, sisteme de răcire/ventilație, etc).
Dintre obiectivele specifice ale proiectului, putem menționa: elaborarea funcțiilor de diagnosticare complexă a stărilor tehnice ale mașinilor electrice rotative și stabilirea rezervei de durată de viață; elaborarea structurii configurațiilor sistemului de diagnosticare complexă a stării tehnice a unei mașini electrice rotative și a modulelor de monitorizare; elaborarea algoritmilor de analiză, corelare și integrare a informațiilor cuprinse în diferitele mărimi monitorizate, pe baza funcțiilor de diagnosticare complexă; proiectarea bazelor de date necesare pentru monitorizare și diagnosticare; proiectarea modulelor de comunicație între modulele de diagnosticare, baza de date, punctele de management; elaborarea specificațiilor tehnice ale componentelor sistemului pentru monitorizare și diagnosticare; realizarea și testarea prototipurilor modulelor și configurațiilor sistemului pentru monitorizare și diagnosticare; certificarea sistemului pentru monitorizare și diagnosticare; elaborarea documentelor și efectuarea demersurilor de protejare a proprietății intelectuale/industriale; executarea (fabricarea) seriei zero; elaborarea manualelor de instalare, exploatare, mentenanță și service.
Atingerea obiectivului general al proiectului va contribui, pe termen lung, la creşterea economică şi dezvoltarea durabilă a regiunii Bucureşti-Ilfov, prin crearea de noi locuri de muncă și realizarea unor produse de înaltă tehnicitate.

Detalii privind proiectul se găsesc pe site-ul www.sdcme.ro.
Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020.
Director proiect Dr. ing. Ştefan-Alexandru BUŞOI
SIMTECH RESEARCH SRL
stefan.busoi@yahoo.com
0727.384.217

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

 

Share