Tehnologia OLED a cucerit a treia dimensiune: Audi TT este prima mașină echipată cu faruri spate ce au sursă de lumină OLED

Audi, Philips, Automotive Lighting, Merck și Universitatea din Cologne au anunțat succesul proiectului de cercetare „OLED 3D”, susținut de Ministerul Educației și Cercetării din Germania.

Hamburg, Germania – Membrii ansamblului de cercetare OLED 3D au anunțat în premieră rezultatele dezvoltării unui sistem 3D de diode ce emit lumină (OLED) și folosirea lor în iluminatul autovehiculelor. Acest anunț prevestește schimbările ce vor avea loc în arhitectura auto datorită noii tehnologii de iluminat.

Proiectul de cercetare OLED 3D s-a întins pe o perioadă de trei ani și jumătate și a primit finanțare de la guvernul german în valoare de 5,7 milioane de euro. Consorțiul a fost compus din Audi (Ingolstadt), Automotive Lighting (Reutlingen), Merck (Darmstadt) și Universitatea din Cologne, fiind condus de Philips (Aachen).

Cei cinci parteneri și-au dorit să analizeze și să îmbunătățească tehnologia OLED și să urmărească avantajele pe care le-ar avea în industria auto. Împreună cu  Universitatea Tehnică din Darmstadt, Merck a dezvoltat noi componente reticulabile pentru sistemul OLED. Datorită acestor materiale și a chimiei în fază lichidă, tehnologia OLED poate pătrunde și poate fi turnată în mai multe straturi de sticlă. Universitatea din Cologne a efectuat mai multe teste odată cu acest proces de fabricare, iar rezultate au fost dovedite prin probe 3D.

Calitatea materialelor folosite pentru tehnologia OLED îmbunătățește performanțele acestui sistem, dar și durata de viață a produsului. Precizia chimiei analitice, ca și expertiza în producerea materialelor pure sunt două dintre condițiile de bază ale folosirii acestei tehnologii. Prin urmare, munca în acest proiect a implicat și cunoștințe și cercetare asupra purității materialelor și a reacțiilor chimice dintre ele.

Audi TT a fost echipat cu faruri cu tehnologie 3D OLED produse de Philips. În acest scop, procesul de fabricare al OLED, care până în trecut era folosit pe sticlă 2D, a trebuit readaptat pentru 3D. Astfel, procesul de confecționare a sticlei pentru faruri a fost regândit, luând în calcul și capacitatea de încapsulare, de vidare și modalitatea de contactare electrică a sistemului.

audi-tt-oled-side-closeup

Automotive Lighting a dezvoltat, realizat și testat suporturi 3D pentru folosirea, montarea și controlul unei zone mai mari pentru tehnologia OLED din faruri. Audi a dezvoltat și integrat un concept și un design special pentru OLED care să se integreze în designul Audi TT.

Designul impresionant arată multiplele posibilități ale iluminatului auto extern pe care OLED le pune la dispoziția clienților. Rezultatul acestui experiment dezvăluie noi posibilități de design aplicat în ingineria auto pentru iluminatul OLED. Consorțiul OLED 3D a dezvoltat sistemul de iluminat pentru partea din spate a Audi TT. Folosind aceste surse de lumină ultrasubțiri, care au putere mare de acoperire, putem spune că datorită OLED intrăm în a treia dimensiune a spațiului și într-o noua dimensiune a designului auto.

Share