Răzvan Copoiu este noul vicepreședinte al Diviziei Industrie din cadrul Schneider Electric România

București, 26 martie 2012 — Începând cu trimestrul 4 din 2011, Răzvan Copoiu, în vârstă de 36 de ani, ocupă funcția de Vicepreședinte Divizia Industrie, Schneider Electric România.

În cadrul companiei, Răzvan va conduce și gestiona strategia comercială pentru piața de industrie, în conformitate cu strategia generală a Schneider Electric pentru România și Republica Moldova.

Razvan Copoiu Vicepresedinte Divizia Industrie Schneider Electric Romania l

“Mă bucur să mă alătur echipei din România a Schneider Electric, specialistul mondial în managementul energiei. Împreună vom oferi clienților soluții complete, flexibile și sigure pentru companiile acestora, indiferent de domeniul în care activează. Sistemele automatizate, monitorizarea și controlul alimentării cu energie sunt doar câteva dintre soluțiile care, odată implementate, contribuie semnificativ la transformarea unei afaceri într-una eficientă, inteligentă și profitabilă, contribuind în același timp la un mediu mai curat, mai ”verde””, a declarat Răzvan Copoiu, noul Vicepreședinte al Diviziei Industrie din cadrul Schneider Electric România.

Răzvan are o experiență de 13 ani în domeniile energetic și industrial, timp în care a ocupat funcții precum CEO al companiei Q-Power, Divizia Energie a RTC Group, Director Vânzări în cadrul Diviziei Energie, Siemens România și Director Dezvoltare Afaceri Divizia Hydro Power, ALSTOM România și Bulgaria.

Noul Vicepreședinte al Schneider Electric România a absolvit Universitatea Politehnică din București, cu specializarea Inginerie electrică și calculatoare, studii pe care le-a continuat, ulterior, împreună cu proiectul de Diplomă, în cadrul École Supérieure d’Électricité din Paris (SUPELEC). Răzvan și-a completat studiile cu programele de masterat Metrologie, precum și Managementul Proiectelor și Resurse Umane, în cadrul Universității Politehnice București, și a absolvit de asemenea modulul financiar al programului Executive MBA, din cadrul ASEBUSS Romanian-American Business School, București.

Despre Schneider Electric

Companie specializată la nivel global în managementul energiei, cu operațiuni în peste 100 de țări, Schneider Electric oferă soluții integrate pentru diverse segmente de piață, deținând poziții de lider în domeniul energiei și al infrastructurii, al proceselor industriale, automatizărilor în construcții și al centrelor de date sau rețelelor. Schneider Electric are, de asemenea, o prezență extinsă și în domeniul aplicațiilor pentru segmentul rezidențial. Cei peste 120 000 de angajați ai companiei lucrează pentru a face energia sigură, de încredere și eficientă, realizând venituri din vânzari în valoare de peste 19.6 miliarde de euro în 2010, prin activitatea lor constantă de a ajuta persoanele și organizațiile « să profite la maxim de resursele energetice ».

www.schneider-electric.com

Share