Inițiativa Europeană pentru Servicii Energetice

ECONOMIE DE ENERGIE prin

Contractul de Performanță Energetică

EUROPE 2020 initiative – Energy Efficiency Plan 2011

 La data de 8 martie 2011, Comisia Europeană a adoptat Comunicarea „Planul de Eficiență energetică 2011”. În Strategia Europa 2020, Eficiența energetică este considerată una dintre cele mai importante metode în creșterea securității aprovizionării cu energie și în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. UE a stabilit o țintă pentru anul 2020 de economisire a 20% din consumul său de energie primară iar în vederea atingerii acestui obiectiv au fost luate măsuri substanțiale. Răspunzând la apelul Consiliului European din data de 04 februarie 2011 de a se lua „măsuri concrete în atingerea potențialului de economisire a energiei în domeniul clădirilor, transportului, a produselor și proceselor”, Comisia a elaborat, acest nou Plan privind eficiența energetică.

Cel mai mare potențial de economisire a energiei se află în sectorul clădiri. Planul promovează rolul exemplar al sectorului public și propune accelerarea reabilitării clădirilor publice.

Clădirile aflate în proprietate publică reprezintă ca suprafață aproximativ 12% din stocul de clădiri UE.

Abordarea practică a acestei probleme necesită găsirea unor surse și mecanisme de finanțare suficient de puternice pentru acoperirea investițiilor, cât și pentru corelarea  investițiilor publice cu cele private.

Unul dintre aceste mecanisme financiare este Contractul de Performanță Energetică (CPE) aplicat de Societatea de servicii energetice (SSE).

 Societățile de servicii energetice și Contractele de performanță energetică sunt instrumente comune utilizate pentru creșterea eficienței energetice

 SSE este o companie care oferă soluții integrate pentru obținerea reducerilor de costuri cu energia iar plata pentru serviciile prestate este bazată, integral sau parțial, pe îmbunătățirea eficienței energetice. În literatura de specialitate apare denumirea din limba engleză Energy Service Company (ESCO). În acest context, pe lângă piața de energie, apare și se dezvoltă o nouă piață, piața de servicii energetice.

Această piață de servicii energetice, în Europa nu este însă dezvoltată la întregul său potențial, deoarece lipsesc adesea informații sistematice cu privire la serviciile SSE sau clienții au îndoieli despre calitatea serviciilor oferite. Pentru a depăși aceste bariere și pentru creșterea transparenței pieței SSE, Comisia va propune ca statele membre să ofere liste de furnizori acreditați de servicii energetice și modele de contracte de tip CPE.

CPE este un acord între SSE și client care stipulează întregul proces de pregătire și implementare a proiectului de economisire a energiei.

Utilizarea acestor contracte de performanță energetică este îngreunată în multe state membre datorită neclarităților din cadrul juridic și de lipsa unor date fiabile a consumului de energie pentru a stabili scenariul de bază față de care performanța este măsurată.

ANRE – Departamentul de Reglementare în Domeniul Eficienței Energetice, este partener în Proiectul european Energy-Service-Initiative – EESI care are ca obiectiv promovarea implementării Contractului de Performanță Energetică (CPE), contribuind astfel la crearea unei piețe de servicii energetice în Europa.

Consorțiul EESI a definit un set de instrumente ale CPE care au fost deja aplicate cu succes în țările partenere. Unele din aceste instrumente se găsesc și pot fi descărcate de pe pagina web a proiectului: http://www.european-energy-service-initiative.net/

  • Definiții;
  • Audit energetic;
  • Documente standard pentru CPE- model contract.

În curând vor fi incluse pe acest site noi documente standard cu privire la procedura de licitație pentru CPE, modul de stabilire a scenariului de bază etc.

Autoritățile locale care doresc să promoveze proiecte de eficiență energetică în cooperare cu companiile ESCO pot contacta Oficiile Teritoriale – ANRE din zonă. Pentru informații suplimentare contactați Help-deskul din site-ul mai sus menționat.

Companiile care acționează în domeniul energiei electrice, începând cu furnizorii și distribuitorii și până la cei care vând echipamente capabile să faciliteze economisirea energiei, pot găsi o nouă oportunitate de afaceri odată cu dezvoltarea pieței de servicii energetice.

energ

Pentru cei interesați oferim un exemplu de acest tip, în domeniul iluminatului public, în care investiția se poate amortiza din valoarea economiei de energie realizate:

http://www.european-energy-service-initiative.net/ eu/good-practice-examples/romania.html.

Share