Clădirile eficiente energetic reduc costurile facturilor

 

Comunicat de presă București AHK România, 09.09.2026 . Creșterea eficienței energetice a clădirilor și o mai bună integrare a surselor de energie regenerabilă în vederea obținerii unui consum aproape de zero au fost temele  conferinței AHK România dedicată eficienței energetice și energiilor regenerabile pentru clădiri verzi.  Evenimentul  a fost organizat în cadrul unei delegații de afaceri, desfășurate la București, în perioada 7-11 septembrie, prin programul „Energy solutions – made in Germany”, susținut de Ministerul Economiei și Energiei din Germania.

„Este necesar să creștem cât mai repede gradul de conștientizare cu privire la eficiența energetică, acesta fiind un subiect insuficient abordat în România. Campaniile de informare cu privire la măsurile de eficiență energetică sunt esențiale, mai ales în contextul creșterii facturilor la energie”, a declarat Sebastian Metz, director general al AHK România în deschiderea evenimentului.

Pentru creșterea eficienței energetice a fondului construit existent, este nevoie însă și de experți bine pregătiți, a adăugat el. „Prin urmare, trebuie să ne concentrăm pe formarea specialiștilor, care să poată implementa aceste activități, deoarece ele nu sunt deloc simple,” a explicat el.

Președintele AHK România, Volker Raffel, a vorbit despre situația paradoxală a României, țară cu potențial în producția de energie și care are totuși unul dintre cele mai ridicate prețuri la energie din Europa. „Prețul energie poate scădea în România doar dacă se fac investiții corecte, în capacități de stocare, în eficientizarea consumului în clădiri, în creșterea producției de energie, dar mai ales în rețeaua de distribuție a electricității. În prezent, rețeaua electrică începe să devină un blocaj. Este necesar să construim și să extindem rețelele, pentru ca noile capacități de producție, de stocare și noii consumatori să poată fi integrați fără blocaje în sistemul energetic. Dezvoltarea economiei României depinde de extinderea și modernizarea rețelelor de transport și distribuție,” a precizat el. Raffel a adăugat că există potențial considerabil de dezvoltare în acest domeniu, iar unele proiecte au început deja să fie implementate.

Reprezentanții guvernului recunosc aceste necesități. Astfel, prioritățile Ministerului Energiei includ extinderea capacităților de producere a energiei din surse regenerabile, dezvoltarea soluțiilor de stocare a energiei, în special a bateriilor și a centralelor hidroelectrice, precum și dezvoltarea rețelelor energetice, după cum a declarat secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi. El a menționat că peste 10 miliarde de euro au fost deja alocate prin diferite programe finanțate din Fondul pentru Modernizare, pentru perioada 2020-2030.

Alte resurse sunt disponibile pentru sprijinirea proiectelor care contribuie la tranziția energetică a României: „Avem un mecanism de Contracte pentru Diferență (CfD) foarte eficient, cu peste 3 miliarde de euro alocate pentru următorii 15 ani, care oferă predictibilitate investitorilor în energia din surse regenerabile,” a explicat el.

La Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației se lucrează la „conceperea unor noi programe de finanțare împreună cu partenerii din sectorul privat și cu Ministerul Energiei pentru a aborda și problema rețelelor, deoarece România se confruntă cu deficiențe ale infrastructurii publice de distribuție și transport al energiei”, a spus secretarul de stat Orsolya-Mária Kövér. Ea a anunțat totodată transpunerea în legislația românească a noii Directive europene privind eficiența energetică până la sfârșitul anului. Acest lucru înseamnă noi criterii pentru evaluarea eficienței energetice și modificarea unor coeficienți utilizați în calculul performanței energetice a clădirilor.

În contextul creșterii prețurilor la energie și a provocărilor internaționale din acest domeniu, modalitatea sustenabilă de garantare a securității energetice este economisirea ei, a menționat Markus Teglas, ministrul consilier și adjunctul șefului misiunii diplomatice al Ambasadei Republicii Federale Germania în România. „De aceea, clădirile cu consum de energie aproape zero (nZEB) despre care discutăm astăzi sunt atât de importante. Potențialul pieței pentru reconstrucții și renovări profunde este mare în România, iar companiile germane aduc în acest parteneriat decenii de expertiză tehnică, experiență practică în inginerie și soluții de înaltă calitate”, a explicat el.

Mai multe companii germane și-au exprimat interesul pentru a găsi parteneri de afaceri din România și Republica Moldova sau pentru a intra sau a-și extinde prezența pe aceste piețe. Ele aduc  soluții inovatoare pentru renovare energetică, automatizare, ventilație, management energetic, precum și tehnologii pentru clădiri eficiente și integrarea energiilor regenerabile.

Companiile participante în delegație sunt: Bosch Building Automation, prin partenerul său Lisscom (managementul eficient al clădirilor), Econtech-Theiss GmbH  (sisteme de încălzire, răcire și de ventilație pentru clădiri), Enwitec Electronic GmbH (racordarea sistemelor fotovoltaice, integrarea sistemelor de stocare a energiei), Drymat Systeme GmbH (sisteme pentru eliminarea durabilă a umidității din zidării), LUNOS Lüftungstechnik GmbH & Co. KG (sisteme de ventilare a aerului interior), ReStore GmbH – Tischlerei & Denkmalpflege (restaurarea și conservarea clădirilor de patrimoniu).

„Energy solutions – made in Germany” este inițiativa germană care sprijină companiile mici și mijlocii din Germania în accesarea piețelor internaționale și în dezvoltarea de parteneriate locale. Programul se adresează furnizorilor de tehnologii pentru energie regenerabilă, eficiență energetică, smart grids, stocarea energiei și hidrogen, contribuind la promovarea soluțiilor climatice și energetice germane.

Despre Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România)

AHK România este reprezentanța oficială a economiei germane. Înființată în 2002, AHK numără peste 700 de membri și oferă companiilor o platformă importantă pentru networking, schimb de informații și experiențe. Prin serviciile pe care le oferă și prin evenimentele pe care le organizează, AHK România susține activ companiile germane la intrarea lor pe piața românească și este totodată partener al firmelor românești interesate de piața germană. Începând cu 1 ianuarie 2020, în cadrul AHK România funcționează și Centrul de competență pentru Republica Moldova. Dorim astfel să intensificăm relațiile de afaceri între companii din România, Republica Moldova și Germania și să contribuim semnificativ la dezvoltarea economică a Republicii Moldova.

Tema anului 2026: Together for a stronger Europe. Trust creates tomorrow

Comunitatea de afaceri româno-germană consideră că încrederea creează forța care dezvoltă companii, parteneriate și care contribuie la întărirea economică a Europei. Un veritabil constructor de punți între țări, piețe și culturi, AHK România reprezintă fiabilitate, continuitate și încredere. Este în același timp platformă și partener pentru companiile care caută noi direcții și care doresc să se extindă. Prin dialogul constant cu mediul politic, economic și social, AHK România creează stabilitate, stimulează inovația și oferă companiilor posibilitatea de a avea succes peste granițe.

http://www.ahkrumaenien.ro

Homepage | Facebook| LinkedIn | YouTube

 

Share